DECIZIE nr. 1129/2010

DECIZIE nr. 1.129 din 23 septembrie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31^1 alin. (2) teza a doua din Legea administrației publice locale nr. 215/2001

Intrare în vigoare 18 noiembrie 2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 31^1 alin. (2) teza a doua din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, excepție ridicată de Consiliul Local al Orașului Popești Leordeni în Dosarul nr. 49.876/3/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției, domnul avocat Dragoș Cârnu, membru al Baroului București, în calitate de apărător ales, cu delegație depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului autorului excepției. Acesta solicită admiterea excepției, arătând că sintagma "în condițiile legii" cuprinsă în textul art. 129 din Constituție nu poate avea semnificația lipsei căilor de atac, întrucât ar lăsa fără obiect de reglementare textul constituțional, iar legiuitorul ar putea interveni în orice materie și ar putea suprima căile de atac existente. Precizează că, în ceea ce privește textul de lege criticat, celeritatea ar trebui realizată prin maniera de organizare a proceselor, nu prin eliminarea căilor de atac, susținând că este neconstituțională imposibilitatea contestării hotărârilor de validare a mandatelor consilierilor locali. În plus, arată că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 31^1 alin. (2) teza a doua din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 este imposibil de respectat în practică. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, concretizată prin Decizia nr. 101/2009. Consideră că textul de lege criticat reprezintă o normă de procedură, a cărei edictare constituie opțiunea legiuitorului. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 12 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 49.876/3/2008, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31^1 alin. (2) teza a doua din Legea administrației publice locale nr. 215/2001. Excepția a fost ridicată de Consiliul Local al Orașului Popești Leordeni într-un recurs formulat într-o cauză de contencios administrativ. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textul de lege criticat îngrădește accesul liber la justiție, deoarece lipsește justițiabilul de posibilitatea folosirii căii de atac a recursului. Constituția reglementează, la art. 129, dreptul la folosirea căilor de atac, deci implicit existența acestora, și nu lipsa lor, legiuitorul având deci o obligație pozitivă de reglementare. Totodată, acest tratament juridic este discriminatoriu față de cel aplicabil celorlalte subiecte de drept, care, tot în materia contenciosului administrativ, dar în baza Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, beneficiază de calea de atac a recursului. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile criticate nu aduc atingere dreptului de acces la justiție, de vreme ce, în virtutea principiului egalității, la situații diferite se justifică un tratament juridic diferit. Totodată, precizează că legea fundamentală nu consacră un principiu al dublului grad de jurisdicție, ci "folosirea căilor de atac în condițiile legii". De altfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra unor critici de neconstituționalitate asemănătoare, prin deciziile nr. 101/2009 și nr. 562/2009. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile apărătorului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 31^1 alin. (2) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, introduse prin art. III pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2008 privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 7 martie 2008, care au următorul conținut: - Art. 31^1 alin. (2): "(2) Instanța de contencios administrativ se pronunță în cel mult 30 de zile. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanțe este definitivă și irevocabilă." În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 16 - "Egalitatea în drepturi", art. 21 - "Accesul liber la justiție" și art. 129 - "Folosirea căilor de atac". Prin intermediul art. 20 din Constituție, este invocat și art. 13 - "Dreptul la un recurs efectiv" din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 1 - "Interzicerea generală a discriminării" din Protocolul nr. 12 adițional la aceeași convenție. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile art. 31^1 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, concretizat, de exemplu, prin Decizia nr. 101 din 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 4 martie 2009. Cu acel prilej, Curtea a constatat că textul de lege criticat este constituțional, întrucât caracterul definitiv și irevocabil al unei hotărâri judecătorești pronunțate în prima instanță nu reprezintă o îngrădire a accesului liber la justiție al persoanei interesate și nici a dreptului la un proces echitabil. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere cele statuate prin Decizia Plenului nr. 1/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, în sensul că accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac, deoarece competența și procedura sunt stabilite de lege, astfel că, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalități de exercitare a drepturilor procedurale. Totodată, Curtea a observat că dispozițiile art. 31^1 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 reglementează procedura de contestare în justiție a hotărârilor consiliilor locale privind validarea sau invalidarea mandatelor de consilier local, având în cele din urmă ca finalitate declararea ca legal constituit a consiliului local, care să exprime configurația politică, așa cum aceasta a rezultat din voința electoratului. Întregul proces de alegere și de constituire a autorităților publice locale este caracterizat prin celeritate și tocmai aceasta este și rațiunea pentru care dispozițiile art. 31^1 din Legea nr. 215/2001 stabilesc termene scurte, imperative, pentru depunerea la instanță a contestației și pentru soluționarea acesteia. Textul de lege criticat prevede o excepție de la necesitatea parcurgerii procedurii prealabile și conferă caracter definitiv și irevocabil hotărârii judecătorești pronunțate în primă instanță, fără ca aceasta să constituie însă o încălcare a accesului liber la justiție sau a dreptului la un proces echitabil. În plus, Curtea a observat că dreptul la două grade de jurisdicție, potrivit art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, este un drept specific materiei penale, nefiind aplicabil unui domeniu special cum este cel electoral. Prin urmare, nu poate fi reținută critica autorului excepției prin raportare la prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dat fiind că nici textul invocat și niciun alt text din Convenție nu prevăd decât accesul la un tribunal, iar nu obligativitatea instituirii unor căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești. De asemenea, nu se poate primi susținerea privind încălcarea art. 129 din Constituție, care nu prevede obligativitatea instituirii căilor de atac în toate cazurile, ci folosirea de către părți și de Ministerul Public a căilor de atac stabilite prin lege. Totodată, Curtea constată că nu este întemeiată nici susținerea referitoare la pretinsa nesocotire a principiului egalității, nefiind relevate elemente care să fie de natură să conducă la o discriminare a anumitor subiecți de drept în raport cu alții. Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine modificarea soluției pronunțate prin deciziile menționate, atât aceasta, cât și argumentele pe care s-a bazat își păstrează valabilitatea și în cauza de față. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31^1 alin. (2) teza a doua din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, excepție ridicată de Consiliul Local al Orașului Popești Leordeni în Dosarul nr. 49.876/3/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 23 septembrie 2010. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu __________

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 18 noiembrie 2010

DECIZIE nr. 1104 din 21 septembrie 2010

DECIZIE nr. 1.104 din 21 septembrie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 alin. (3) și art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiil...

DECIZIE nr. 1127 din 23 septembrie 2010

DECIZIE nr. 1.127 din 23 septembrie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetăț...

DECIZIE nr. 1146 din 28 septembrie 2010

DECIZIE nr. 1.146 din 28 septembrie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților econom...

DECIZIE nr. 1164 din 28 septembrie 2010

DECIZIE nr. 1.164 din 28 septembrie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar și ale art. 2...