DECIZIE nr. 198 din 10 februarie 2009
DECIZIE nr. 198 din 10 februarie 2009 privind constatarea încetării efectelor actului de numire a doamnei Corina Georgeta Chertes în funcția de subsecretar de stat la Ministerul Educației, Cercetării și Inovării
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
DECIZIE nr. 1.252 din 25 noiembrie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 92^1 din Codul de procedură civilă
Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Tudorel Toader - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Ion Tiucă - procuror Maria Bratu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 92^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Apolo SS" - S.R.L. din Câmpulung în Dosarul nr. 8.963/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza se află în stare de judecată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 16 aprilie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 8.963/1/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 92^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Apolo SS" - S.R.L. din Câmpulung. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile de lege criticate contravin, în principal, dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3) și ale art. 24 alin. (1), deoarece citarea unei persoane juridice prin afișare nu îi asigură acesteia posibilitatea de a se apăra. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției îl reprezintă prevederile art. 92^1 din Codul de procedură civilă, care au următoarea redactare: "Comunicarea citației și a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afișare în cazul persoanelor juridice, precum și al asociațiilor sau societăților care, potrivit legii, pot sta în judecată, cu excepția cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora." Dispozițiile constituționale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că asupra constituționalității prevederilor art. 92^1 din Codul de procedură civilă, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale ca și în prezenta cauză, s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 257 din 12 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 21 iunie 2005, și Decizia nr. 730 din 13 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 29 octombrie 2007. În aceste decizii Curtea a constatat că "prin textul de lege criticat se consacră două excepții de la regula care prevede interdicția comunicării citației prin afișare. Prima excepție o constituie situația când se refuză primirea, iar a doua, situația în care înmânarea citației nu este posibilă ca urmare a lipsei oricărei persoane de la sediul societății. Prin aceste excepții se previne posibilitatea tergiversării cauzei datorită unei permanente lipse de procedură, de natură să afecteze esențial imperativele caracterului echitabil și termenului rezonabil în derularea procesului". Considerentele acestor decizii sunt valabile și în cauza de față, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 92^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Apolo SS" - S.R.L. din Câmpulung în Dosarul nr. 8.963/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 25 noiembrie 2008. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Maria Bratu
DECIZIE nr. 198 din 10 februarie 2009 privind constatarea încetării efectelor actului de numire a doamnei Corina Georgeta Chertes în funcția de subsecretar de stat la Ministerul Educației, Cercetării și Inovării
DECIZIE nr. 1.251 din 25 noiembrie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 318 din Codul de procedură civilă
DECIZIE nr. 1.394 din 16 decembrie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
HOTĂRÂRE nr. 3 din 28 ianuarie 2009 pentru aprobarea Normei nr. 3/2009 privind investițiile fondurilor de pensii administrate privat și organizarea activității de investire
NORMĂ nr. 3 din 28 ianuarie 2009 privind investițiile fondurilor de pensii administrate privat și organizarea activității de investire
Acest site folosește cookie-uri. Detalii