DECIZIE nr. 979/2007

DECIZIE nr. 979 din 6 noiembrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 98 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România

Intrare în vigoare 29 noiembrie 2007

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Ion Tiucă - procuror Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 98 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de cetățeanul chinez Li Liyng în Dosarul nr. 21.008/2/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal. La apelul nominal răspunde personal autorul excepției, însoțit de interpretul de limbă chineză, dl. Ioan Budura. Lipsește partea Oficiul Român pentru Imigrări, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției. Prin traducător, acesta susține că legea criticată trebuie modificată, deoarece nu oferă suficientă protecție în ceea ce privește investițiile realizate de străini în perioada șederii lor în România. Reprezentantul Ministerului Public apreciază, mai întâi, că argumentele prezentate de autorul excepției nu au natura unor critici de neconstituționalitate, acestea fiind în realitate aspecte de fapt relevante în fața instanței de judecată competente a soluționa cauza pe fond. Totodată, susține că textele de lege atacate nu contravin reglementărilor constituționale și convenționale invocate, motiv pentru care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 28 martie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 21.008/2/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 98 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Excepția a fost ridicată de cetățeanul chinez Li Liyng într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat de Autoritatea pentru străini (în prezent, Oficiul Român pentru Imigrări) împotriva sentinței de obligare a acesteia la acordarea regimului tolerării șederii reclamantei pe teritoriul României pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textele de lege criticate "sunt lipsite de precizie și claritate, întrucât nu menționează explicit motivul protejării vieții de familie ca motiv de acordare a regimului tolerării", sintagmele cuprinse în reglementarea criticată "fiind prea vagi și imprecise, permițând astfel arbitrariul în aprecierea de către Autoritatea pentru străini cui și pe ce criterii să acorde regimul tolerării". Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În susținerea acestei opinii, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 225 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 4 aprilie 2006. Avocatul Poporului apreciază că textele de lege ce constituie obiect al excepției sunt constituționale, indicând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale, de exemplu deciziile nr. 437/2006 și nr. 225/2006. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 98 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2007 privind înființarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorității pentru străini și a Oficiului Național pentru Refugiați, precum și modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 26 iunie 2007. Alin. (1) și (2) ale art. 98, intitulat "Acordarea tolerării," au următorul cuprins: "(1)Tolerarea rămânerii pe teritoriul României, denumită în continuare tolerare, reprezintă permisiunea de a rămâne pe teritoriul țării acordată de Oficiul Român pentru Imigrări străinilor care nu au dreptul de ședere și, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României.

(2) Prin motive obiective, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, se înțelege acele împrejurări independente de voința străinului, imprevizibile și care nu pot fi înlăturate, datorită cărora străinul nu poate părăsi teritoriul României."

În opinia autorului excepției, aceste prevederi contravin dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Constituție, referitoare la obligația autorităților publice de a respecta și de a ocroti viața intimă, familială și privată, precum și dispozițiilor art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la respectarea vieții private și de familie. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională reține că dispozițiile art. 98 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 225 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 4 aprilie 2006, Decizia nr. 402 din 16 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 12 iunie 2006, și Decizia nr. 437 din 30 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 16 iunie 2006, Curtea, pentru argumentele acolo reținute, a statuat că aceste dispoziții de lege sunt constituționale. Întrucât în prezenta cauză nu au intervenit elemente noi, care să determine reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale și pentru identitate de rațiune, cele statuate în deciziile menționate își mențin valabilitatea. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 98 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de cetățeanul chinez Li Liyng în Dosarul nr. 21.008/2/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 6 noiembrie 2007. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 29 noiembrie 2007

DECIZIE nr. 974 din 6 noiembrie 2007

DECIZIE nr. 974 din 6 noiembrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit a) și b) și art. 30 alin. (1) lit. c) și d), alin. (3) lit. b) și alin. (4) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a c...