DECIZIE nr. 56 din 31 ianuarie 2008
DECIZIE nr. 56 din 31 ianuarie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1.169 din Codul civil
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
DECIZIE nr. 1.134 din 27 noiembrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 57 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Ion Tiucă - procuror Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 57 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepție ridicată de Magyara Robert în Dosarul nr. 12.845/3/2007 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22 noiembrie 2007 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 27 noiembrie 2007. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 14 mai 2007, pronunțată în Dosarul nr. 12.845/3/2007, Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 57 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Excepția a fost ridicată de Magyara Robert cu prilejul soluționării unei acțiuni având ca obiect drepturi bănești cuvenite în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap. În motivarea excepției autorul acesteia susține, în esență, că textul de lege criticat, potrivit căruia persoanele cu handicap care sunt reținute sau condamnate definitiv la o pedeapsă privativă de libertate nu pot beneficia de prestațiile prevăzute la art. 57 alin. (4) din Legea nr. 448/2006, este contrar dispozițiilor art. 50 și art. 16 alin. (2) raportat la art. 1 alin. (5) din Constituție. În acest sens, arată că are nevoie de o serie de bunuri pe care administrația penitenciarului nu i le poate oferi, iar indemnizația lunară ce i s-ar cuveni în calitate de persoană cu handicap accentuat ar fi în măsură să satisfacă nevoile sale pe durata cât se află în penitenciar. Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că excluderea anumitor categorii de la beneficiul prestației sociale conferite de dispozițiile art. 57 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 are la bază două considerații, respectiv faptul că persoanele cu handicap se află fie în îngrijirea și protecția unui asistent personal profesionist, fie în instituții în care se asigură întreținerea completă, asigurându-se astfel protecția specială de care trebuie să se bucure această categorie de persoane. În ceea ce privește textul de lege criticat, consideră că acesta se referă la cea de-a doua ipoteză, astfel că persoanele arestate, reținute ori aflate în detenție sunt protejate potrivit art. 50 din Constituție. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. Guvernul apreciază că textul de lege criticat este constituțional, fiind reglementat în considerarea unei situații speciale, anume aceea că în perioada arestului, reținerii sau detenției, persoana cu handicap beneficiază de întreținere completă în centrele de detenție. În același timp, arată că autorul excepției critică de fapt o omisiune legislativă, urmărind completarea art. 57 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 448/2006, fapt pentru care excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt neconstituționale. În acest sens, arată că excluderea persoanelor private de libertate de la beneficiul bugetului personal complementar lunar și de la indemnizația lunară nu se justifică în mod obiectiv și rezonabil în raport de situația celorlalte persoane cu handicap, care, deși nu beneficiază de buget personal complementar lunar și de indemnizația lunară, beneficiază de o protecție specială din partea statului. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 57 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006, așa cum a fost modificată prin art. I pct. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 19 martie 2007, aprobată prin Legea nr. 275/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 17 octombrie 2007. Textul de lege criticat are următoarea redactare: - Art. 57 alin. (6) lit. b): "Nu pot beneficia de prevederile alin. (4):[
] (b) persoanele cu handicap care sunt reținute, arestate sau condamnate definitiv la o pedeapsă privativă de libertate, pe perioada reținerii, arestării ori a detenției;". Autorul excepției consideră că acest text de lege este contrar următoarelor prevederi constituționale: art. 50 privind protecția persoanelor cu handicap, art. 16 alin. (2) care prevede că "Nimeni nu este mai presus de lege" și art. 1 alin. (5) potrivit căruia "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie". Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că art. 50 din Constituție consacră dreptul persoanelor cu handicap de a se bucura de o protecție specială, sens în care statul trebuie să asigure realizarea unei politici naționale de egalitate a șanselor, de prevenire și de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viața comunității. Prin urmare, această normă constituțională se referă la obligația statului de a asigura egalitatea de șanse a persoanei cu handicap în raport cu restul comunității, fără a interzice ca, în vederea unor situații speciale, să fie instituite mijloace specifice de protecție pentru diferitele categorii de persoane cu handicap, în deplin acord cu principiul egalității în drepturi consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție. Astfel, potrivit acestui din urmă text constituțional, situații obiectiv diferite justifică instituirea unui tratament juridic diferențiat. În situația textului de lege criticat, Curtea constată că excepția instituită de legiuitor are în vedere faptul că, în perioada arestării, deținerii ori reținerii, statul va acorda un regim special persoanelor cu handicap, astfel că prestațiile sociale de care ar urma să beneficieze aceste persoane, potrivit art. 57 alin. (4) din Legea nr. 448/2006, se regăsesc, în fapt, în măsurile speciale prin care administrația penitenciarelor sau a locurilor de arest asigură protecția persoanelor cu handicap. De altfel, Curtea observă că persoanele prevăzute la art. 57 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 448/2006 nu sunt singurele categorii de persoane exceptate de la indemnizațiile prevăzute de alin. (4) al aceluiași articol, în aceeași situație găsindu-se și adulții cu handicap îngrijiți și protejați în centre rezidențiale publice, cu excepția centrului de tip respiro și adulții cu handicap grav sau accentuat care realizează venituri, aflați în îngrijirea și protecția asistentului personal profesionist. În sensul celor arătate, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat și prin Decizia nr. 605 din 19 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 28 august 2007, când a statuat că art. 57 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 448/2006 nu este contrar prevederilor art. 50 și art. 16 alin. (1) din Constituție. În ceea ce privește conformitatea dintre textul de lege criticat și dispozițiile art. 16 alin. (2) și art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea constată că acestea nu au incidență în cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 57 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepție ridicată de Magyara Robert în Dosarul nr. 12.845/3/2007 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 27 noiembrie 2007. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea
DECIZIE nr. 56 din 31 ianuarie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1.169 din Codul civil
DECIZIE nr. 58 din 31 ianuarie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 48 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
DECIZIE nr. 60 din 31 ianuarie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 53 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 și ale art. 12 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și...
DECIZIE nr. 64 din 31 ianuarie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
DECIZIE nr. 32 din 15 ianuarie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 180 alin. (1) lit. b), ale art. 183 alin. (1) lit. c) și ale art. 185 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
DECIZIE nr. 55 din 31 ianuarie 2008 privind excepția de neconstituționalitate a Hotărârii Guvernului nr. 677/2003 privind condițiile de acordare în mod gratuit a asistenței medicale și psihologice, a medicamentelor și protezelor pentru polițiști
DECIZIE nr. 6 din 15 ianuarie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 82 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România
DECIZIE nr. 1 din 15 ianuarie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II alin. (1) din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente
Acest site folosește cookie-uri. Detalii