DECIZIE nr. 290/2008

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Tudorel Toader - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Ion Tiucă - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-șef Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. III al titlului II din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Szaborai Jolan, Partig Kiss Iuliu, Partig Kiss Maria, Ilyes Zsolt Csaba, Lorint Simion și Lorint Viorica în Dosarul nr. 297/117/2006 al Curții de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. La apelul nominal răspund Szabo Eugen și Szabo Sofia, personal, și prin avocat Luca Remus, cu delegație la dosar, constatându-se lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul apărătorului părților prezente, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că textul de lege criticat instituie un regim juridic diferențiat, discriminatoriu, între chiriașii care au cumpărat, în temeiul Legii nr. 112/1995, imobile preluate de statul român de la cultele religioase și persoanele care, în temeiul aceleiași legi, au cumpărat imobile preluate de statul român de la persoanele fizice și juridice, altele decât cultele religioase. Astfel, în cazul imobilelor preluate de statul român de la un cult religios, termenul pentru solicitarea constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare s-a prelungit succesiv, de mai multe ori, pe când cei care nu au cumpărat imobile de la un cult religios sunt discriminați, întrucât nu li se recunoaște un drept câștigat. În consecință, consideră că această reglementare contravine art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție. Depune concluzii scrise. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că reglementarea criticată nu încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3). CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 12 octombrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 297/117/2006, Curtea de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. III al titlului II din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Excepția a fost ridicată de Szaborai Jolan, Partig Kiss Iuliu, Partig Kiss Maria, Ilyes Zsolt Csaba, Lorint Simion și Lorint Viorica într-o cauză civilă, având ca obiect anularea unor contracte de vânzare-cumpărare. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul de lege criticat a introdus un nou termen de prescripție, de 6 luni, înăuntrul căruia se poate exercita acțiunea în anulare, termen calculat de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, adică la data de 19 iulie 2005. Or, "reglementarea prin lege specială a unui nou termen de atacare a unor acte juridice aduce atingere principiului constituțional și european privind garantarea unui proces echitabil". Mai susține că un drept câștigat nu poate fi anulat sau anihilat prin efectul unei dispoziții sau reglementări a puterii legislative, care exercită astfel o imixtiune în competența puterii judecătorești. Arată că, în cauză, "prin efectul modificării legislative, excepția invocată și câștigată de noi, de prescripție a dreptului la acțiune, a trebuit respinsă după ce inițial, sub imperiul reglementării inițiale, a fost admisă și am beneficiat de ea". Curtea de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este nefondată. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat asigură tuturor persoanelor interesate posibilitatea exercitării acțiunii în constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor ce au aparținut cultelor religioase din România, preluate în mod abuziv de către stat. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, întrucât nu aduc atingere art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituție, ci, dimpotrivă, se bazează pe principul constituțional al accesului liber la justiție și, mai mult, sunt în concordanță cu art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, referitor la competența instanțelor de judecată. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părților prezente și ale reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. III al titlului II - "Modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase, cu modificările și completările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002 " din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Art. III din lege prevede: "Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune prevăzut la art. 4^1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, cu modificările și completările ulterioare, se prescrie în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi." Art. 4^1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, astfel cum a fost introdus prin art. I pct. 16 titlul II din Legea nr. 247/2005, la care face trimitere textul de lege criticat, prevede: "(2) Actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării." Autorii excepției susțin că art. III al titlului II din Legea nr. 247/2005 încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) teza întâi, potrivit cărora "Părțile au dreptul la un proces echitabil [

]". Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente: În esență, autorii excepției susțin că dispozițiile de lege criticate sunt contrare principiului constituțional privind dreptul părților la un proces echitabil, întrucât au introdus un nou termen de prescripție, de 6 luni, înăuntrul căruia se poate exercita acțiunea în anulare a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, dacă acestea au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării. Analizând aceste susțineri, Curtea constată că, în jurisprudența sa, de exemplu, prin Decizia nr. 272 din 24 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 11 august 2004, a statuat că instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care aceasta își produce efectele au ca finalitate asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a dreptului constituțional privind accesul la justiție, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile. Prin aceeași decizie, s-a statuat că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă, precum și că, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept. Consecința absolutizării exercițiului unui anume drept este fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură. De asemenea, s-a mai reținut că, în condițiile în care, potrivit principiului că nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii ("nemo ignorare legem censetur"), titularul unui drept este prezumat că a avut cunoștință de reglementarea care prevedea că valorificarea dreptului său se circumscrie unui anumit termen, iar nerespectarea lui îi este imputabilă. Totodată, având în vedere dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora competența în fața instanțelor de judecată și procedura de judecată sunt stabilite prin lege, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa constantă că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. În sensul celor statuate de Curtea Constituțională în jurisprudența anterior menționată, care își menține valabilitatea și în prezenta cauză, sunt și dispozițiile art. III al titlului II din Legea nr. 247/2005, criticate ca fiind neconstituționale, întrucât stabilesc un termen de prescripție de 6 luni în interiorul căruia persoanele interesate pot exercita dreptul la acțiune în constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor ce au aparținut cultelor religioase din România, preluate în mod abuziv de stat. În legătură cu susținerile de neconstituționalitate care vizează necorelarea dintre prevederile de lege criticate și unele prevederi ale Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului, Curtea constată că nici acestea nu pot fi primite. Astfel, în temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea lui cu dispozițiile sau principiile Constituției pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele. Față de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. III al titlului II din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Szaborai Jolan, Partig Kiss Iuliu, Partig Kiss Maria, Ilyes Zsolt Csaba, Lorint Simion și Lorint Viorica în Dosarul nr. 297/117/2006 al Curții de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 11 martie 2008. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent-șef, Gabriela Dragomirescu