DECIZIE nr. 100/2007

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Tudorel Toader - judecător Marilena Mincă - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55^1 alin. 1 și 2 din Codul penal, excepție ridicată de Tudor Remus în Dosarul nr. 7.886/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 București. La apelul nominal se prezintă, personal, autorul excepției, asistat de avocat Dan Oancea, lipsă fiind Administrația Națională a Penitenciarelor, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Având cuvântul, reprezentantul autorului excepției solicită admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55^1 alin. 1 și 2 din Codul penal, reiterând argumentele expuse în fața instanței de judecată. De asemenea, depune note scrise la dosar. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorul excepției. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 26 iulie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 7.886/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55^1 alin. 1 și 2 din Codul penal, excepție ridicată de Tudor Remus. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că "textul de lege criticat este discriminatoriu față de cei condamnați la deținere pe viață, întrucât un condamnat care a împlinit vârsta de 60 de ani poate fi liberat condiționat după executarea a 15 ani de deținere, iar cei care nu au această vârstă, numai după executarea a 20 de ani de detenție", fiind astfel încălcate, în opinia sa, prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, conform cărora "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", precum și cele ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind "Interzicerea discriminării". Judecătoria Sectorului 5 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate se aplică condamnaților fără discriminări. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Avocatul Poporului apreciază excepția ca fiind neîntemeiată, arătând că aplicarea unui tratament diferențiat persoanelor condamnate, în cazul liberării condiționate, nu aduce atingere principiului egalității în drepturi a cetățenilor, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece principiul egalității nu înseamnă uniformitate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, susținerile autorului excepției, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 55 1 alin. 1 și 2 din Codul penal, care au următorul cuprins: "Cel condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață poate fi liberat condiționat după executarea efectivă a 20 de ani de detențiune, dacă este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale. Condamnatul trecut de vârsta de 60 de ani pentru bărbați și de 55 de ani pentru femei poate fi liberat condiționat după executarea efectivă a 15 ani de detențiune, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute în alin. 1". În opinia autorului, dispozițiile de lege menționate încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, conform cărora "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", precum și cele ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind "Interzicerea discriminării". Examinând excepția, Curtea constată că susținerile autorului excepției, în sensul că dispozițiile legale criticate ar înfrânge principiul egalității în drepturi înscris în art. 16 alin. (1) din Constituție, nu pot fi primite. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a subliniat în mod constant că egalitatea nu înseamnă uniformitate și că pentru situații diferite se impun soluții juridice diferite. Astfel, în Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997, Curtea Constituțională a arătat că principiul egalității în drepturi nu înseamnă "eo ipso" aplicarea aceluiași regim juridic unor situații care, prin specificul lor, sunt diferite. De asemenea, în Decizia nr. 256 din 17 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 2 aprilie 1998, Curtea Constituțională a statuat că principiul egalității nu presupune uniformitate, astfel încât toate situațiile să fie tratate în același fel, ci presupune ca la situații egale să corespundă un tratament egal, iar la situații diferite să existe un tratament diferit. Principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite. Dispozițiile legale criticate referitoare la instituirea unor condiții pentru liberarea condiționată a persoanelor condamnate la deținere pe viață, respectiv după efectuarea a 20 de ani de deținere, iar în cazul în care condamnatul a trecut de vârsta de 60 de ani, după executarea a 15 ani de deținere, nu aduc atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili condițiile în care poate fi acordată liberarea condiționată, precum și mijloacele de stimulare a condamnaților în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei. Liberarea condiționată nu este un drept al condamnaților, ci doar o vocație pe care o au, prin voința legiuitorului, toți condamnații care, după ce au executat fracțiunile de pedeapsă stabilite de lege, după criteriile arătate, îndeplinesc, de asemenea, și condiția de a fi disciplinați și de a da dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele lor penale. Nu se poate susține, așadar, că dispozițiile art. 55^1 alin. 1 și 2 din Codul penal ar fi contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție și nici celor ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992,

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55^1 alin. 1 și 2 din Codul penal, excepție ridicată de Tudor Remus în Dosarul nr. 7.886/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 București. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 13 februarie 2007. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Florentina Geangu