DECIZIE nr. 283/2006

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Constantin Doldur - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Marinela Mincă - procuror Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Vasile Tăfălan în Dosarul nr. 1.175/P/2005 al Curții de Apel Constanța - Secția penală. La apelul nominal răspunde autorul excepției, personal și asistat de apărătorul ales, cu delegație la dosar, doamna avocat Ileana Dancău, constatându-se lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza aflându-se în stare de judecată, Curtea acordă cuvântul autorului excepției. Acesta solicită, prin apărătorul său, admiterea excepției de neconstituționalitate. Susține că textul de lege criticat derogă de la regula potrivit căreia toate hotărârile pronunțate în apel sunt supuse recursului, înlăturând posibilitatea controlului judiciar asupra tuturor acelor hotărâri pronunțate în apel, prin care se decide trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. Apreciază că astfel se poate ajunge la reluarea ciclului procesual fără nici o motivare pertinentă, hotărârea instanței de apel fiind necenzurabilă. Conchide că prevederile art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală contravin dispozițiilor art. 21 din Constituție și celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Face referire și la Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunțată în cauza Kudla împotriva Poloniei, 2000, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 6 paragraful 1 și art. 13 din convenție prin lipsa unui recurs intern care să permită acuzatului să îi fie soluționată cauza într-un termen rezonabil. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 19 decembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1.175/P/2005, Curtea de Apel Constanța - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Vasile Tăfălan într-o cauză penală având ca obiect soluționarea unui recurs. În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține că prevederile art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală privează părțile de dreptul de a cenzura, prin exercitarea unei căi de atac, o hotărâre judecătorească nedreaptă, instituind astfel o îngrădire a dreptului de acces liber la justiție, la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Curtea de Apel Constanța - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor de lege criticate este neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală sunt constituționale. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie (Deciziile nr. 355/2004, nr. 481/2004 și nr. 122/2005). Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepției și cele ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: "Pot fi atacate cu recurs: [

]

e) deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 11, privind raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 16 alin. (2), potrivit cărora nimeni nu este mai presus de lege, ale art. 20, referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, și celor ale art. 21 alin. (3), care garantează dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea, în motivarea susținută în ședință publică în fața Curții Constituționale, autorul excepției a arătat că prevederile art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală încalcă și dispozițiile art. 21 alin. (1) din Constituție, care garantează dreptul de liber acces la justiție, precum și pe cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și convenționale invocate și în prezenta cauză și cu motivări similare. Prin numeroase decizii, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 122 din 1 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 25 martie 2005, Curtea a reținut că rațiunea excepției instituite de dispozițiile art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală este aceea că procesul penal se reia de la faza judecății în primă instanță și a statuat că prin instituirea caracterului irevocabil al deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor nu se aduce atingere în nici un fel dreptului la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, se oferă tuturor părților interesate exercitarea acestui drept în condiții de echitate, întrucât, de vreme ce se procedează la o nouă judecată asupra fondului, partea interesată are posibilitatea să își valorifice toate drepturile și interesele legitime, fără nici un fel de limitări. Cu același prilej s-a reiterat concluzia Curții Constituționale, potrivit căreia în sensul practicii europene conceptul de "proces echitabil" nu implică în mod necesar "existența mai multor grade de jurisdicție, a unor căi de atac al hotărârilor judecătorești, inclusiv exercitarea acestor căi de atac de către toate părțile din proces". De asemenea, și prin Decizia nr. 94 din 7 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 23 februarie 2006, Curtea Constituțională a analizat excepția prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, a constatat că prin Hotărârea Kreuz contra Poloniei, 2001, instanța europeană a statuat, în conformitate cu jurisprudența sa anterioară, că liberul acces la justiție nu este un drept absolut, el pretându-se la anumite limitări implicit admise, statului revenindu-i sarcina de a reglementa exercițiul acestui drept. În ceea ce privește existența unei a doua căi de atac (recurs) în materie penală, Curtea de la Strasbourg a reamintit în cauza Krombach contra Franței, 2001, că statele dispun, în principiu, de o largă marjă de apreciere pentru a decide modalitățile de exercițiu al dreptului la două grade de jurisdicție. Totuși limitările aduse de către legislațiile interne dreptului la recurs trebuie, prin analogie cu liberul acces la justiție consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, să urmărească un scop legitim și să nu aducă atingere substanței dreptului. Or, așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, aceste cerințe au fost respectate. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să conducă la schimbarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția din deciziile amintite își păstrează valabilitatea și în cauza de față. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Vasile Tăfălan în Dosarul nr. 1.175/P/2005 al Curții de Apel Constanța - Secția penală. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 28 martie 2006. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu