DECIZIE nr. 1004/2010

Augustin Zegrean - președinte Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Mircea Ștefan Minea - judecător Iulia Antoanella Motoc - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Simona Ricu - procuror Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 37 alin. 2 și art. 38 alin. 1 din Codul familiei, precum și a celor ale art. 616 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Paraschiva Ghișe în Dosarul nr. 4.855/55/2008 al Curții de Apel Timișoara - Secția civilă, complet specializat de familie și minori. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 24 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 4.855/55/2008, Curtea de Apel Timișoara - Secția civilă, complet specializat de familie și minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 37 alin. 2 și art. 38 alin. 1 din Codul familiei, precum și a celor ale art. 616 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Paraschiva Ghișe într-o cauză civilă având ca obiect divorț. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 37 alin. 2 și art. 38 alin. 1 din Codul familiei sunt neconstituționale, întrucât dau posibilitatea desfacerii căsătoriei într-o manieră simplă, nefiind protejate în mod direct interesele familiei. Așa fiind, apreciază că ar fi imperios necesar ca aceste prevederi legale să cuprindă cu mai multă exactitate cazurile, respectiv condițiile de desfacere a căsătoriei, dat fiind că, în mod cu totul nejustificat, legiuitorul nu face o enumerare a împrejurărilor ce pot constitui motive temeinice de divorț. Totodată, apreciază că art. 616 din Codul de procedură civilă este, de asemenea, redactat într-o manieră abstractă, generală, făcând referire în mod evaziv la absența nejustificată a reclamantului la un termen de judecată. Curtea de Apel Timișoara - Secția civilă, complet specializat de familie și minori consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, fiind invocată cu scopul vădit de tergiversare a soluționării cauzei. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 37 alin. 2 și art. 38 alin. 1 din Codul familiei, precum și cele ale art. 616 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: - Art. 37 alin. 2 din Codul familiei: "Căsătoria se poate desface prin divorț."; - Art. 38 alin. 1 din Codul familiei: "Instanța judecătorească poate desface căsătoria prin divorț atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă."; - Art. 616 din Codul de procedură civilă: "Dacă la termenul de judecată, în primă instanță, reclamantul lipsește nejustificat și se înfățișează numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusținută." Autorul excepției susține că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) și (3) referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și celor ale art. 26 alin. (1) privind viața intimă, familială și privată. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 37 alin. 2 și art. 38 alin. 1 din Codul familiei au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale ca cele invocate în cauza de față și având o motivare identică. În acest sens, sunt Decizia nr. 311 din 6 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia nr. 402 din 9 mai 2006, Decizia nr. 729 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 956 din 28 noiembrie 2006, și Decizia nr. 1.575 din 19 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 7 decembrie 2009, prin care Curtea a statuat că aceste prevederi legale nu contravin normelor constituționale invocate. Astfel, prin aceste decizii Curtea a constatat că prevederile art. 37 din Codul familiei nu fac decât să enumere cauzele de încetare a căsătoriei, una dintre acestea fiind desfacerea prin divorț, iar prevederile art. 38 stabilesc condițiile în care instanțele judecătorești pot pronunța divorțul, precizând că acesta nu se poate pronunța decât în anumite condiții, și anume când există motive temeinice și numai dacă raporturile dintre soți sunt grav vătămate, încât continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ, așa cum rezultă din text. Curtea a constatat că, în temeiul textelor de lege criticate, instanțele de judecată dispun de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu ușurință a căsătoriei, acționând astfel în sensul garanției instituite prin art. 26 alin. (1) din Constituție. Totodată, întrucât prevederile de lege criticate nu operează nicio distincție între subiectele de drept supuse incidenței lor, Curtea a reținut că susținerea pretinsului lor caracter discriminatoriu este lipsită de temei și nu poate fi primită. De asemenea, Curtea a constatat că prevederile legale criticate, reglementând posibilitatea desfacerii căsătoriei prin divorț și stabilind competența instanței judecătorești de a pronunța divorțul, în anumite condiții - când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă -, nu contravin dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală. Astfel, motivele în baza cărora se poate considera că raporturile dintre soți sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă sunt apreciate, în concret, de către instanță, în urma ascultării celor doi soți și a administrării probatoriului în cauză, părțile beneficiind de toate garanțiile procesuale pentru respectarea dreptului la un proces echitabil. Referitor la pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 616 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 115 din 11 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 10 iunie 2002, Curtea a reținut că, prin derogare de la dreptul comun, în materia divorțului, prevederile art. 616 din Codul de procedură civilă reglementează o sancțiune procedurală specială - respingerea cererii de divorț ca nesusținută - ce are drept temei culpa procesuală dedusă din neînfățișarea reclamantului la termenul de judecată, în primă instanță. Sancțiunea operează însă numai atunci când, cumulativ, lipsa reclamantului este nejustificată și doar pârâtul se înfățișează la judecată și se bazează pe prezumția legală de renunțare la judecată. Față de conținutul textului de lege criticat, Curtea a constatat că nu se poate reține contrarietatea acestuia cu Legea fundamentală, întrucât, în aplicarea dispozițiilor procedurale în materia divorțului, precum și în aprecierea caracterului justificat sau nejustificat al absenței reclamantului, instanța de judecată se supune legii, în speță dispozițiilor Codului de procedură civilă, ceea ce nu contravine normelor constituționale invocate. Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în această materie, soluția adoptată în precedent, precum și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de față. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 37 alin. 2 și art. 38 alin. 1 din Codul familiei, precum și a celor ale art. 616 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Paraschiva Ghișe în Dosarul nr. 4.855/55/2008 al Curții de Apel Timișoara - Secția civilă, complet specializat de familie și minori. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 8 iulie 2010. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora