DECIZIE nr. 145/2006

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Constantin Doldur - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Ion Tiucă - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent șef Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Moosavi Syed Hasan și Moosavi Syed Mohammed Ali în Dosarul nr. 7.321/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 București și de Al Azawi Abbas Fadel Sarhan în Dosarul nr. 14.193/2005 al aceleiași judecătorii, cauze înregistrate la Curtea Constituțională cu nr. 818D/2005 și nr. 971D/2005. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Totodată, se constată prezența interpreților Elena Andrei, pentru limba engleză, și Dalati Bassam, pentru limba arabă. Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele menționate au conținut identic, pune în discuție din oficiu conexarea acestora. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 971D/2005 la Dosarul nr. 818D/2005, care a fost primul înregistrat. Cauza este în stare de judecată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, întrucât apreciază că textul de lege criticat nu este contrar prevederilor constituționale și actelor internaționale invocate ca fiind încălcate. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele: Prin încheierile din 7 octombrie 2005 și din 18 noiembrie 2005, pronunțate în Dosarele nr. 7.321/2005 și nr. 14.193/2005, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților în România. Excepțiile au fost ridicate de Moosavi Syed Hasan, Moosavi Syed Mohammed Ali și de Al Azawi Abbas Fadel Sarhan în cauze având ca obiect plângeri formulate de aceștia împotriva hotărârilor Oficiului Național pentru Refugiați de acordare a statutului de refugiat. În motivarea excepției de neconstituționalitate, care în esență vizează aceleași aspecte de neconstituționalitate, se susține că textul de lege criticat, potrivit căruia numai instanța de la sediul Oficiului Național pentru Refugiați este competentă să soluționeze plângerea împotriva hotărârii de admitere sau respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat, este contrar art. 16 alin. 1 din Convenția privind statutul refugiaților - Geneva, 1951, ratificată prin Legea nr. 46/1991, prin raportare la art. 11 alin. (1) și (2), art. 20 și art. 18 alin. (2) din Constituție. Convenția, în articolul menționat, prevede dreptul de acces liber și facil al refugiaților la instanțele de judecată naționale, ceea ce, în opinia autorilor excepției, presupune ca regulile de procedură să permită cu ușurință susținerea propriului caz în fața instanței de judecată, iar prezența fizică în instanță să fie simplu de realizat. Or, în situația în care solicitanții de azil nu au reședința într-unul din orașele (București, Timișoara sau Galați) în care Oficiul Național pentru Refugiați are sedii, nu există acces facil la instanța de judecată, cu atât mai mult cu cât art. 14 lit. l) din ordonanța criticată prevede obligația solicitantului de azil de a nu părăsi localitatea de reședință fără acordul oficiului. Judecătoria Sectorului 5 București apreciază că, în ceea ce privește refugiații, este justificată competența teritorială a instanței de judecată în a cărei rază teritorială își are sediul structura competentă a Oficiului Național pentru Refugiați, având în vedere că majoritatea covârșitoare a acestora locuiesc în centrele de cazare din București, iar pe de altă parte normele de competență sunt de ordine publică, imperative, "neputând fi permise excepții, indiferent de statutul persoanei care solicită protecția statului român". În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. Consideră că art. 16 alin. (3) din ordonanța criticată nu încalcă art. 16 alin. (1) din Convenția privind statutul refugiaților - Geneva, 1951, ratificată prin Legea nr. 46/1991, prin raportare la textele constituționale ale art. 11 alin. (1) și (2) și ale art. 20 alin. (2), și nici art. 18 alin. (2) din Constituție, ci, dimpotrivă, sunt chiar în sensul acestora. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, în esență, arată că textul de lege criticat nu contravine dreptului oricărui refugiat de a sta în justiție, ci reprezintă tocmai o concretizare a acestei reguli stabilite prin Convenție. Cu privire la critica referitoare la încălcarea art. 18 alin. (2) din Constituție, consideră că dreptul de azil se acordă și se retrage în condițiile legii, cu respectarea tratatelor și a convențiilor internaționale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 16 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, al cărui cuprins este următorul: "Plângerea se soluționează de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află structura competentă a Oficiului Național pentru Refugiați care a emis hotărârea." Autorii excepției consideră că acest text de lege contravine art. 16 alin. (1) și (2) din Convenția privind statutul refugiaților - Geneva, 1951, ratificată prin Legea nr. 46/1991, care se referă la accesul oricărui refugiat în fața tribunalelor de pe teritoriul statelor contractante, prin raportare la textele constituționale ale art. 11 alin. (1) și (2) -"Dreptul internațional și dreptul intern" și ale art. 20 alin. (2) -"Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile", precum și la art. 18 alin. (2) care prevede: "Dreptul de azil se acordă și se retrage în condițiile legii, cu respectarea tratatelor și convențiilor internaționale la care România este parte." Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, criticile formulate, textele din Constituție și actele internaționale invocate ca fiind încălcate, Curtea constată următoarele: În esență, autorii excepției susțin că prin soluționarea plângerii împotriva hotărârii de respingere sau admitere a cererii de acordare a statutului de refugiat numai de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află structura Oficiului Național pentru Refugiați care a emis hotărârea, iar nu și de instanța de la reședința solicitantului de azil, nu se asigură accesul liber și facil la instanțele de judecată, așa cum prevede art. 16 alin. (1) din Convenția privind statutul refugiaților. Accesul liber la justiție, astfel cum este consacrat de art. 21 din Constituție, are semnificația că legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social, dar poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalități de exercitare a drepturilor procedurale. De asemenea, accesul liber la justiție înseamnă posibilitatea juridică de a avea acces la structurile judecătorești și mijloacele prin care justiția se înfăptuiește, potrivit legii. În acest sens a statuat Curtea Constituțională în mod constant în jurisprudența sa, de exemplu prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. Așadar, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a institui competența teritorială a instanței de judecată de la sediul structurii Oficiului Național pentru Refugiați care a emis hotărârea, cu atât mai mult cu cât, potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 102/2000, celor care nu dispun de mijloace materiale oficiul în subordinea căreia ființează centre de primire și cazare le poate stabili un loc de reședință. Același sens îl au și prevederile art. 16 alin. (1) din Convenția privind statutul refugiaților - Geneva, 1951, la care România a aderat prin Legea nr. 46/1991, și care sunt invocate de autorii excepției ca fiind încălcate. Aceste prevederi, potrivit cărora "Orice refugiat va avea, pe teritoriul statelor contractante, acces liber și facil în fața tribunalelor", nu numai că nu sunt încălcate prin art. 16 alin. (3) din ordonanță, ci, dimpotrivă, le dau expresie prin aceea că instituie pentru refugiat posibilitatea contestării în justiție a hotărârii Oficiului Național pentru Refugiați, iar opțiunea legiuitorului de a stabili o anumită regulă de competență teritorială în soluționarea plângerii formulate de solicitant nu contravine textului din Convenție. Mai mult, dispozițiile ce fac obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate sunt în deplină concordanță și cu prevederile art. 12 alin. (1) din Convenție, care stabilește că "Statutul personal al unui refugiat va fi guvernat de legea țării unde își are domiciliul sau, în lipsa unui domiciliu, de legea țării unde își are reședința", precum și, așa cum rezultă din ansamblul reglementării cuprinse în ordonanță, cu alin. (2) al art. 16 care prevede că, "În statul contractant unde își are reședința obișnuită, orice refugiat se va bucura de același tratament ca orice cetățean în ce privește accesul la tribunale, inclusiv asistența juridică și scutirea de cauțiunea judicatum solvi". Așadar, Curtea nu poate reține că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Convenția privind statutul refugiaților - Geneva, 1951, ratificată prin Legea nr. 46/1991, prin raportare la textele constituționale ale art. 11 alin. (1) și (2) și ale art. 20 alin. (2). Autorii excepției mai invocă și încălcarea art. 18 alin. (2) din Constituție referitor la acordarea și retragerea dreptului de azil cetățenilor străini și apatrizilor. Cu privire la această susținere, Curtea constată că, potrivit textului constituțional menționat, "dreptul de azil se acordă și se retrage în condițiile legii, cu respectarea tratatelor și a convențiilor internaționale la care România este parte". Or, dispozițiile din actul normativ criticat sunt, așa cum deja s-a arătat, în concordanță cu aceste exigențe constituționale, astfel că și această critică urmează a fi respinsă. Față de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Moosavi Syed Hasan și Moosavi Syed Mohammed Ali în Dosarul nr. 7.321/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 București și de Al Azawi Abbas Fadel Sarhan în Dosarul nr. 14.193/2005 al aceleiași judecătorii. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 23 februarie 2006. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent șef, Gabriela Dragomirescu __________