ORDIN nr. 210 din 23 februarie 2009
ORDIN nr. 210 din 23 februarie 2009 privind prelungirea valabilității deciziilor de evaluare emise pentru sistemul de asigurări sociale de sănătate
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
DECIZIE nr. 34 din 13 ianuarie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Simona Ricu - procuror Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de Societatea Comercială "Werland Estate" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 1.202/3/2008 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții Constituționale acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens Decizia nr. 425/2008 a Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 17 iunie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 1.202/3/2008, Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Comercială "Werland Estate" - S.R.L., cu sediul în București, într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect anularea unui act administrativ. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 5 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Textul de lege criticat are următorul cuprins: - Art. 4 alin. (1) - Excepția de nelegalitate: "(1) Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze." În opinia autorului excepției, textul de lege menționat contravine următoarelor dispoziții din Legea fundamentală: art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 11 alin. (2) referitoare la apartenența la dreptul intern a tratatelor ratificate de Parlament, potrivit legii și art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin sintagma "indiferent de data emiterii lor", afectează stabilitatea raporturilor juridice, încalcă principiul neretroactivității legii civile și aduc atingere garanțiilor dreptului la un proces echitabil, deoarece excepția de nelegalitate promovată în temeiul acestui text de lege poate desființa chiar și un act administrativ care a generat un raport juridic ale cărui efecte s-au produs și s-au consumat sub imperiul reglementărilor anterioare ale Legii nr. 554/2004. Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile de lege criticate nu contravin normelor constituționale invocate, deoarece excepția de nelegalitate nu duce la anularea actului administrativ atacat, ci îl lipsește pe acesta de efecte juridice între părțile din litigiu. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituționale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, exercitat prin raportare la aceleași norme constituționale invocate și în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, și prin deciziile nr. 425 și 426 din 10 aprilie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 8 mai 2008, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate pentru motivele acolo reținute. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor amintite își mențin valabilitatea și în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de Societatea Comercială "Werland Estate" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 1.202/3/2008 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 13 ianuarie 2009. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi
ORDIN nr. 210 din 23 februarie 2009 privind prelungirea valabilității deciziilor de evaluare emise pentru sistemul de asigurări sociale de sănătate
ORDIN nr. 152 din 23 februarie 2009 pentru modificarea și completarea anexei nr. 6 la Metodologia privind organizarea concursului pentru ocuparea postului de director general al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și a posturilor de președinți-directori g...
ORDIN nr. 114 din 17 februarie 2009 privind prelungirea valabilității deciziilor de evaluare emise pentru sistemul de asigurări sociale de sănătate
DECIZIE nr. 1.386 din 16 decembrie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) coroborate cu ale art. 20 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței
DECIZIE nr. 19 din 8 ianuarie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și ale art. 6 alin. (...
Acest site folosește cookie-uri. Detalii