DECIZIE nr. 170/2010

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Marinela Mincă - procuror Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11, art. 13 alin. (1) lit. a) și art. 13 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, precum și a dispozițiilor art. 248 și art. 248^1 din Codul penal, excepție ridicată de Dan Gavrilescu în Dosarul nr. 2.174/95/2007 al Tribunalului Sibiu - Secția penală. La apelul nominal se prezintă autorul excepției personal și asistat de apărătorii aleși Gheorghe Cosmin Dragu, din cadrul Baroului Gorj, și Vasile Ioan Vidrighin, din cadrul Baroului Sibiu, ambii cu delegații la dosar. Se constată lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul celor 2 reprezentanți ai autorului excepției, care reiau argumentele inserate în notele scrise. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca nefondată. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 9 ianuarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2.174/95/2007, Tribunalul Sibiu - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11, art. 13 alin. (2) lit. a) și art. 13 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, precum și a dispozițiilor art. 248 și art. 248^1 din Codul penal, excepție ridicată de Dan Gavrilescu în dosarul de mai sus. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 248 și art. 248^1 din Codul penal încalcă dispozițiile constituționale ale art. 44 alin. (2), prin aceea că nu fac nicio distincție între proprietatea publică și cea privată, supunând aceleiași ocrotiri speciale atât partea din patrimoniu care constituie proprietate publică, cât și pe cea care constituie proprietate privată. De asemenea, sunt afectate și dispozițiile art. 16 și art. 20 din Constituție, întrucât se instituie o răspundere mai mare pentru funcționarul public. Dispozițiile art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 contravin prevederilor art. 24 alin. (1), art. 124 alin. (2), art. 16 și art. 131 alin. (3) din Constituție, deoarece specialistul din cadrul direcției având calitatea de funcționar public are, din cauza subordonării sale față de procuror, o atitudine subiectivă, părtinitoare. Totodată, constatarea tehnico-știintifică efectuată de un astfel de specialist capătă valențele unui veritabil mijloc de probă. În plus, textul excedează dispoziției constituționale a art. 131 alin. (3) prin aceea că procurorul conduce, supraveghează și exercită un control nemijlocit asupra specialiștilor care au calitatea de funcționari publici, dar care nu aparțin poliției judiciare. În ceea ce privește prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) și art. 13 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, este de observat că autorul excepției s-a limitat la a critica textele din perspectiva unor rațiuni de oportunitate, fără a menționa in terminis care este temeiul constituțional afectat și în ce constă această critică. Tribunalul Sibiu - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) și art. 13 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, precum și a dispozițiilor art. 248 și art. 248^1 din Codul penal este nefondată. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, instanța opinează că este întemeiată, deoarece prin modalitatea de numire a specialiștilor din cadrul direcției se creează de la început o prezumție de imparțialitate a acestora în soluționarea constatărilor tehnico-științifice și expertizelor efectuate. Această împrejurare este de natură a afecta dreptul la apărare al inculpaților, precum și prezumția de nevinovăție. De asemenea, legea creează o situație discriminatorie a acestor specialiști față de celelalte categorii de gen, neasigurând suficiente garanții și condiții de imparțialitate și obiectivitate. Acest neajuns este de natură a afecta, în opinia instanței, dispozițiile art. 124 alin. (2) și art. 16 din Constituție. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este nefondată. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare a Curții Constituționale, dispozițiile art. 11, art. 13 alin. (1^2) și art. 13 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și dispozițiile art. 248 cu denumirea marginală Abuzul în serviciu contra intereselor publice și ale art. 248^1 cu denumirea marginală Abuzul în serviciu în formă calificată din Codul penal. În realitate, având în vedere notele scrise ale autorului excepției, precum și considerentele încheierii de sesizare a instanței de contencios constituțional, obiect al excepției nu îl constituie art. 13 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, ci art. 13 alin. (1) lit. a) din același act normativ, fiind evident că în dispozitiv s-a strecurat o eroare materială. Prin urmare, dispozițiile legale criticate au următorul conținut: - Art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002: "(1) În cadrul Direcției Naționale Anticorupție sunt numiți, prin ordin al procurorului șef al acestei direcții, cu avizul ministerelor de resort, specialiști cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală.

(2) Specialiștii prevăzuți la alin. (1) au calitatea de funcționar public și își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și control nemijlocit al procurorilor din Direcția Națională Anticorupție. Specialiștii au drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru funcționarii publici, cu excepțiile menționate în prezenta ordonanță de urgență. De asemenea, specialiștii beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Constatarea tehnico-științifică efectuată din dispoziția scrisă a procurorului de specialiștii prevăzuți la alin. (1) constituie mijloc de probă, în condițiile legii.

(4) Constatările tehnico-științifice și expertizele pot fi efectuate și de alți specialiști sau experți din instituții publice sau private române sau străine, organizate potrivit legii, precum și de specialiști sau experți individuali autorizați sau recunoscuți, potrivit legii.";

- Art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002: "(1) Sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite în una dintre următoarele condiții:

a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori o perturbare deosebit de gravă a activității unei autorități publice, instituții publice sau oricărei alte persoane juridice ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 de euro;";

- Art. 13 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002: "(1^2) Direcția Națională Anticorupție este competentă să efectueze urmărirea penală, dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 215 alin. 1, 2, 3, și 5, art. 246, 247, 248 și 248^1 din Codul penal, al infracțiunilor prevăzute la art. 175, 177 și 178-181 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare, și în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale."; - Art. 248 din Codul penal: "Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani."; - Art. 248^1 din Codul penal: "Dacă faptele prevăzute în art. 246, 247 și 248 au avut consecințe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi." Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional, prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 767 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 30 iulie 2008, Curtea Constituțională a respins ca nefondată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 și art. 248^1 din Codul penal, statuând că referirea la producerea unei pagube în patrimoniul subiectelor pasive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice sau de abuz în serviciu în formă calificată nu are semnificația înzestrării acesteia cu o dublă natură juridică, și anume cea de infracțiune de serviciu și cea de infracțiune contra patrimoniului, fapta rămânând, evident, o infracțiune de serviciu sau în legătură cu serviciul, ci descrie una dintre cele două urmări imediate alternative prevăzute de lege - prima fiind "o tulburare însemnată a bunului mers" al organului, instituției sau unității - pentru ca fapta să constituie infracțiune. De altfel, chiar admițând că prin art. 248 din Codul penal se urmărește și apărarea proprietății, se constată că textul nu face nicio diferențiere între proprietatea publică și cea privată, abuzul funcționarului public pedepsindu-se la fel, indiferent dacă are ca urmare producerea unei pagube în patrimoniul public sau în proprietatea privată a unei unități dintre cele prevăzute de art. 145 din Codul penal. De aceea, nu poate fi primită critica formulată în motivarea excepției de neconstituționalitate, în sensul că, prin conținutul său, art. 248 din Codul penal contravine principiului constituțional al ocrotirii egale a proprietății private, indiferent de titular. De asemenea, prin Decizia nr. 910 din 16 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 710 din 20 octombrie 2008, Curtea Constituțională a respins ca nefondată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1)-(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, reținând în esență că "partea putea să ia cunoștință de existența constatării tehnico-științifice - mijloc de probă efectuat de specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - odată cu prezentarea materialului de urmărire penală, în condițiile art. 250-254 din Codul de procedură penală. Așadar, partea poate formula obiecțiuni la raportul de constatare sau poate contesta în fața instanței de judecată, în condiții de contradictorialitate, mijlocul de probă respectiv". Pe de altă parte, Curtea a constatat că "o reglementare similară cu cea criticată este cuprinsă în art. 112 din Codul de procedură penală, potrivit căruia, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate folosi cunoștințele unui specialist sau tehnician, dispunând, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-științifice, care se efectuează, de regulă, de către specialiști sau tehnicieni care funcționează în cadrul ori pe lângă instituția de care aparține organul de urmărire penală, dar care poate fi efectuată și de către specialiști sau tehnicieni care funcționează în cadrul altor organe". De asemenea, Curtea a reținut că "în procesul deliberării judecătorul verifică și evaluează materialul probator și își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea și aprecierea probelor, iar nu prin raportarea exclusivă la constatările tehnico-științifice întocmite de specialiștii prevăzuți de textele de lege criticate. Așadar, judecata se desfășoară de către o instanță independentă și imparțială, în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate, iar judecătorul își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat, verificând, evaluând și coroborând probele, astfel că informațiile conținute în constatările tehnico-științifice nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedură". Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. În ceea ce privește critica referitoare la art. 13 alin. (1) lit. a) și art. 13 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, deoarece autorul excepției s-a limitat la a critica textele din perspectiva unor rațiuni de oportunitate, fără a menționa in terminis care este temeiul constituțional afectat și în ce constă aceasta. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curții "trebuie făcute în formă scrisă și motivate". De aceea, simpla enunțare a coliziunii unui text cu Legea fundamentală nu este suficientă pentru a răspunde rigorilor referitoare la actul de sesizare, instanța de contencios constituțional neputându-se substitui autorului pentru a evidenția în mod concret care este viciul de constituționalitate. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

1. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, precum și a dispozițiilor art. 248 și art. 248^1 din Codul penal, excepție ridicată de Dan Gavrilescu în Dosarul nr. 2.174/95/2007 al Tribunalului Sibiu - Secția penală. 2. Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) și art. 13 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, excepție ridicată de același autor în același dosar. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 2 martie 2010. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru