DECIZIE nr. 1422/2009

Tudorel Toader - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Carmen-Cătălina Gliga - procuror Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (9) și ale art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum și ale art. 26 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Livia Alice Teodorescu în Dosarul nr. 4.204/105/2008 al Tribunalului Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ II. La apelul nominal răspunde, personal, autoarea excepției, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autoarei excepției, care solicită admiterea acesteia, pentru argumentele pe care le dezvoltă și în notele scrise depuse la dosarul cauzei. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, arătând că textele de lege criticate nu contravin prevederilor din Legea fundamentală invocate de autoarea excepției. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 10 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 4.204/105/2008, Tribunalul Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ II a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (9) și ale art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum și ale art. 26 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Livia Alice Teodorescu într-un litigiu de contencios administrativ. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că participarea procurorului la soluționarea litigiilor de contencios administrativ ar trebui să fie întotdeauna obligatorie, iar nu lăsată, astfel cum prevede art. 1 alin. (9) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, la aprecierea procurorului, care poate fi, uneori, subiectivă. În ceea ce privește dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, autoarea excepției arată că, "prin exces de putere, natura actului administrativ-jurisdicțional, bazat pe principiile contradictorialității, asigurării dreptului la apărare și independenței activității administrativ-jurisdicționale, a fost schimbată în act administrativ unilateral cu caracter individual", judecata fiind supusă procedurii de urgență prevăzută de art. 4 alin. (2), fără ca instanța să poată admite probe noi menite să dovedească ilegalitatea actului administrativ individual. În continuare, autoarea excepției susține că dispozițiile art. 26 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 sunt neconstituționale, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat. Aceasta, deoarece, "din momentul în care justiția a fost sesizată, competența organului administrativ a încetat, fiind exclus ca organul administrației publice să se substituie autorității judecătorești și să emită o dispoziție în timpul procesului". Arată că dispoziția trebuie să fie adoptată de instanță prin hotărâre definitivă și irevocabilă, intervenția organului administrativ nefiind permisă. Tribunalul Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ II consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, susținerile autoarei excepției, concluziile procurorului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (9) și ale art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Textele de lege criticate au următorul cuprins: - Art. 1 alin. (9): "La soluționarea cererilor în contencios administrativ, reprezentantul Ministerului Public poate participa, în orice fază a procesului, ori de câte ori apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor și libertăților cetățenilor." - Art. 4 alin. (2): "Instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ." De asemenea, obiect al excepției îl constituie și prevederile art. 26 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, care au următoarea redactare: - Art. 26 alin. (1) și (3): "(1) Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.

(3) Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare."

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziții din Legea fundamentală: art. 1 alin. (4) și (5) care consacră principiul separației și echilibrului puterilor în stat și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 alin. (1) care statuează egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, art. 21 alin. (1), (2) și (3) privind dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 24 care garantează dreptul la apărare și art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că s-a mai pronunțat asupra constituționalității prevederilor art. 1 alin. (9) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, sub aspectul unor critici asemănătoare celor formulate și în prezenta cauză, prin Decizia nr. 1.192 din 11 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 8 decembrie 2008, reținând, cu acel prilej, că textul criticat reflectă, în planul legii organice, conținutul normativ al art. 131 alin. (1) din Constituție, care consacră rolul Ministerului Public de reprezentant al intereselor generale ale societății și de apărător al ordinii de drept, precum și al drepturilor și libertăților cetățenilor. Curtea constată că, în motivarea pretinsei neconstituționalități a dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, autoarea excepției nu învederează reale vicii de neconstituționalitate, ci își exprimă nemulțumirea cu privire la calea procedurală urmată pentru contestarea legalității unei dispoziții a Primăriei municipiului Ploiești, precum și cu privire la calificarea acestui tip de act. Or, acestea sunt aspecte care excedează competenței Curții Constituționale, soluționarea acestora fiind atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea litigiului de contencios administrativ în cadrul căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate. În ceea ce privește prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, Curtea observă că nu poate reține critica prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție, care consacră principiul separației și echilibrului puterilor în stat. Prevederile de lege contestate au în vedere etapa administrativă a soluționării cererii de restituire a imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, etapă anterioară celei judecătorești, astfel că nu se pune problema existenței unei suprapuneri a funcțiilor autorității judecătorești cu ale celei executive, reprezentate de primăria emitentă a dispoziției de respingere a cererii formulate de autoarea excepției de restituire în natură și acordare de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru un anumit imobil. Curtea observă că autoarea excepției nu formulează nicio critică referitoare la dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel că excepția nu întrunește cerința motivării impusă de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

I. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (9) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Livia Alice Teodorescu în Dosarul nr. 4.204/105/2008 al Tribunalului Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ II. II. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de același autor, în același dosar al aceleiași instanțe. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 5 noiembrie 2009. PREȘEDINTE, prof. univ. dr. TUDOREL TOADER

Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu