DECIZIE nr. 473/2006

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Ion Tiucă - procuror Claudia Margareta Niță - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Nwabuche Ikechi în Dosarul nr. 7.094/302/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 București. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă faptul că partea Oficiul Național pentru Refugiați a depus la dosarul cauzei note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. Totodată, menționează că autorul excepției a transmis Curții Constituționale o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, necesar în vederea pregătirii apărării. Având cuvântul asupra acestei cereri, reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen, arătând că cererea formulată nu se justifică prin motive bine întemeiate. Deliberând, Curtea Constituțională respinge cererea și acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public pentru a pune concluzii pe fond. Acesta solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile legale criticate, prin care s-a reglementat, într-un mod suficient de clar și precis, unul dintre cazurile în care cererea de acordare a statutului de refugiat este considerată ca evident nefondată pe motivul neinvocării niciunei temeri de persecuție în sensul art. 2 alin. (1) din ordonanța criticată, nu contravin normelor Constituției pretins încălcate. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 24 martie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 7.094/302/2005, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților în România. Excepția a fost ridicată de Nwabuche Ikechi într-o cauză având ca obiect plângerea împotriva hotărârii Oficiului Național pentru Refugiați de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat sau a unei forme de protecție umanitară. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile art. 19 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 încalcă dispozițiile art. 21 alin. (3) și ale art. 23 alin. (1) din Constituție, precum și cele ale art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin aceea că textul legal indicat nu "analizează cauza și din punctul de vedere al art. 5", nu numai al art. 2 alin. (1) din ordonanța criticată. În plus, dată fiind lipsa sa de precizie și claritate, acest text nu îndeplinește criteriul de calitate al legii, așa cum a fost definit de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și nu asigură suficiente garanții pentru ca măsurile luate în temeiul său să fie în conformitate cu legea. Judecătoria Sectorului 5 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate nu contravin art. 21 alin. (3) și nici art. 23 alin. (1) din Constituție, în acest sens susținând că neinvocarea temerii de persecuție nu face inaptă analizarea cererii din perspectiva art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. Guvernul consideră că textul legal criticat este în deplină concordanță cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Acestea instituie unul dintre cazurile în care Oficiul Național pentru Refugiați poate constata lipsa de fundament a invocării unei temeri de persecuție în țara de origine, urmând ca cererea de acordare a statutului de refugiat să fie respinsă ca evident nefondată. Textul legal criticat nu încalcă dreptul părților interesate la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 21 din aceeași ordonanță, petentul are posibilitatea contestării în fața instanțelor judecătorești a hotărârii Oficiului Național pentru Refugiați, urmând a beneficia, pe tot parcursul acestei proceduri, de toate garanțiile necesare asigurării unui proces echitabil. În ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a textului legal indicat față de art. 23 alin. (1) din Legea fundamentală, Avocatul Poporului apreciază că aceste norme nu au incidență în cauză. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 19 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, al căror conținut este următorul: "Lipsa de fundament a invocării unei temeri de persecuție în țara de origine există în următoarele cazuri:

a) solicitantul nu invocă nici o temere de persecuție în sensul art. 2 alin. (1);".

Textul legal la care se face trimitere prevede următoarele: "Statutul de refugiat se poate acorda la cerere străinului care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe considerente de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup social sau opinie politică, se află în afara țării sale de origine și care nu poate primi sau, ca urmare a acestei temeri, nu dorește protecția acestei țări." Autorul excepției consideră că dispozițiile de lege menționate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și ale art. 23 alin. (1) potrivit cărora libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile. De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Analizând dispozițiile legale criticate, Curtea Constituțională constată că acestea reglementează unul dintre cazurile în care cererile pentru acordarea statutului de refugiat pot fi considerate ca lipsite de fundament, deoarece solicitantul nu invocă nicio temere de persecuție în țara de origine, în sensul îndeplinirii unuia dintre criteriile de persecuție enumerate la art. 2 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000, în temeiul cărora se poate acorda statutul de refugiat. Curtea observă, totodată, că autorul excepției consideră textul legal ca fiind neconstituțional deoarece nu prevede "analizarea cauzei și din punctul de vedere al art. 5", ale cărui dispoziții instituie cazurile în care se poate acorda forma de protecție umanitară condiționată. În opinia sa, omisiunea legislativă are grave consecințe asupra dreptului părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, statuat de art. 21 alin. (3) din Constituție, precum și asupra libertății individuale și siguranței persoanei, care, potrivit art. 23 alin. (1) din aceasta, sunt inviolabile. De asemenea, textul legal criticat contravine și art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil, și nu îndeplinește criteriul de calitate al legii, în sensul conferit de jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului. Examinând critica de neconstituționalitate formulată, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată, dispozițiile legale criticate fiind în concordanță cu normele constituționale și convenționale pretins a fi încălcate. Autorul excepției pretinde ca motivele de persecuție pe care solicitantul statutului de refugiat trebuie să le invoce în cererea sa, și în lipsa cărora cererea este respinsă ca lipsită de fundament, să nu fie numai cele prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000, ci norma juridică să le indice și pe cele cuprinse în art. 5. Or, dispozițiile art. 2 se referă la criteriile generale în funcție de îndeplinirea cărora se poate acorda statutul de refugiat, în timp ce art. 5 stabilește condițiile în care se acordă protecția umanitară condiționată, ca formă de protecție subsecventă statutului de refugiat. Întrucât dispozițiile art. 19 alin. (2) lit. a) se referă la motivele de respingere ca lipsită de fundament a cererii de acordare a statutului de refugiat, formă de protecție acordată în urma îndeplinirii unuia sau mai multora dintre criteriile prevăzute la art. 2, este evident că pentru respingerea unei asemenea cereri nu pot fi invocate prevederile art. 5, referitoare la condițiile acordării protecției umanitare condiționate. Textul legal criticat nu face altceva decât să reglementeze în plan juridic o consecință a nerespectării condițiilor legale de acordare a statutului de refugiat, fără a afecta în vreun fel dreptul de acces liber la justiție sau dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, consacrate de art. 21 din Constituția României și de art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De altfel, Curtea Constituțională observă că autorul excepției de neconstituționalitate invocă în mod greșit nerespectarea art. 23 alin. (1) din Constituție privind libertatea individuală, deoarece aceste norme nu au incidență în cauză, respectiv în materia acordării statutului de refugiat, având aplicabilitate în materie penală. În ceea ce privește critica autorului referitoare la nerespectarea criteriului de calitate al legii, raportat la jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea constată că nici aceasta nu este întemeiată. Textul legal criticat este suficient de accesibil și conține elementele necesare pentru ca individul să își conformeze conduita potrivit normei și consecințelor ce decurg din nerespectarea sa. Mai mult, este de competența instanțelor judecătorești ca, în examinarea fiecărui caz dedus judecății, să interpreteze și să aplice legea, în funcție de circumstanțele specifice litigiului. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Nwabuche Ikechi în Dosarul nr. 7.094/302/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 București. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 6 iunie 2006. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Claudia Margareta Niță