DECIZIE nr. 1132/2010

DECIZIE nr. 1.132 din 23 septembrie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și ale art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate

Intrare în vigoare 11 noiembrie 2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marieta Safta - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și ale art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, excepție ridicată de Emil Siegmeth și Marcela Hanțig în Dosarul nr. 4.873/55/2009 al Judecătoriei Arad - Secția penală. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorul excepției. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 10 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4.873/55/2009, Judecătoria Arad - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, excepție ridicată de Emil Siegmeth și Marcela Hanțig. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 8 din Legea nr. 39/2003 sunt neconstituționale, deoarece, deși par să reglementeze o infracțiune distinctă diferită de cele prevăzute în Codul penal, fără să definească conținutul și domeniul sancționator, se limitează să facă trimitere la reglementarea comună, autorizând aplicarea prin analogie a pedepsei prevăzute de Codul penal. În plus, același text, deși nu stabilește o pedeapsă și nici nu descrie latura obiectivă a unei infracțiuni, făcând trimitere doar la acte ce nu pot intră în structura grupului infracțional organizat, "este totuși considerat infracțiune conform prevederilor art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004 ". Se creează astfel, practic, o dublă incriminare pentru aceleași fapte, care pot fi considerate ca incriminate fie de prevederile art. 167 sau 323 din Codul penal, fie de art. 8 din Legea nr. 39/2003, lăsând loc arbitrariului în activitatea de urmărire penală și de judecată. Judecătoria Arad - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale, întrucât nu încalcă dispozițiile din Legea fundamentală și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate, referindu-se și la considerentele care au fundamentat Decizia nr. 517/2009 a Curții Constituționale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.089 din 23 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003, cu modificările și completările ulterioare. Dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004 au următorul cuprins: "Sunt de competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism următoarele infracțiuni din Codul penal, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și din legi speciale, indiferent de calitatea persoanei, cu excepția celor date în competența Direcției Naționale Anticorupție, după cum urmează:

a) infracțiunile prevăzute de art. 7 și 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, cu excepția cazurilor în care infracțiunea gravă este cea prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 din Codul penal, dacă s-a cauzat o pagubă mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro sau este una dintre cele definite la art. 2 lit. b) pct. 15 și 20 din Legea nr. 39/2003. Dispozițiile art. 9 și 10 din Legea nr. 39/2003 se aplică în mod corespunzător."

Art. 8 din Legea nr. 39/2003 are următorul cuprins: "Inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infracțional organizat, se pedepsește, după caz, potrivit art. 167 sau 323 din Codul penal." Dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei, ale art. 73 lit. h) privind reglementarea prin lege organică a infracțiunilor, cu raportare la art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind legalitatea pedepsei. Examinând excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea constată că dispozițiile art. 8 din Legea nr. 39/2003 nu constituie o incriminare prin analogie, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală și ale art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De altfel, așa cum a mai reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa, de exemplu, prin Decizia nr. 175 din 10 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 9 martie 2009, analogia, ca instituție juridică, se plasează în sfera aplicării legii ca argument de interpretare, și nu în cea a procesului legislativ. Folosirea acestei noțiuni pentru caracterizarea normei instituite de legiuitor conduce la o contradicție în termeni, căci analogia implică absența normei și, în consecință, libertatea recunoscută unei autorități publice - în mod excepțional și nu în materie penală - de a stabili ea însăși regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluție pronunțată într-un alt cadru reglementat. Or, așa cum se poate observa, art. 8 din Legea nr. 39/2003, criticat în prezenta cauză, prevede expres că infracțiunile nominalizate se pedepsesc potrivit textelor din Codul penal în care sunt incriminate. În același sens, Curtea s-a mai pronunțat, de exemplu, prin Decizia nr. 517 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 5 iunie 2009, ale cărei considerente sunt valabile și în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce privește art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004, criticat din aceeași perspectivă. Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și ale art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, excepție ridicată de Emil Siegmeth și Marcela Hanțig în Dosarul nr. 4.873/55/2009 al Judecătoriei Arad - Secția penală. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 23 septembrie 2010. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-șef, Marieta Safta

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 11 noiembrie 2010

DECIZIE nr. 1075 din 16 septembrie 2010

DECIZIE nr. 1.075 din 16 septembrie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 286-288 și art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, 75 și 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea...

DECIZIE nr. 1098 din 21 septembrie 2010

DECIZIE nr. 1.098 din 21 septembrie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, în ansamblul său, și ale art. 2 alin. (1), art. 4 și 7 d...

DECIZIE nr. 1188 din 30 septembrie 2010

DECIZIE nr. 1.188 din 30 septembrie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 286-288 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, 75 și 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și ale art. 164...

DECIZIE nr. 1193 din 30 septembrie 2010

DECIZIE nr. 1.193 din 30 septembrie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12, art. 13 alin. (5), art. 41 alin. (1), art. 45, 53 și 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale s...

DECIZIE nr. 1153 din 28 septembrie 2010

DECIZIE nr. 1.153 din 28 septembrie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) și art. 59 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și ale art. 11 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 449/...