DECIZIE nr. 795/2007

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Ion Tiucă - procuror Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1), (2) și (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici în Dosarul nr. 5.600/2/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții Constituționale acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției. În acest sens, precizează că, în urma modificărilor intervenite prin Legea nr. 262/2007, dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 conțin, în prezent, o soluție legislativă diferită de cea inițial vizată de autorul excepției, de natură să îndepărteze critica de neconstituționalitate, astfel că această excepție urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca neîntemeiată, argumentând, în esență, că inexistența unui termen procedural în sensul dorit de autorul excepției nu înseamnă neconstituționalitatea textului legal criticat. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 2 februarie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 5.600/2/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1), (2) și (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepția a fost ridicată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici într-o cauză având ca obiect soluționarea unui recurs împotriva unei sentințe civile prin care a fost respinsă acțiunea în anulare a unui ordin al ministrului economiei și finanțelor. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale menționate, care prevăd un termen de decădere înăuntrul căruia poate fi formulată acțiunea în anulare a unui act administrativ unilateral, "îi pun pe judecători în situația de a acoperi nulitatea absolută, încălcându-se principiul legalității și contravenind, astfel, prevederilor art. 124 alin. (1) din Constituție, în care se arată imperativ că justiția se înfăptuiește în numele legii". De asemenea, susține că este încălcat și art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală, care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ. Autorul excepției - Agenția Națională a Funcționarilor Publici - consideră că, în speță, este vorba "de un caz clar de nulitate absolută", însă, datorită termenului de decădere prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, instituția este îngrădită în exercitarea atribuțiilor sale, fiind imposibil a se restabili ordinea de drept, menținându-se "situația de ilegalitate și tulburarea ordinii publice și a bunelor moravuri". Cu alte cuvinte, textele legale criticate pun judecătorii în situația de a pronunța "soluții prin care se acoperă ilegalități grave", fiind ignorată totodată și imprescriptibilitatea nulității absolute. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituționale în situația în care data de referință pentru calcularea termenului este cea a emiterii actului administrativ, iar nu data luării la cunoștință prin comunicare, publicare sau altă formulă de cunoaștere a existenței și conținutului actului atacat. Totodată, din examinarea prevederilor art. 124 alin. (1) și ale art. 126 alin. (6) teza întâi din Constituție, rezultă că acestea din urmă vizează contenciosul administrativ în genere, fără a cuprinde vreo dispoziție în sensul limitării contenciosului administrativ obiectiv. Or, prin art. 11 alin. (2) și (3) din Legea nr. 554/2004, se instituie tocmai o astfel de limitare, respectiv un an de la data emiterii actului, termen definit prin alin. (5) al aceluiași articol ca fiind un termen de decădere, și nu de prescripție. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că și limitarea accesului la justiție pe calea contenciosului administrativ pe baza criteriului datei emiterii actului administrativ ca termen de referință prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, iar nu a datei luării la cunoștință a actului (existență și conținut), este neconstituțională, de natură a încălca dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituție. Menționează în plus că "aceeași dată de referință, respectiv «data când partea a cunoscut actul atacat», se utilizează și în dreptul comunitar (ex. TPI 7 martie 1995 Socurte, Quavi, Stec c/Comisie)". Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. Guvernul și-a exprimat punctul de vedere în sensul netemeiniciei excepției de neconstituționalitate. Alin. (1) al art. 11 din Legea nr. 554/2004 prevede regula generală potrivit căreia termenul pentru introducerea cererii la instanța de contencios administrativ este de 6 luni, iar alin. (2) stabilește excepția, în sensul că, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste acest termen, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului. În opinia Guvernului, dispozițiile legale criticate nu numai că nu încalcă prevederile constituționale ale art. 124 alin. (1) și ale art. 126 alin. (6), ci sunt chiar expresia acestora, fiind menite să asigure exercitarea controlului judecătoresc asupra actelor administrative prin instanțele de contencios administrativ, cu respectarea procedurilor, formelor și modalităților instituite de lege. Or, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite prin lege. De altfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor legale criticate, de exemplu, prin deciziile nr. 534/2006, nr. 123/2006, nr. 638/2006 sau nr. 830/2006. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 11 alin. (2) și (3) din Legea nr. 554/2004 îngrădesc accesul liber la justiție și aduc atingere regulii garantării controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ. Cât privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) din lege, care prevăd termenul de prescripție de 6 luni, acesta nu este de natură a încălca principiul liberului acces la justiție și nici regula garantării controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ. Totodată, arată că dispozițiile legale criticate nu conțin norme contrare regulilor privind înfăptuirea justiției, prevăzute de art. 124 alin. (1) din Constituție. În concluzie, consideră că dispozițiile art. 11 alin. (2) și (3) din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituționale, iar dispozițiile art. 11 alin. (1) din aceeași lege sunt constituționale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 11 alin. (1), (2) și (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004. Ulterior sesizării Curții Constituționale cu soluționarea prezentei excepții de neconstituționalitate, acest act normativ a fost modificat și completat prin Legea nr. 262/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Alin. (1) și (2) ale art. 11 din legea criticată au fost modificate prin art. I pct. 16 din actul normativ menționat, astfel că textele legale atacate au în prezent următoarea redactare: " Art. 11 - Termenul de introducere a acțiunii

(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;

c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

(3) În cazul acțiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agenția Națională a Funcționarilor Publici, termenul curge de la data când s-a cunoscut existența actului nelegal, fiind aplicabile în mod corespunzător prevederile alin. (2)."

În motivarea excepției, autorul acesteia susține că textele legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 124 alin. (1) potrivit cărora "Justiția se înfăptuiește în numele legii" și ale art. 126 alin. (6) care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice pe calea contenciosului administrativ. Examinând dispozițiile de lege criticate, Curtea reține că, ulterior sesizării sale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 a fost modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, intervențiile legislative având în general sensul unei mai bune corelări a textelor, dar vizând și câteva aspecte de esență. Or, prin Decizia nr. III din 31 octombrie 1995 privind judecarea constituționalității unei dispoziții legale modificate ulterior invocării excepției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, Plenul Curții Constituționale a statuat că "în cazul în care, după invocarea unei excepții de neconstituționalitate în fața instanțelor judecătorești, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă soluția legislativă din legea sau ordonanța modificată este, în principiu, aceeași cu cea dinaintea modificării". Astfel, Curtea constată că soluțiile legislative cuprinse în alin. (1) și (3) al art. 11 din Legea nr. 554/2004, cu privire la termenul de 6 luni de introducere a acțiunii în anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate, respectiv cu privire la modalitatea de calcul a acestui termen pentru acțiunile formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agenția Națională a Funcționarilor Publici, nu au suferit modificări de substanță. Cât privește alin. (2) al art. 11, se observă că în prezent textul de lege stabilește ca dată de referință pentru calcularea termenului de decădere de un an data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz, fiind eliminată soluția, criticată de autorul excepției, ca acest termen de un an să se calculeze prin raportare la data emiterii actului administrativ atacat. Întrucât textul de lege inițial criticat a căpătat, prin modificările aduse, o altă configurație juridică, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă. Asupra faptului că autorul excepției - Agenția Națională a Funcționarilor Publici - critică însăși existența unui termen de decădere, care, în opinia sa, oferă posibilitatea acoperirii unor cazuri de nulitate absolută și de "ilegalități grave", încălcându-se prevederile art. 124 alin. (1) și ale art. 126 alin. (6) din Constituție, Curtea constată că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența stabilirii procedurii de judecată, printre care și fixarea unor termene înăuntrul cărora poate fi exercitat dreptul la acțiune, aparține legiuitorului. În plus, în jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu Decizia nr. 635 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 22 august 2007, instanța de contencios constituțional a reținut constant că "limitele legale impuse pentru exercitarea dreptului la acțiune, și anume termenul de 6 luni sau de un an de la data emiterii actului, reprezintă măsuri de protecție a stabilității și securității raporturilor juridice create și a efectelor actelor administrative, acestea fiind, totodată, termene rezonabile în cadrul cărora persoanele interesate au posibilitatea de a acționa, în condițiile legii". Așadar, chiar dacă subiecții acțiunii în contencios administrativ prevăzuți de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 au o calitate specială, aceasta nu le conferă posibilitatea eludării condițiilor legale de exercitare a dreptului la acțiune. Prin urmare, Curtea constată că susținerile de neconstituționalitate referitoare la înfăptuirea justiției și la încălcarea principiului garantării controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice nu sunt întemeiate. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

1. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici în Dosarul nr. 5.600/2/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal. 2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe de judecată. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 27 septembrie 2007. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi