DECIZIE nr. 332 din 18 martie 2008
DECIZIE nr. 332 din 18 martie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 347 din Codul de procedură penală
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
DECIZIE nr. 279 din 11 martie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România
Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Tudorel Toader - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Ion Tiucă - procuror Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor " art. 5 alin. (1) și (2) pct. 1, 2 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților în România", excepție ridicată de Qian Guofu în Dosarul nr. 21.314/3/RF/2007 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției, însoțit de domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză. Se constată lipsa părții Oficiul Român pentru Imigrări, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.533D/2007, având ca obiect aceeași excepție, ridicată de Zhao Jufeng în Dosarul nr. 21.315/3/2007 al aceleiași instanțe. La apelul nominal răspunde personal autorul excepției, care este însoțit de domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză. Se constată lipsa părții Oficiul Român pentru Imigrări, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Autorii excepției și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 14 și al art. 53 alin.(5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 1.533D/2007 la Dosarul nr. 1.311D/2007, care a fost primul înregistrat. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorilor excepției. Aceștia solicită admiterea excepției așa cum au formulat-o în fața instanței de judecată. Arată că întoarcerea lor în China ar avea drept consecință destrămarea familiilor lor, ale căror membri se află în România. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. Precizează că Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 a fost abrogată expres prin Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, dar că soluția legislativă conținută de textul criticat a fost preluată, ca principiu, de noua reglementare la art. 26. Consideră că nu se impune modificarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele: Prin încheierile din 21 iunie 2007 și 8 august 2007, pronunțate în dosarele nr. 21.314/3/RF/2007 și nr. 21.315/3/2007, Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor "art.5 alin. (1) și (2) pct. 1, 2 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților în România". Excepția a fost ridicată de Qian Guofu și, respectiv, Zhao Jufeng în cauze civile având ca obiect soluționarea recursurilor declarate în materia acordării statutului de refugiat. În motivările excepției de neconstituționalitate, având un conținut similar, se susține că textul de lege criticat este imprecis în ceea ce privește protejarea dreptului la respectarea vieții de familie, ce ar putea constitui o condiție de acordare a protecției umanitare. Arată că dispozițiile art. 26 alin. (1) din Constituție, raportate la cele ale art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituie în sarcina statelor obligația de a se abține de la orice amestec în exercitarea de către o persoană a dreptului său la viața de familie, iar "legea trebuie să indice cu suficientă claritate limitele și modalitățile de exercitare a marjei de apreciere acordate autorităților". Face referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Airey împotriva Irlandei, 1979, Moustaquim împotriva Belgiei, 1991, Lupșa împotriva României, 2006 și Boultif împotriva Elveției, 2001). Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textul criticat oferind suficiente repere pentru ca persoana căreia acesta i se adresează să înțeleagă condițiile în funcție de care i se poate acorda forma solicitată de protecție umanitară. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Guvernul precizează că, prin abrogarea, prin art. 152 al Legii nr. 122/2006, a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 102/2000 excepția de neconstituționalitate a rămas fără obiect. Avocatul Poporului precizează că, urmare a abrogării Ordonanței Guvernului nr. 102/2000, prin Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, obiectul excepției îl constituie prevederile art. 26, dispozițiile criticate fiind preluate, de principiu, în cuprinsul acestui articol. Arată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că, în cazul în care soluția legislativă a dispozițiilor abrogate a fost preluată de legea nouă, instanța de contencios constituțional se pronunță cu privire la conținutul noii reglementări normative. Consideră că dispozițiile art. 26 din Legea nr. 122/2006 sunt constituționale. Apreciază, în acest sens, că nu este pertinentă invocarea prevederilor constituționale și convenționale privind respectarea și ocrotirea de către autoritățile publice a vieții intime, familiale și private. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile autorilor excepției și concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierilor de sesizare, prevederile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, prevederi care se referă la protecția umanitară condiționată. Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 a fost abrogată, potrivit dispozițiilor art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, iar prevederile art. 5 din ordonanță au fost preluate, în esență, de cele ale art. 26 din legea menționată, care instituie o formă de protecție a străinilor și apatrizilor denumită "protecție subsidiară". Așadar, Curtea Constituțională urmează să se pronunțe asupra constituționalității dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care au următorul conținut: "(1) Protecția subsidiară se poate acorda cetățeanului străin sau apatridului care nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat și cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), și care nu poate sau, datorită acestui risc, nu dorește protecția acelei țări.
(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înțelege:
1. condamnarea la pedeapsa cu moartea ori executarea unei astfel de pedepse; sau 2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; sau 3. o amenințare serioasă, individuală, la adresa vieții sau integrității, ca urmare a violenței generalizate în situații de conflict armat intern ori internațional, dacă solicitantul face parte din populația civilă." În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată, precum și prevederilor art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la respectarea vieții private și de familie. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 26 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România au mai format, în numeroase rânduri, obiect al controlului de constituționalitate, cu o motivare similară și prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu invocarea acelorași hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului ca și în prezenta cauză. Astfel, de exemplu, prin deciziile nr. 702 din 19 octombrie 2006 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 16 noiembrie 2006), nr. 841 din 28 noiembrie 2006 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 22 ianuarie 2007), nr. 64 din 25 ianuarie 2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 15 februarie 2007) sau nr. 524 din 31 mai 2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 25 iunie 2007) Curtea Constituțională a respins excepția ca neîntemeiată, pentru motivele acolo reținute. Întrucât în cauza de față nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudențe, soluțiile pronunțate cu acele prilejuri și considerentele deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepție ridicată de Qian Guofu și Zhao Jufeng în dosarele nr. 21.314/3/RF/2007 și, respectiv, nr. 21.315/3/2007 ale Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 11 martie 2008. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu
DECIZIE nr. 332 din 18 martie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 347 din Codul de procedură penală
DECIZIE nr. 335 din 18 martie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 46, art. 47 și art. 48 din Codul de procedură penală
DECIZIE nr. 342 din 18 martie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă
DECIZIE nr. LIX (59) din 24 septembrie 2007 pentru a examina recursul în interesul legii, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 6^1 alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000 în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 256 și 257 din Codul penal
DECIZIE nr. LXI(61) din 24 septembrie 2007 pentru a examina recursul în interesul legii, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 190 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală, raportate la art. 191 alin. (2) din același cod
CUANTUMUL TOTAL din 7 aprilie 2008 al sumelor provenite din finanțările private ale partidelor politice în anul 2007, conform Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale
DECIZIE nr. 317 din 13 martie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 2 și art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, precum și ale art. 281 din Codul penal
DECIZIE nr. 331 din 18 martie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 199 din Codul de procedură penală
Acest site folosește cookie-uri. Detalii