DECIZIE nr. 899/2008

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Acsinte Gaspar - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Tudorel Toader - judecător Marinela Mincă - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-șef Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 61 din Legea nr. 45/1993 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, cu referire la art. 385^18 din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu de Judecătoria Vatra Dornei în Dosarul nr. 2.331/334/2007. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza este în stare de judecată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 20 februarie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 2.331/334/2007, Judecătoria Vatra Dornei a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 61 din Legea nr. 45/1993 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, cu referire la art. 385^18 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție invocată din oficiu de instanța de judecată. În motivarea excepției de neconstituționalitate Judecătoria Vatra Dornei susține că dispozițiile de lege criticate obligă judecătorul instanței de rejudecare să se conformeze hotărârii instanței de recurs. Or, dacă judecătorii, indiferent de nivelul instanței, sunt independenți și se supun numai legii, conform art. 124 alin. (3) din Constituție, ar trebui să nu existe o asemenea reglementare care să primeze în detrimentul principiului constituțional enunțat. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate nu conțin norme contrare principiului fundamental potrivit căruia judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Rejudecarea cauzei se face cu excluderea intervenției oricărei alte autorități și în limitele prevăzute de lege. Judecătorii nu pot fi independenți față de lege, ei fiind obligați să respecte și să aplice legea. Respectând limitele stabilite de instanța de recurs, instanța de rejudecare este pe deplin independentă, nefiind vorba de amestecul altei autorități. Decizia instanței de recurs trebuie să fie respectată cu ocazia rejudecării cauzei după casare, evident în cazul în care situația de fapt a rămas aceeași. Altfel, exercitarea căilor de atac, precum și controlul judiciar al instanțelor superioare ar fi lipsite de eficiență, iar înfăptuirea justiției s-ar transforma într-o activitate arbitrară, în afara legii. În plus, dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate reprezintă norme de procedură, prin care sunt instituite condițiile exercitării căii de atac a recursului, inclusiv limitele rejudecării cauzei după desființarea hotărârii de către instanța de control judiciar, în deplină concordanță cu prevederile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. I pct. 61 din Legea nr. 45/1993 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, cu referire la art. 385^18 din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: "Instanța de rejudecare trebuie să se conformeze instanței de recurs, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea recursului. Când hotărârea este desființată numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce privește latura penală sau civilă, instanța de rejudecare se pronunță în limitele în care hotărârea a fost casată." Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 124 alin. (3) referitoare la independența judecătorilor, care se supun numai legii. Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele: Prevederile art. 124 alin. (3) din Constituție consacră principiul independenței judecătorilor și supunerii lor numai legii. Acest principiu inerent separației puterilor în stat asigură judecătorilor libertatea de a soluționa, numai pe baza legii, cazurile cu care sunt învestiți și totodată el are semnificația faptului că judecătorii nu pot fi supuși niciunei ingerințe din partea celorlalte autorități publice. Curtea constată că din conținutul dispoziției legale criticate pentru neconstituționalitate nu rezultă posibilitatea exercitării unei atare ingerințe. În ceea ce privește controlul judiciar ce se exercită de către instanțele care soluționează căile de atac asupra instanțelor care au pronunțat hotărârile atacate, se reține că acest control nu reprezintă o limitare a independenței judecătorilor, deoarece el este întotdeauna posterior și nu are, în consecință, cum să îi influențeze pe judecătorii care au pronunțat hotărârile supuse controlului. Îndrumările date de instanța de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului numai în privința rezolvărilor de drept, precum și în privința necesității administrării unor probe. Aceste îndrumări sunt date în cadrul activității cu caracter jurisdicțional a instanțelor de recurs, pe cale de hotărâri pronunțate în urma dezbaterilor contradictorii, și nu au nimic comun cu situația nepermisă, când, pe cale administrativă, ierarhică, un judecător ar primi indicații asupra modului în care trebuie să judece un anumit proces. Independența judecătorului fondului nu este știrbită prin faptul că, rejudecând cauza, adoptă rezolvarea în drept stabilită de instanța de recurs, deoarece prin aceasta el nu se supune voinței unei autorități lipsite de competență jurisdicțională, ci se conformează îndrumărilor obligatorii date de instanța de control judiciar, în aceeași cauză și în limitele competenței stabilite prin lege. Pe de altă parte, Curtea observă că instituția controlului judiciar își găsește reazemul constituțional în dispozițiile art. 129 din Legea fundamentală, potrivit cărora, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Prin dispozițiile art. 385^18 alin. 1 din Codul de procedură penală se dă eficiență textului constituțional citat, dat fiind că, fără obligativitatea îndrumărilor date de către instanța de control judiciar judecătorilor fondului, nu s-ar putea realiza finalitatea controlului, de asigurare a soluționării temeinice și legale a cauzelor. Dacă judecătorii de la instanța de fond nu ar fi obligați să se supună îndrumărilor instanței de apel sau de recurs, putând reitera erorile comise prin soluția ce a fost desființată, s-ar ajunge la exercitarea repetată a căilor de atac și la prelungirea duratei soluționării cauzelor în mod nepermis și astfel s-ar încălca cerința soluționării proceselor într-un "termen rezonabil", prevăzută la art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 561 din 6 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 11 august 2006, ale cărei considerente sunt valabile și în prezenta cauză. Față de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 61 din Legea nr. 45/1993 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, cu referire la art. 385^18 din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu de Judecătoria Vatra Dornei în Dosarul nr. 2.331/334/2007. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 16 septembrie 2008. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent-șef, Gabriela Dragomirescu ____________