DECIZIE nr. 20/2010

Acsinte Gaspar - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Tudorel Toader - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Carmen-Cătălina Gliga - procuror Mihaela Ionescu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 38, art. 40 și art. 42 alin. 1 din Codul familiei, excepție ridicată de Victor Vlad în Dosarul nr. 3.626/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 București. La apelul nominal răspunde partea Dumitra Vlad, personal și asistată de avocatul Ilie Iordăchescu Ion, lipsă fiind autorul excepției și cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza este în stare de judecată. Apărătorul părții prezente solicită menținerea jurisprudenței Curții Constituționale în materie și respingerea excepției de neconstituționalitate. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind inadmisibilă, întrucât este nemotivată, iar, în subsidiar, ca fiind neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 29 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 3.626/299/2008, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38, art. 40 și art. 42 alin. 1 din Codul familiei. Excepția a fost ridicată de Victor Vlad într-o cauză ce are ca obiect o acțiune de divorț, încredințare minor, pensie de întreținere, atribuire locuință și partaj bunuri comune. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile de lege criticate îngrădesc liberul acces la justiție al părții chemate în judecată. Judecătoria Sectorului 1 București consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că oricare dintre soți poate să promoveze acțiuni atât principale, cât și incidentale și, totodată, poate formula apărări în cauze având ca obiect divorțul. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 38, art. 40 și art. 42 alin. 1 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, având următorul conținut: - Art. 38: "Instanța judecătorească poate desface căsătoria prin divorț atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Divorțul poate fi pronunțat și numai pe baza acordului ambilor soți, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) până la data cererii de divorț a trecut cel puțin un an de la încheierea căsătoriei;

b) nu există copii minori rezultați din căsătorie.

Oricare dintre soți poate cere divorțul atunci când starea sănătății sale face imposibilă continuarea căsătoriei. La soluționarea cererilor accesorii divorțului, referitoare la încredințarea copiilor minori, obligația de întreținere și folosirea locuinței, instanța va ține seama și de interesele minorilor."; - Art. 40: "La desfacerea căsătoriei prin divorț, soții se pot învoi ca soțul care, potrivit art. 27, a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soț, să poarte acest nume și după desfacerea căsătoriei. Instanța judecătorească va lua act de această învoială prin hotărârea de divorț. Instanța, pentru motive temeinice, poate să încuviințeze acest drept, chiar în lipsa unei învoieli între soți. Dacă nu a intervenit o învoială sau dacă instanța nu a dat încuviințarea, fiecare dintre foștii soți va purta numele ce avea înainte de căsătorie."; - Art. 42 alin. 1: "Instanța judecătorească va hotărî, odată cu pronunțarea divorțului, căruia dintre părinți vor fi încredințați copiii minori. În acest scop, instanța va asculta părinții și autoritatea tutelară și, ținând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredințat tatălui sau mamei." Autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, ale art. 48 privind familia și ale art. 49 relative la protecția copiilor și a tinerilor. Totodată, se consideră că textele de lege criticate contravin și dispozițiilor art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la interzicerea abuzului de drept. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente: I. Prevederile art. 38 din Codul familiei au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 311 din 6 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 9 mai 2006, Curtea a constatat că acestea stabilesc condițiile în care instanțele judecătorești pot pronunța divorțul când există motive temeinice și numai dacă raporturile dintre soți sunt grav vătămate, încât continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ, așa cum rezultă din text. Curtea a constatat, de asemenea, că, în temeiul textelor de lege criticate, instanțele de judecată dispun de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu ușurință a căsătoriei. Soluția și considerentele pronunțate în decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, neexistând temeiuri care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții. Totodată, prevederile criticate, reglementând posibilitatea desfacerii căsătoriei prin divorț și stabilind competența instanței judecătorești de a pronunța divorțul, în anumite condiții - când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă - nu contravin dispozițiilor art. 21 din Constituție, referitoare la liberul acces la justiție. Astfel, motivele în baza cărora se poate considera că raporturile dintre soți sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă sunt apreciate, în concret, de către instanță, în urma ascultării celor doi soți și a administrării probatoriului în cauză, părțile beneficiind de toate garanțiile procesuale pentru respectarea dreptului la un proces echitabil. Cât privește protecția copiilor, consacrată constituțional în art. 49 din Legea fundamentală, aceasta se realizează prin încredințarea lor unuia dintre părinți care exercită astfel drepturile părintești, celălalt părinte având dreptul de a avea legături personale cu ei, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lor profesională, potrivit prevederilor art. 43 din Codul familiei. Orice hotărâre judecătorească pronunțată de către instanță în procedura de desfacere a căsătoriei prin divorț va ține seama de interesul superior al copilului. În acest sens sunt și prevederile art. 42 alin. 1 din Codul familiei cu privire la ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani în vederea pronunțării unei hotărâri cu privire la încredințarea acestuia unuia dintre părinți. II. În privința art. 40 din Codul familiei, acesta lasă posibilitatea soților să hotărască de comun acord, în caz de divorț, cu privire la menținerea sau nu a numelui de familie dobândit prin căsătorie de către unul dintre ei. Numai în cazul în care soții nu se înțeleg asupra acestui aspect și există motive temeinice care să justifice o astfel de hotărâre, instanța poate încuviința dreptul soțului care a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soț să păstreze acest nume și după desfacerea căsătoriei. Dacă aceste condiții nu sunt întrunite, legea dispune că fiecare dintre foștii soți va purta numele pe care îl avea înainte de căsătorie. Or, Curtea observă că aceste prevederi nu aduc atingere liberului acces la justiție, protecției copiilor și a tinerilor, familiei și nici nu constituie un abuz de drept, astfel încât nu pot fi reținute criticile autorului excepției. III. Prin Decizia nr. 1.122 din 27 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2008, Curtea a reținut că art. 42 alin. 1 din Codul familiei nu aduce atingere dispozițiilor constituționale ale art. 49 alin. (1) relative la protecția copiilor și a tinerilor, ascultarea autorității tutelare și a minorului care a împlinit 10 ani având în vedere pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină seama de interesul acestuia. Acest text de lege nu împiedică părțile să-și formuleze în mod egal apărările pe care le consideră necesare în cadrul procesului de încredințare a minorului, dreptul la un proces echitabil fiind astfel garantat. Celelalte dispoziții constituționale și din actele internaționale la care România este parte nu au incidență în cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38, art. 40 și art. 42 alin. 1 din Codul familiei, excepție ridicată de Victor Vlad în Dosarul nr. 3.626/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 București. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 12 ianuarie 2010. PREȘEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu