DECIZIE nr. 1315/2009

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Tudorel Toader - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Carmen-Cătălina Gliga - procuror Mihaela Ionescu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Gabriel Octavian Damalan, Georgeta Damalan, Marin Dumascu, Maria Dumascu și Drina Cristea în Dosarul nr. 25.698/3/2007 al Curții de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. La apelul nominal răspund personal autorii Georgeta Damalan, Maria Dumascu și Drina Cristea, lipsă fiind ceilalți autori și celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza este în stare de judecată. Autorii prezenți solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 162R din 19 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 25.698/3/2007, Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Excepția a fost ridicată de Gabriel Octavian Damalan, Georgeta Damalan, Marin Dumascu, Maria Dumascu și Drina Cristea într-o cauză civilă având ca obiect o acțiune în revendicare. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, faptul că prevederile criticate nu îndeplinesc condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate, consacrate atât în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Rotaru contra României, 2000 și Sunday Times contra Regatului Unit, 1979), cât și în jurisprudența Curții Constituționale, prin Decizia nr. 61/2007. Prin urmare, imprevizibilitatea legislației referitoare la domeniul proprietății private constituie, în sine, o încălcare a drepturilor prevăzute de Constituție. Arată că, fără nicio justificare, prin prevederile de lege criticate au fost declarate ca fiind abuzive și preluările de imobile care au respectat legislația în vigoare la data adoptării lor. Totodată, susține că statul avea obligația de a menține un just echilibru între interesele celor două categorii de proprietari, respectiv foștii proprietari și cumpărătorii de bunăcredință ai imobilelor, fără a discrimina vreuna dintre cele două categorii. Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că textele de lege criticate stabilesc, respectiv definesc acele categorii de imobile cărora li se aplică acest act normativ, fără a stabili vreo obligație în sarcina actualilor proprietari ai imobilelor din aceste categorii, de natură a produce efectele unei exproprieri, în afara oricărei analize în cadrul unei proceduri judiciare în care aceștia din urmă să poată beneficia de toate garanțiile procesuale pentru a-și apăra dreptul real dobândit prin cumpărarea imobilului de la stat. Cât privește pretinsa neconcordanță a acelorași prevederi față de dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, apreciază că aceasta constituie o chestiune asupra căreia, în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Constituție, trebuie să se pronunțe instanța civilă învestită cu soluționarea pricinii. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că acestea se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Totodată, apreciază că normele criticate sunt în concordanță cu dispozițiile constituționale conform cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege și nu sunt de natură să îngrădească dreptul părților de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum și de judecarea acestuia într-un termen rezonabil. În acest sens, face referire la dispozițiile Curții Constituționale nr. 34/2003 și nr. 196/2006. De asemenea, consideră că prevederile art. 26 alin. (1) din Legea fundamentală nu au incidență în cauză. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, în urma adoptării Legii nr. 247/2005, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, care au următorul conținut: "(1) În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege:

a) imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și prin alte acte normative de naționalizare; [

]

h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;".

Autorii excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (2) relative la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, ale art. 26 alin. (1) privind viața intimă, familială și privată și ale art. 44 alin. (2) și (3) referitoare la garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate privată. Totodată, consideră că prevederile de lege criticate contravin și dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 10/2001 au mai fost supuse controlului de constituționalitate. De exemplu, prin Decizia nr. 196 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 27 martie 2006, Curtea a respins excepția și a reținut că autorii acesteia solicită, în fapt, modificarea conținutului normei legale criticate, în sensul adaptării ei la principiile protecției drepturilor omului și a libertăților fundamentale, evidențiate în jurisprudența instanței de contencios european a drepturilor omului, aspecte care excedează competenței instanței de contencios constituțional. Astfel, modificarea conținutului unei norme juridice, cu respectarea condițiilor de claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate, este atributul exclusiv al legiuitorului, în temeiul dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora: "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării." Cu privire la invocarea dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a constatat că dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil nu a fost încălcat, câtă vreme instanța de judecată a examinat în fond cauza dedusă judecății și s-a pronunțat asupra existenței dreptului de proprietate pretins de reclamanți. Soluția și considerentele pronunțate în decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, neexistând temeiuri care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții. În plus, în prezenta cauză, față de susținerile autorului excepției privind jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la respectarea criteriilor de calitate, accesibilitate și previzibilitate ale normelor juridice, Curtea constată că aceeași instanță europeană a statuat, de exemplu prin hotărârea pronunțată în cauzele Cantoni contra Franței, 1996 și Rekvenyi contra Ungariei, 1999, că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere la o rigiditate excesivă a reglementării. Astfel, rămâne în sarcina judecătorilor ca, în cadrul actului de justiție, să decidă cu privire la interpretarea și aplicarea unor norme legale. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în jurisprudența sa (Dumitru Popescu contra României, 2007, Vermeire contra Belgiei, 1991) faptul că prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale fac parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională. Celelalte dispoziții constituționale nu au incidență în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Gabriel Octavian Damalan, Georgeta Damalan, Marin Dumascu, Maria Dumascu și Drina Cristea în Dosarul nr. 25.698/3/2007 al Curții de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 13 octombrie 2009. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu _________