DECIZIE nr. 1055/2008

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Tudorel Toader - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Simona Ricu - procuror Mihaela Ionescu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i), art. 45 alin. (2) și art. 47 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Mihaela Romanița în Dosarul nr. 23.861/3/2005 (nr. format vechi 2.571/2007) al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la 9 octombrie 2008. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 18 iunie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 23.861/3/2005 (nr. format vechi 2.571/2007), Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i), art. 45 alin. (2) și art. 47 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Excepția a fost ridicată de Mihaela Romanița într-o cauză civilă având ca obiect constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că la data la care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare erau în vigoare prevederile Legii nr. 112/1995. Arată că prin Legea nr. 10/2001 s-a realizat distincția "cu titlu valabil", "fără titlu valabil", care, în opinia autorului, "nu își găsește aplicare asupra situației juridice a imobilului dobândit prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, în temeiul Legii nr. 112/1995 ". Susține că aplicarea textelor de lege criticate nu numai că are efecte retroactive, însă creează și avantaje pentru o parte în proces în raport cu cealaltă, încălcând principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. De asemenea, consideră că se aduce o atingere gravă dreptului de proprietate al unor persoane care au dobândit în proprietate imobile aflate în mod legitim în proprietatea statului la data încheierii actului juridic, potrivit dispozițiilor legale în vigoare la acea dată. Cât privește dispozițiile art. 47 din Legea nr. 10/2001, consideră că acestea contravin textelor constituționale invocate, de vreme ce lipsesc de autoritatea de lucru judecat hotărârile judecătorești irevocabile, "permițând redeschiderea unor procese definitiv închise", textul de lege fiind astfel retroactiv. Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, menționează că noțiunile de imobile trecute "cu titlu" și "fără titlu" în proprietatea statului existau încă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 112/1995. Arată, de asemenea, că includerea de către legiuitor în sfera de reglementare a legii și a persoanelor cărora li s-au respins anterior acțiunile în revendicare reprezintă opțiunea legiuitorului privind modul de reparare a injustițiilor și a abuzurilor din legislația trecută, având în vedere că în cele mai multe cazuri aceste acțiuni au fost respinse pe motivul că imobilul fusese înstrăinat de către stat, nefiind reglementată posibilitatea primirii despăgubirilor. Consideră că textele de lege criticate sunt conforme dispozițiilor constituționale ale art. 44 referitoare la garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate privată, având în vedere teza a doua a alin. (1) a acestui articol, potrivit căreia conținutul și limitele acestui drept sunt stabilite de lege. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că acestea nu aduc atingere principiului neretroactivității legii, soluția de restituire a unor categorii de imobile fiind rezultatul opțiunii legiuitorului și are la bază exercitarea dreptului acestuia de a decide asupra modului de reparare a injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută cu privire la dreptul de proprietate. Totodată, consideră că dispozițiile criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normelor juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare, iar exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizată, legiuitorul fiind îndreptățit să stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate și cadrul juridic pentru exercitarea atributelor acestuia. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (1) lit. i), art. 45 alin. (2) și art. 47 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, în urma adoptării Legii nr. 247/2005, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu următorul conținut: - Art. 2 alin. (1) lit. i): "În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege: [

]

i) orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.";

- Art. 45 alin. (2): "Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință."; - Art. 47: "Persoanele îndreptățite, precum și persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora până la data intrării în vigoare a prezentei legi li s-au respins, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, acțiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura soluțiilor pronunțate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condițiile prezentei legi." Autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) relative la neretroactivitatea legii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 44 alin. (2) teza întâi referitoare la dreptul de proprietate privată și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. I. Examinând excepția, Curtea reține că s-a pronunțat prin mai multe decizii cu privire la art. 2 alin. (1) lit. i) și art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, constatând că aceste texte de lege sunt constituționale. Astfel, cu privire la constituționalitatea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, Curtea, prin Decizia nr. 556 din 25 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.046 din 24 noiembrie 2005, a decis că soluția de restituire a unor asemenea categorii de imobile este rezultatul opțiunii legiuitorului și are la bază exercitarea dreptului de a decide asupra modului de reparare a injustițiilor și a abuzurilor din legislația anterioară. Referitor la prevederile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, prin Decizia nr. 145 din 25 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 29 aprilie 2004, Curtea a constatat că acest text de lege nu încalcă dispozițiile constituționale privind protecția proprietății private și s-a statuat că prevederea legală criticată recunoaște validitatea titlului de proprietate al dobânditorului de bună-credință al unui imobil preluat de stat fără titlu valabil, recunoscând, în același timp, și titlul proprietarului inițial, însă în condițiile art. 2 alin. (2) din același act normativ. În ceea ce privește pretinsa contrarietate cu dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 191 din 25 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 1 august 2002, și prin Decizia nr. 826 din 16 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1006 din 18 decembrie 2006, că prevederile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, aplicând principiul ocrotirii bunei-credințe și pe cel al aparenței de drept, nu consacră o soluție legislativă novatoare și, prin urmare, nu poate fi socotit retroactiv. Cele statuate în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale. Totodată, Curtea constată că prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) și art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, întrucât acestea se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normelor juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare și nici nu prevăd o restrângere a exercițiului unor drepturi sau suprimarea acestora. II. Cât privește prevederile art. 47 din Legea nr. 10/2001, acestea se referă la persoanele îndreptățite care au formulat acțiuni în justiție, pe calea dreptului comun, având ca obiect bunuri imobile preluate abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, așa cum sunt acestea definite prin art. 2 coroborat cu art. 6 din lege, acțiuni care au fost respinse prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Astfel, potrivit textului de lege criticat, indiferent dacă respingerea acțiunii a fost făcută prin pronunțarea asupra fondului cauzei sau pe cale de excepție, persoanele îndreptățite vor putea solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001. Totodată, Curtea reține că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietari avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi. Curtea constată că art. 47 din Legea nr. 10/2001 este neconstituțional, fiind contrar principiului garantării și ocrotirii proprietății astfel cum este consacrat de art. 44 din Constituție, fiind încălcat dreptul de proprietate al dobânditorului de bunăcredință în condițiile Legii nr. 112/1995. Astfel, persoanele fizice și persoanele juridice cărora li s-a recunoscut și consolidat prin hotărâre judecătorească irevocabilă dreptul de proprietate asupra unui imobil ce cade sub incidența Legii nr. 10/2001 nu pot fi obligate la restituirea acestora, atâta timp cât această măsură nu are o justificare serioasă, întemeiată pe o cauză de utilitate publică, în sensul art. 44 alin. (3) din Constituție. Curtea reține că art. 47 din Legea nr. 10/2001 nu poate constitui temei juridic nou pentru introducerea unei alte acțiuni de restituire a aceluiași imobil, întrucât legiuitorul nu poate să dispună nici chiar prin lege asupra unui drept câștigat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă decât dacă ar avea loc o expropriere pentru cauză de utilitate publică. Totodată, Curtea reține că textul de lege criticat retroactivează în măsura în care lipsește de orice efecte juridice, respectiv de puterea lucrului judecat, hotărâri judecătorești irevocabile prin care persoanelor îndreptățite sau altor persoane vătămate într-un drept al lor li s-au respins cereri de revendicare sau de anulare a unor contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile preluate de stat sau de alte persoane juridice. Astfel, legea nouă nu poate, fără a retroactiva, să se aplice și situațiilor litigioase rezolvate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Chiar dacă principiul puterii de lucru judecat nu este un principiu constituțional, încălcarea lui prin textul de lege criticat contravine principiului separației puterilor în stat, întrucât legiuitorul nu poate desființa hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, intervenind astfel în procesul de realizare a justiției. În acest sens, Curtea a reținut prin Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993, că, în virtutea principiului separației puterilor în stat, Parlamentul nu are dreptul să intervină în procesul de realizare a justiției. Dreptul de control al Parlamentului se exercită asupra modului cum funcționează organele puterii judecătorești, el stabilind în acest scop regulile după care se desfășoară activitatea de judecată. Potrivit Constituției, acest drept însă se poate exercita numai cu respectarea autorității de lucru judecat și fără a împiedica instanțele judecătorești de a-și exercită atribuțiile prevăzute de art. 124 din Constituție, de realizare a justiției. O imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcționa, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze și pentru o anumită perioadă de timp, ar avea drept consecință ruperea echilibrului constituțional dintre aceste autorități. De aceea, o dispoziție legală prin care se suspendă cursul judecății sau executarea hotărârilor judecătorești definitive referitoare la anumite cauze determinate este neconstituțională. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce privește soluția de admitere,

1. Admite excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Mihaela Romanița în Dosarul nr. 23.861/3/2005 (nr. format vechi 2.571/2007) al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. 2. Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) și art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată în același dosar de același autor. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului. Pronunțată în ședința publică din data de 9 octombrie 2008. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu