DECIZIE nr. 233 din 9 martie 2010
DECIZIE nr. 233 din 9 martie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 73 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
DECIZIE nr. 264 din 16 martie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244^1 din Codul de procedură civilă
Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Carmen-Cătălina Gliga - procuror Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Emma Iezdimir în Dosarul nr. 1229.1/325/2008 al Tribunalului Timiș - Secția civilă. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 13 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1229.1/325/2008, Tribunalul Timiș - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 244^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Emma Iezdimir. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că dispozițiile art. 244^1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, contravenind principiului egalității în drepturi a cetățenilor, întrucât împotriva încheierii prin care instanța de judecată a respins cererea de suspendare a judecării cauzei nu poate fi exercitată calea de atac decât odată cu fondul, spre deosebire de încheierea prin care se admite o astfel de cerere, care poate fi atacată separat. Or, o atare împrejurare este de natură a crea o situație discriminatorie între părțile aflate în proces, ceea ce contravine prevederilor art. 16 și 21 din Constituție. Liberul acces la justiție, ca și dreptul la un proces echitabil presupun inclusiv posibilitatea părților să atace efectiv soluția nelegală ori de câte ori drepturile și interesele lor legitime sunt în mod abuziv încălcate de instanța de judecată. Tribunalul Timiș - Secția civilă consideră neîntemeiată excepția de neconstituționalitate. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 244^1 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul conținut: "Asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs. Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului." În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16, 20, 21 și 124. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra unei critici asemănătoare. Astfel, prin Decizia nr. 324 din 26 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 decembrie 2002, Curtea a statuat că textul legal criticat nu conține nicio dispoziție discriminatorie, regimul juridic diferit - constând în aceea că numai încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecății poate fi atacată cu recurs separat, în vreme ce încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare poate fi atacată doar odată cu fondul - fiind determinat de deosebirea de situații care impune soluții legislative diferite, ambele fiind determinate de asigurarea celerității soluționării cauzelor aflate pe rolul instanțelor. Reglementarea procedurală dedusă controlului nu contravine nici art. 21 din Constituție, întrucât, chiar dacă încheierea de respingere a cererii de suspendare nu poate fi atacată cu recurs separat, ea poate fi atacată odată cu fondul, potrivit prevederilor art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care constituie reglementarea de drept comun în materie. Pe de altă parte, Curtea constată că împotriva încheierii susceptibile de a fi atacată separat poate fi exercitată aceeași cale de atac precum împotriva hotărârii pronunțate pe fondul cauzei. Împrejurarea că încheierea prin care se dispune suspendarea judecării procesului este pronunțată în faza procesuală a recursului justifică pe deplin opțiunea legiuitorului în sensul exceptării ei de la posibilitatea exercitării căii de atac prevăzute de lege pentru celelalte situații. Astfel, întrucât stadiul procesual este recursul, hotărârea care soluționează cauza are caracter irevocabil. Prin urmare, încheierea prin care se dispune suspendarea judecății își însușește acest caracter, tocmai pentru că, pregătind pronunțarea hotărârii finale, ea urmează soarta acesteia din urmă. O atare soluție împiedică prelungirea excesivă a duratei procesului și contribuie la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Curtea apreciază că nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie, astfel încât soluțiile și considerentele deciziei amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Emma Iezdimir în Dosarul nr. 1229.1/325/2008 al Tribunalului Timiș - Secția civilă. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 16 martie 2010. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu __________
DECIZIE nr. 233 din 9 martie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 73 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței
DECIZIE nr. 235 din 9 martie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă
DECIZIE nr. 261 din 16 martie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 591 din Codul de procedură civilă
DECIZIE nr. 262 din 16 martie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. 3, art. 31 alin. 1 și art. 34 alin. 1 din Codul de procedură civilă
DECIZIE nr. 298 din 23 martie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145 și 147 din Codul penal și ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici
DECIZIE nr. 300 din 23 martie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală
DECIZIE nr. 301 din 23 martie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 pct. 3 din Codul de procedură penală
DECIZIE nr. 302 din 23 martie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală
Acest site folosește cookie-uri. Detalii