DECIZIE nr. 496/2009

DECIZIE nr. 496 din 7 aprilie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală

Intrare în vigoare 12 mai 2009

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Iuliana Nedelcu - procuror Oana Cristina Puică - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Adrian Vasile Aramă în Dosarul nr. 7.729/193/2006 al Curții de Apel Suceava - Secția penală. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției, avocatul Laurențiu Trifan, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza se află în stare de judecată. Apărătorul ales al autorului excepției solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, pentru argumentele invocate în fața Curții de Apel Suceava - Secția penală. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, făcând trimitere în acest sens la jurisprudența Curții Constituționale în materie. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 8 octombrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 7.729/193/2006, Curtea de Apel Suceava - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Adrian Vasile Aramă cu ocazia soluționării recursului împotriva unei decizii penale pronunțate într-o cauză reținută spre judecare în baza prevederilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală aduc atingere egalității în drepturi a cetățenilor, precum și unicității, imparțialității și egalității justiției, întrucât instituie o modalitate de trimitere în judecată sumară, discriminatorie și lipsită de garanții procesuale, aceasta nefiind precedată de punerea în mișcare a acțiunii penale, de prezentarea materialului de urmărire penală, respectiv de întocmirea, de verificarea și de înaintarea la instanță a unui rechizitoriu potrivit rigorilor art. 264 alin. 1, 3 și 4 din Codul de procedură penală. Arată, totodată, că textul de lege criticat încalcă principiul separației și echilibrului puterilor în stat, deoarece atât trimiterea în judecată, cât și judecata propriu-zisă se fac de către puterea judecătorească, deși atributul urmăririi penale și al trimiterii în judecată este rezervat Ministerului Public, care aparține puterii executive. Curtea de Apel Suceava - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală sunt constituționale, invocând în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 985/2007. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, având următorul cuprins: "Judecătorul pronunță una dintre următoarele soluții: [

] c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător." În susținerea neconstituționalității acestui text de lege, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separației și echilibrului puterilor în stat, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetățenilor și ale art. 124 alin. (2) referitoare la înfăptuirea justiției. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional prin raportare la aceleași prevederi din Legea fundamentală, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 599 din 20 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 10 iulie 2008, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, pentru motivele acolo arătate. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Adrian Vasile Aramă în Dosarul nr. 7.729/193/2006 al Curții de Apel Suceava - Secția penală. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 7 aprilie 2009. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 12 mai 2009

DECRET nr. 745 din 4 mai 2009

DECRET nr. 745 din 4 mai 2009 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale de Prognoză

LEGE nr. 140 din 5 mai 2009

LEGE nr. 140 din 5 mai 2009 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 190/2008 privind efectuarea plății contribuției României la Fondul de Cercetare pentru Cărbune și Oțel

HOTĂRÂRE nr. 528 din 6 mai 2009

HOTĂRÂRE nr. 528 din 6 mai 2009 pentru aprobarea Protocolului de cooperare în domeniul agricol dintre Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România și Ministerul Agriculturii și Pescuitului Maritim din Regatul Maroc, semnat la Marrakech la 7 noiemb...

PROTOCOL din 12 mai 2009

PROTOCOL DE COOPERARE din 7 noiembrie 2008 în domeniul agricol între Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România și Ministerul Agriculturii și Pescuitului Maritim din Regatul Maroc

LEGE nr. 136 din 5 mai 2009

LEGE nr. 136 din 5 mai 2009 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 217/2008 privind reluarea pentru anul 2009 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național