DECIZIE nr. 440/2009

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Ion Predescu - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Antonia Constantin - procuror Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8, art. 17, art. 19, art. 20 și art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, precum și ale art. 252 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, excepție ridicată de Ioana Petrache în Dosarul nr. 3/98/2003 al Tribunalului Ialomița - Judecător-sindic. La apelul nominal răspunde autorul excepției, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Autorul excepției de neconstituționalitate solicită admiterea acesteia. Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate nu încalcă dreptul de proprietate privată al acționarilor. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 10 octombrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 3/98/2003, Tribunalul Ialomița - Judecător-sindic a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8, art. 17, art. 19, art. 20 și art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, precum și ale art. 252 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, excepție ridicată de Ioana Petrache în cauza ce are ca obiect judecarea procedurii de faliment a Societății Comerciale "Antonio Com" - S.R.L. Slobozia. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 8, art. 17, art. 19, art. 20 și art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 sunt neconstituționale în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 44 și art. 53 din Constituție. Se arată că, prin reglementările referitoare la numirea administratorului judiciar de către judecătorul-sindic, patrimoniul unei societăți comerciale este lăsat în gestiunea unei persoane care dă dovadă de pasivitate și toleranță oficială și care, în măsura în care are interese, poate subevalua bunurile patrimoniale. Totodată, este criticat art. 252 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990, prin raportare la aceleași texte constituționale, deoarece legiuitorul a dat posibilitatea administratorului judiciar de a-și îndeplini funcția după depunerea semnăturii la oficiul registrului comerțului. Tribunalul Ialomița - Judecător-sindic apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Se arată că procedura colectivă pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență instituie anumite limitări ale dreptului de proprietate, dar acestea sunt în concordanță cu art. 44 alin. (1) din Constituție. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 8, art. 17, art. 19, art. 20 și art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, așa cum au fost modificate și completate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 173/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2008, ce a preluat dispozițiile art. 252 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004. Textele art. 8, art. 17, art. 19, art. 20 și art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, considerate a fi neconstituționale, reglementează procedura soluționării recursului împotriva hotărârii pronunțate de judecătorul-sindic, atribuțiile comitetului creditorilor, desemnarea și atribuțiile administratorului judiciar, precum și procedura înlocuirii acestuia de către judecătorul-sindic. Dispozițiile art. 252 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 prevăd reguli și formalități pentru lichidarea și repartizarea patrimoniului social. Se susține că au fost încălcate dispozițiile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul român, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele: Dispozițiile de lege criticate din Legea nr. 85/2006 au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate. Prin Decizia nr. 378 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 21 mai 2007, Decizia nr. 615 din 27 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 22 iulie 2008, și Decizia nr. 1.067 din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 8 decembrie 2007, Curtea a constatat că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale și a respins, ca fiind neîntemeiate, excepțiile de neconstituționalitate. În cuprinsul Deciziei nr. 378/2007, Curtea a arătat că procedura insolvenței este o procedură specială, caracterizată de celeritate și care are drept scop protejarea patrimoniului debitorului și reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în același timp, valorificarea cu eficiență sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanțelor creditorilor. Referindu-se la indisponibilizarea bunurilor și a acțiunilor debitorului, la ridicarea dreptului debitorului de a-și conduce activitatea și de a-și administra bunurile, precum și la vânzarea unor active ale debitorului fără acordul acestuia, Curtea a reținut că acestea, deși constituie limitări ale exercițiului dreptului de proprietate, a arătat că sunt în concordanță cu prevederile constituționale ale art. 44 alin. (1) teza a doua și cu dispozițiile art. 136 alin. (5). Astfel, restrângerea exercițiului dreptului debitorului în privința patrimoniului său este determinată de constatarea administrării nechibzuite a patrimoniului, a conducerii necorespunzătoare a afacerii sau chiar a unor acte frauduloase, care au dus la starea de insolvență. Scopul acestei restrângeri constă în prevenirea producerii unor noi pierderi prin conducerea și administrarea afacerii mai eficient de către administratori sau lichidatori calificați, care să asigure protejarea și reîntregirea activelor debitorului, în vederea îndestulării creanțelor creditorilor, ceea ce intră în sfera obligației statului de a asigura libertatea comerțului, protejarea concurenței loiale și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție. Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile amintite își păstrează valabilitatea și în cauza de față. În consecință, prevederile art. 8, art. 17, art. 19, art. 20 și art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 nu încalcă dispozițiile art. 44 și 53 din Constituție. Dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală invocate în susținerea excepției nu au incidență în cauză. În ceea ce privește modalitatea în care legiuitorul a reglementat art. 252 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990, care prevede că numai după îndeplinirea unor formalități lichidatorii vor depune semnătura lor în registrul comerțului și vor exercita această funcție, Curtea constată că aceasta este o problemă de opțiune, fără să contravină textelor constituționale invocate în susținerea excepției. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8, art. 17, art. 19, art. 20 și art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, precum și ale art. 252 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Antonio Com" - S.R.L. Slobozia în Dosarul nr. 3/98/2003 al Tribunalului Ialomița Judecător-sindic. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 31 martie 2009. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta