DECIZIE nr. 953/2010

DECIZIE nr. 953 din 6 iulie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România și ale art. II alin. (1) din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România

Intrare în vigoare 27 august 2010

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Augustin Zegrean - președinte Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Mircea Ștefan Minea - judecător Iulia Antoanella Motoc - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Antonia Constantin - procuror Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 86 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România și ale art. II alin. (1) din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Yahia Dawara în Dosarul nr. 5.486/2/2007 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 29 iunie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 6 iulie 2010. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 6 august 2007, pronunțată în Dosarul nr. 5.486/2/2007, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 86 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România și ale art. II alin. (1) din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Excepția a fost ridicată de Yahia Dawara într-o cauză având ca obiect contestarea deciziei de returnare a acestuia de pe teritoriul României și anularea măsurii interdicției de intrare pe teritoriul României. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia precizează că prevederile art. 86 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 sunt contrare principiului preeminenței dreptului, principiului separației puterilor în stat, liberului acces la justiție, dreptului la apărare și dreptului la viață privată și familială. Totodată, susține că textul de lege amintit este lipsit de precizie și claritate și nu poate constitui prin el însuși temei pentru emiterea unei decizii de îndepărtare sub escortă, întrucât nu conține decât o enumerare a categoriilor de străini pentru care se realizează îndepărtarea sub escortă. Arată că nu este prevăzută o procedură specială de contestare a acestei decizii, "ceea ce face ca recurgerea la dreptul comun - Legea nr. 554/2004 - să lipsească străinul de minimele garanții prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, în special, caracterul suspensiv de executare al contestației împotriva deciziei de returnare". Susține că prevederile criticate sunt neconstituționale și întrucât nu asigură un recurs efectiv împotriva deciziei de returnare. În ceea ce privește dispozițiile art. II alin. (1) din Legea nr. 56/2007, care, în opinia autorului excepției, instituie doar în aparență o perioadă de grație în privința returnării de pe teritoriul României, susține că "lasă deschisă posibilitatea aplicării arbitrare, prin refuzul Oficiului Român pentru Imigrări de a aplica străinului beneficiul legii atât cu privire la termenul de 6 luni, cât și cu privire la neinstituirea interdicției de intrare în România, întrucât se ia în considerare înțelesul legii că este o facultate a străinului de a cere, iar nu și o obligație a Oficiului Român pentru Imigrări de a acorda acest beneficiu". Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că prevederile de lege criticate nu aduc atingere niciunui text sau principiu din Legea fundamentală, autorul excepției fiind nemulțumit de modul de aplicare și interpretare a normelor legale aflate în discuție. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin niciuneia dintre dispozițiile constituționale invocate și sunt redactate într-o manieră clară și precisă. Precizează că instanța de contencios constituțional nu se poate substitui instanței de judecată pentru a stabili dacă acțiunile unei persoane determinate au constituit sau nu o încălcare a prevederilor imperative ale legii. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 86 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 56/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2007. Ulterior sesizării Curții Constituționale, în temeiul art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2007 privind înființarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorității pentru străini și a Oficiului Național pentru Refugiați, precum și modificarea și completarea unor acte normative, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 a fost din nou republicată, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, iar după renumerotare textul criticat se regăsește la art. 87 alin. (1). De asemenea, formează obiectul excepției și dispozițiile art. II alin. (1) din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Conținutul prevederilor legale criticate este următorul: - Art. 87 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002: "(1) Îndepărtarea sub escortă se realizează, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de către personalul specializat al Oficiului Român pentru Imigrări, pentru următoarele categorii de străini:

a) care nu au părăsit voluntar teritoriul României la expirarea termenului deciziei de returnare prevăzute la art. 80 alin. (3);

b) care au trecut ilegal frontiera de stat;

c) care au fost declarați indezirabili;

d) împotriva cărora a fost dispusă expulzarea.";

- Art. II alin. (1) din Legea nr. 56/2007: "(1) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, străinii fără drept de ședere în România pot solicita Autorității pentru străini emiterea unei decizii de returnare, fără instituirea măsurii de interzicere a intrării în România." În opinia autorului excepției de neconstituționalitate textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziții din Constituție: art. 1 alin. (3) privind caracterul de stat de drept al României, art. 1 alin. (4) care statuează principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 21 care consacră accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 24 care garantează dreptul la apărare și art. 26 privind viața intimă, familială și privată. De asemenea, se invocă prevederile Protocolului nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind interzicerea generală a discriminării. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că îndepărtarea sub escortă prevăzută de art. 87 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 reprezintă una dintre cele două modalități de punere în executare a deciziei de returnare a străinilor care nu se află în stare de legalitate pe teritoriul României. Ordonanța de urgență prevede, în art. 82 alin. (3), situațiile în care străinii față de care s-a emis o decizie de returnare vor părăsi țara neînsoțiți, iar în cuprinsul art. 87 alin. (1) individualizează categoriile de străini a căror îndepărtare se va face sub escortă. Curtea constată că textul de lege criticat este redactat într-o manieră clară și precisă, lipsită de orice echivoc, nefiind de natură să înfrângă vreuna dintre dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției. Curtea nu poate să rețină nici critica referitoare la lipsa unei proceduri speciale de contestare a măsurii îndepărtării sub escortă care să îi asigure străinului anumite garanții pe care o eventuală contestare a acesteia printr-o acțiune în contencios administrativ nu i le-ar putea oferi. Cu privire la acest aspect, instanța de control constituțional observă că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 reglementează în favoarea străinului posibilitatea de contestare a deciziei de returnare, pe parcursul soluționării plângerii formulate executarea măsurii de îndepărtare fiind suspendată, potrivit art. 84 alin. (3) din ordonanța de urgență. De altfel, Curtea reține că îndepărtarea străinilor, astfel cum este reglementată de ordonanța de urgență, reprezintă o sancțiune aplicată acestora pentru nerespectarea cerințelor legale referitoare la șederea lor pe teritoriul statului român. Potrivit art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, străinii aflați temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de ședere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de ședere. La art. 4 alin. (4), ordonanța de urgență prevede că străinii aflați pe teritoriul României sunt obligați să respecte scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra și, după caz, de a rămâne pe teritoriul României, să nu rămână pe teritoriul României peste perioada pentru care li s-a aprobat șederea, precum și să depună toate diligențele necesare pentru a ieși din România până la expirarea acestei perioade. Curtea reține că necesitatea stabilirii unor reguli referitoare la șederea străinilor este pe deplin justificată de rațiuni de control al fenomenului migraționist și trebuie privită prin prisma prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, care impun respectarea legilor, această obligație revenind, fără distincție, atât cetățenilor români, cât și celor străini și apatrizilor. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II alin. (1) din Legea nr. 56/2007, Curtea constată că este inadmisibilă, întrucât, din motivarea acesteia rezultă că autorul său critică modalitatea concretă de aplicare a textului de lege menționat. Potrivit Constituției și legii sale de organizare și funcționare, instanța de contencios constituțional verifică doar conformitatea dispozițiilor din legi și ordonanțe cu prevederile și principiile constituționale, neavând însă competența de a cenzura actele de aplicare a legii, atribuție care revine exclusiv instanțelor judecătorești. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

I. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Yahia Dawara în Dosarul nr. 5.486/2/2007 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. II. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II alin. (1) din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 6 iulie 2010. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 27 august 2010

HOTĂRÂRE nr. 892 din 25 august 2010

HOTĂRÂRE nr. 892 din 25 august 2010 pentru aprobarea declasificării informațiilor clasificate secret de stat, nivel de secretizare secret, cuprinse în documentele de plată a drepturilor bănești cuvenite personalului armatei, elaborate de Ministerul Apărării Na...