DECIZIE nr. 406/2008

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Ion Tiucă - procuror Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (3) și (6) din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanța Guvernului nr. 7/2005, excepție ridicată de Societatea Comercială "Tehnic B" - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 11.610/325/2007 al Judecătoriei Timișoara. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 20 noiembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 11.610/325/2007, Judecătoria Timișoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (3) și (6) din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanța Guvernului nr. 7/2005. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Tehnic B" - S.R.L. din Timișoara într-o cauză civilă având ca obiect pretenții comerciale. În motivarea excepției autorul acesteia susține, în esență, că textele de lege criticate sunt contrare art. 21 din Constituție. În acest sens, arată că obligația de a depune în original sau în copii legalizate actele necesare pentru a dovedi temeinicia reclamației împiedică accesul liber la justiție, întrucât poate apărea problema unei nesoluționări a reclamației administrative în timp util sau chiar o nesoluționare, situație în care actele s-ar putea pierde și astfel acestea nu ar mai putea fi utilizate într-o eventuală acțiune în justiție. De asemenea, arată că există anumite tipuri de acte care nu se supun procedurii legalizării de către notar, iar în cazul celor care pot fi legalizate, reclamanții trebuie să suporte costurile legalizării, fapt ce apare ca nejustificat atât timp cât au calitatea de persoane prejudiciate. De asemenea, arată că obligativitatea formulării reclamațiilor administrative este contrară dispozițiilor constituționale care prevăd că jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite. În sfârșit, mai susține că termenul de 3 luni pentru depunerea reclamației administrative este prea scurt. Judecătoria Timișoara apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, sens în care arată că stabilirea unor condiții pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului de acces liber la justiție și la un proces echitabil. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că prin realizarea procedurii speciale a reclamației administrative, prealabilă acțiunilor în justiție, se asigură soluționarea cu celeritate - și fără niciun fel de taxă - între părțile interesate, a numeroase probleme ce se pot ivi în cursul transporturilor, degrevându-se, totodată, instanțele judecătorești de multe alte litigii care s-ar adăuga celor existente. Aceste prevederi nu încalcă accesul liber la justiție întrucât stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a acestui drept fundamental, așa cum s-a arătat în mod constant atât în jurisprudența Curții Constituționale, cât și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), art. 2, art. 3, art. 10 și art. 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 64 alin. (3) și (6) din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanța Guvernului nr. 7/2005, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 11 octombrie 2006, dispoziții potrivit cărora: "(3) Reclamațiile administrative rezultate din contractul de transport al mărfurilor sunt obligatorii și trebuie adresate operatorului de transport feroviar, în scris, în termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport, conform art. 37 alin. (2). Reclamația se depune separat pentru fiecare expediție. [

]

(6) Reclamantul este obligat să depună, odată cu reclamația și exemplarul corespunzător al scrisorii de trăsură, și celelalte acte doveditoare, necesare pentru a justifica temeinicia reclamației, inclusiv cele de constatare a pagubei, în original sau în copii legalizate. Proba valorii, de regulă, se face cu factura de cumpărare."

Autorul excepției consideră că aceste prevederi de lege sunt contrare art. 21 alin. (1), (2) și (4) din Constituție referitoare la accesul liber la justiție. Examinând excepția de neconstituționalitate, în ceea ce privește dispozițiile art. 64 alin. (3) din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, Curtea constată că autorul excepției critică prevederile acestui text de lege din prisma a două aspecte. Un prim aspect privește caracterul obligatoriu al reclamațiilor administrative, în timp ce al doilea aspect are în vedere termenul de trei luni în care trebuie formulată reclamația administrativă, termen care, în opinia autorului excepției, este prea scurt. Cu privire la primul aspect, Curtea reține că reclamația administrativă reglementată de textul de lege criticat nu constituie o jurisdicție specială administrativă în sensul art. 21 alin. (4) din Constituție. Astfel, așa cum Curtea a statuat și prin Decizia nr. 307 din 14 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 26 iulie 2005, "jurisdicțiile speciale administrative reprezintă o activitate jurisdicțională realizată de un organ de jurisdicție ce funcționează în cadrul unei instituții a administrației publice sau al unor autorități administrative autonome, care se desfășoară conform procedurii imperative prevăzute într-o lege specială, procedură asemănătoare cu cea a instanțelor de judecată, desfășurată însă paralel și separat de aceasta", elemente ce nu caracterizează procedura reclamației administrative criticate de autorul excepției. De altfel, tot prin decizia amintită, Curtea a arătat că "nicio dispoziție constituțională nu interzice ca, prin lege, să se instituie o procedură administrativă prealabilă." În ceea ce privește al doilea aspect, Curtea reține, în acord cu cele statuate și prin Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003, că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anume drept având consecință fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură. Observând termenele scurte pe care art. 50 din Regulament le prevede pentru executarea contractului de transport, Curtea apreciază că durata termenului de formulare a reclamației administrative este suficientă pentru ca cei interesați să își poată realiza în mod efectiv drepturile lor. În continuare, analizând art. 64 alin. (6) din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, Curtea constată că autorul excepției critică acele prevederi prin care se instituie obligativitatea de a depune în original sau în copii legalizate actele necesare pentru a justifica temeinicia reclamației. Față de aceste susțineri, Curtea reține, în mod asemănător considerentelor mai sus arătate, că exercitarea unor drepturi poate fi supusă anumitor condiționări justificate în mod obiectiv și care pot avea drept scop însăși valorificarea mai bună a drepturilor invocate, așa cum este în cazul de față. Astfel, rațiunea obligației de a depune documentele în original sau în copie este tocmai aceea de a atesta, fără nici un dubiu, temeinicia drepturilor invocate pe calea reclamației administrative, asigurându-se în acest fel și celeritatea în soluționarea acestei reclamații. De altfel, susținerea autorului excepției cum că prin respectarea acestei obligații se pierd documentele care sunt necesare și în susținerea unei acțiuni în justiție soluționarea acestei proceduri apare ca nefondată, de vreme ce art. 68 alin. (4) teza a treia din Regulament prevede că dovada restituirii documentelor este în sarcina părții care invocă acest lucru. În sfârșit, Curtea observă că nimic nu îl împiedică pe cel interesat să solicite de la partea adversă restituirea sumelor plătite pentru legalizarea documentelor odata cu soluționarea cererilor de valorificare a drepturilor sale. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (3) și (6) din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanța Guvernului nr. 7/2005, excepție ridicată de Societatea Comercială "Tehnic B" - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 11.610/325/2007 al Judecătoriei Timișoara. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 10 aprilie 2008. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea