DECIZIE nr. 217/2007

DECIZIE nr. 217 din 13 martie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) teza a doua din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere

Intrare în vigoare 17 aprilie 2007

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Tudorel Toader - judecător Antonia Constantin - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) teza a doua din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, excepție ridicată de Doru Burnaz în Dosarul nr. 12.236/54/2006 al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, apreciind că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 21 noiembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 12.236/54/2006, Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) teza a doua din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, excepție ridicată de Doru Burnaz. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (3), art. 16, art. 21 alin. (3), art. 24, 31, 41, 45, 53 și 20, cu raportare la art. 6 și 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece "nu sunt suficient de accesibile și formulate cu destulă precizie pentru a permite stabilirea conduitei celor interesați". Astfel, dispozițiile în cauză "nu oferă niciun fel de elemente necesare stabilirii situațiilor când «perioada de valabilitate a autorizației taxi a expirat cu mai mult de 10 zile» sau despre ipotezele în care intervin suspendările consecutive regăsite în sintagma «a treia suspendare a autorizației taxi în decurs de 2 ani consecutivi»". De asemenea, "legea nu prevede clar nici ipotezele normative ale aplicării sancțiunii suspendării pentru expirarea perioadei de valabilitate, nici modul cum intervin suspendările consecutive, nu se indică modul de stabilire și comunicare a acestor sancțiuni sau dacă o astfel de comunicare se realizează". Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția ridicată este neîntemeiată. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile de lege criticate nu pun în discuție sub niciun aspect încălcarea prevederilor constituționale cuprinse în art. 16, art. 21 alin. (3), art. 24, 41 și 45. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) teza a doua din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 28 ianuarie 2003, care au următorul conținut: "Pe lângă sancțiunile prevăzute la art. 55 se dispune și suspendarea sau anularea autorizației taxi în următoarele situații:

a) suspendarea autorizației taxi pentru o perioadă cuprinsă între 1-3 luni în următoarele cazuri:[

]

- când perioada de valabilitate a autorizației taxi a expirat cu mai mult de 10 zile;

b) anularea autorizației taxi în următoarele cazuri: [

]

- la a treia suspendare a autorizației taxi în decurs de 2 ani consecutivi." În motivarea excepției ridicate autorul acesteia invocă încălcarea art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 31 privind dreptul la informație, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 20 din Constituție, cu raportare la art. 6 și 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și urmează să o respingă pentru următoarele argumente: Cu privire la critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 56 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) teza a doua din Legea nr. 38/2003 față de art. 16 din Constituție, se constată că aceasta nu poate fi reținută, deoarece cazurile în care se poate dispune suspendarea sau anularea autorizației taxi se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De asemenea, se constată că textele de lege criticate nu contravin nici dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3) și art. 24, precum și celor ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât acestea nu sunt de natură să îngrădească dreptul părților interesate de a apela la instanțele judecătorești și de a beneficia de toate drepturile și garanțiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil. În temeiul art. 57 din Legea nr. 38/2003, actele de constatare și sancționare a contravențiilor pot fi atacate în justiție, potrivit legislației privind regimul juridic al contravențiilor, contestația fiind soluționată în cadrul unui litigiu, cu citarea părților, acestea beneficiind de toate garanțiile procesuale specifice unui proces echitabil într-o societate democratică. Referitor la încălcarea art. 41 și 45 din Constituție, se reține că dispozițiile de lege criticate nu conțin norme contrare libertății economice și posibilității oricărei persoane de a iniția și întreprinde o activitate cu scop lucrativ și nici nu îngrădesc dreptul la muncă, care se exercită în condițiile legii. Curtea constată că dispozițiile constituționale ale art. 31 privind dreptul la informație și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și ale art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu sunt incidente în cauză. De altfel, motivele invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate nu privesc, în realitate, constituționalitatea textelor criticate, ci modul de interpretare și de aplicare a acestora. Or, sub acest aspect, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sunt neconstituționale prevederile legilor, tratatelor internaționale, regulamentelor Parlamentului și ale ordonanțelor Guvernului "[

] care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției". Ca atare, exercitând controlul de constituționalitate asupra unor prevederi de lege, Curtea se poate pronunța doar cu privire la înțelesul lor contrar Constituției. Pe de altă parte, așa cum a statuat Curtea Constituțională, în mod constant, în jurisprudența sa, de exemplu prin Decizia nr. 14 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 17 martie 1999, "interpretarea legii este atributul suveran al instanței de judecată în opera de înfăptuire a justiției, iar controlul acestei interpretări se realizează prin exercitarea căilor de atac." Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) teza a doua din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, excepție ridicată de Doru Burnaz în Dosarul nr. 12.236/54/2006 al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 13 martie 2007. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Florentina Geangu

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 17 aprilie 2007

ORDIN nr. 523 din 3 aprilie 2007

ORDIN nr. 523 din 3 aprilie 2007 pentru aprobarea Procedurii de soluționare a cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată către persoane impozabile neînregistrate și care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilite în a...

PROCEDURĂ din 17 aprilie 2007

PROCEDURĂ din 3 aprilie 2007 de soluționare a cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată către persoane impozabile neînregistrate și care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilite în alt stat membru al Uniunii Europe...

DECRET nr. 404 din 13 aprilie 2007

DECRET nr. 404 din 13 aprilie 2007 pentru supunerea spre acceptare Parlamentului a Protocolului V privind resturile explozive de război, adoptat la Geneva la 28 noiembrie 2003, adițional la Convenția privind interzicerea sau limitarea folosirii anumitor catego...