DECIZIE nr. 1198/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 326 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Vasile Nistor în Dosarul nr. 2.875/2/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 4 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 2.875/2/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 326 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Vasile Nistor într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva unei sentințe. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textul legal criticat încalcă art. 21 și 24 din Constituție, întrucât nu permite instanței de judecată să se pronunțe asupra legalității tuturor actelor și operațiunilor care au stat la baza emiterii unui act administrativ unilateral prin care autorul excepției a fost sancționat disciplinar. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate formulată este neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 326 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază". Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și art. 24 privind dreptul la apărare. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că instanța constituțională s-a pronunțat în repetate rânduri cu privire la constituționalitatea dispozițiilor legale criticate în raport cu critici similare. Spre exemplu, prin Decizia nr. 247 din 19 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 17 martie 2009, și Decizia nr. 1.110 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 9 octombrie 2009, Curtea Constituțională a statuat că prevederile criticate nu încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție, întrucât "revizuirea este o cale extraordinară de atac, fiind admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 322 din Codul de procedură civilă. Rațiunea reglementării instituției revizuirii se întemeiază tocmai pe recunoașterea de către legiuitor a situației că și o hotărâre judecătorească poate fi greșită, nu neapărat din motive imputabile instanței de judecată, ipoteză în care trebuie să se dea posibilitatea reformării acesteia. Competența instanței de revizuire de a schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată este dată tocmai de scopul urmărit de legiuitor, și anume de a se corecta hotărârea respectivă. Astfel, Curtea observă că aceasta nu declanșează un litigiu nou, ci reprezintă o fază procesuală a aceleiași cauze și, în aceste condiții, instanța în cauză trebuie să lămurească și aspectele ce au incidență asupra fondului cauzei ca urmare a admiterii revizuirii. Faptul că legiuitorul a prevăzut în art. 326 alin. 1 din Codul de procedură civilă că cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată (art. 112 din Codul de procedură civilă) nu poate fi înțeles în sensul că ne aflăm din nou într-o fază inițială proprie cererii de chemare în judecată, această prevedere precizând doar în mod clar cadrul procesual. Curtea reține că, în timp ce acțiunea inițială urmărește realizarea unui drept al reclamantului bazat pe motivele de fapt și de drept, cererea de revizuire urmărește reformarea hotărârii definitive și irevocabile, tocmai pentru motivele prevăzute de art. 322 din Codul de procedură civilă. De altfel, judecarea revizuirii se desfășoară numai în cadrul procesual conturat în etapele procesuale anterioare. Astfel, instanța de revizuire va putea admite cererea de revizuire doar dacă aceasta se întemeiază pe prevederile art. 322 din Codul de procedură civilă. Cazurile de revizuire sunt redactate în mod clar, sunt previzibile, precise și neechivoce, astfel încât instanța de judecată are posibilitatea, în mod obiectiv, de a le interpreta și aplica; de asemenea, norma legală în cauză, satisfăcând exigențele mai sus arătate, permite părților să își regleze comportamentul procesual în funcție de aceasta". Considerentele și soluția deciziilor menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, care să impună schimbarea jurisprudenței. În fine, considerentele enunțate demonstrează constituționalitatea dispozițiilor legale criticate și în raport cu prevederile art. 24 din Constituție. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 326 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Vasile Nistor în Dosarul nr. 2.875/2/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 30 septembrie 2010. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Benke Karoly