DECIZIE nr. 730/2007

DECIZIE nr. 730 din 13 septembrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 92^1 din Codul de procedură civilă

Intrare în vigoare 29 octombrie 2007

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Ion Tiucă - procuror Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 92^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "City Media" - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 6.052/30/2006 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 3 aprilie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 6.052/30/2006, Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 92^1 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "City Media" - S.R.L. din Timișoara într-o cauză având ca obiect o contestație în anulare întemeiată pe motivul neîndeplinirii procedurii de citare. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispoziția legală criticată este neconstituțională, întrucât instituie un tratament juridic discriminatoriu între persoanele fizice și persoanele juridice, cu consecința limitării exercitării dreptului la apărare al persoanelor juridice. Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată în cauză. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că formularea textului de lege este clară și nu creează dubii cu privire la voința legiuitorului în ce privește modul de citare a persoanelor juridice, și anume comunicarea citației și a altor acte procedurale către persoanele juridice se poate face prin afișare numai atunci când se refuză primirea acestora sau atunci când se constată lipsa oricărei persoane la sediul respectivei persoane juridice. Legiuitorul a avut în vedere că la sediul unei persoane juridice, dacă există un reprezentant, acestuia i se pot comunică citația și actele de procedură, iar procedura de afișare nu mai este necesară în asemenea situație. Procedura de afișare devine necesară numai atunci când la sediul persoanei juridice nu se află nimeni care să primească citația și actele de procedură sau, dacă există reprezentanți ai persoanei juridice, aceștia refuză să primească documentele. Este firesc, în situația în care există persoane fizice reprezentând persoana juridică, acestea să primească citația și actele de procedură și să nu fie necesară procedura afișării, ceea ce nu este de natură să creeze o discriminare în privința persoanelor juridice în raport cu persoanele fizice, care sunt citate și cărora li se comunică actele de procedură în condițiile reglementate de art. 92 din Codul de procedură civilă. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție se referă la egalitatea în drepturi a cetățenilor, iar nu la egalitatea în drepturi între cetățeni și persoane juridice. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile 92^1 din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut: "Comunicarea citației și a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afișare în cazul persoanelor juridice, precum și al asociațiilor sau societăților care, potrivit legii, pot sta în judecată, cu excepția cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora." Excepția de neconstituționalitate este raportată la prevederile art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi și ale art. 24 referitor la dreptul la apărare din Legea fundamentală. Examinând excepția, Curtea reține că asupra constituționalității textului de lege criticat s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 257 din 12 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 21 iunie 2005. Cu acel prilej, Curtea a reținut, în esență, că principiul egalității de tratament nu-și găsește aplicare în relația persoană fizică - persoană juridică, fiind vorba de subiecte de drept aflate de plano în situații juridice diferite și cărora li se aplică regimuri juridice diferite. Întrucât criticile de neconstituționalitate privesc, în esență, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele cuprinse în decizia menționată își mențin valabilitatea și în cauza de față. Cu acest prilej, Curtea mai reține că prevederile art. 92^1 din Codul de procedură civilă nu aduc atingere nici dispozițiilor art. 24 din Legea fundamentală. Astfel, prin textul de lege criticat se consacră două excepții de la regula care prevede interdicția comunicării citației prin afișare. Prima excepție o constituie situația când se refuză primirea, iar a doua, situația în care înmânarea citației nu este posibilă ca urmare a lipsei oricărei persoane de la sediul societății. Prin aceste excepții se previne posibilitatea tergiversării cauzei datorită unei permanente lipse de procedură. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 92^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "City Media" - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 6.052/30/2006 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 13 septembrie 2007. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu ________

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 29 octombrie 2007

HOTĂRÂRE nr. 1266 din 17 octombrie 2007

HOTĂRÂRE nr. 1.266 din 17 octombrie 2007 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Justiției în domeniul public al municipiului Târnăveni și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Târnăveni,...

HOTĂRÂRE nr. 1273 din 17 octombrie 2007

HOTĂRÂRE nr. 1.273 din 17 octombrie 2007 pentru înscrierea în inventarul bunurilor din domeniul public al statului a unor imobile, darea în administrarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, respectiv trecerea acestora din domeniul public al sta...

HOTĂRÂRE nr. 1274 din 17 octombrie 2007

HOTĂRÂRE nr. 1.274 din 17 octombrie 2007 pentru aprobarea înscrierii în inventarul bunurilor din domeniul public al statului a unor imobile, dării în administrarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, respectiv trecerii acestora din domeniul pub...