DECIZIE nr. 1039 din 14 iulie 2011
DECIZIE nr. 1.039 din 14 iulie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
DECIZIE nr. 1.003 din 14 iulie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței
Augustin Zegrean - președinte
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ionița Cochințu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Raiffeisen Bank cu sediul în București în Dosarul nr. 7/86/2001 al Tribunalului Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textul criticat nu încalcă normele constituționale invocate, ci constituie expresia acestora. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 2 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 7/86/2001, Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Raiffeisen Bank cu sediul în București într-o cauză având ca obiect Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile art. 4 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 85/2006 încalcă dispozițiile constituționale ale art. 44 alin. (1) teza întâi și art. 136 alin. (1), întrucât prin diminuarea sumelor rezultate din lichidarea averii debitorului se încalcă dreptul creditorilor la recuperarea propriilor creanțe. Scopul înființării fondului de lichidare nu îl reprezintă asigurarea sumelor necesare procedurii, precum și remunerării activității desfășurate de lichidator sau administrator în situația în care, în patrimoniul debitorului, nu există fonduri sau bunuri valorificabile. Astfel, așa cum se precizează în art. 4 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, sumele prevăzute la art. 6 lit. c) vor fi virate în contul filialei Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România din care face parte administratorul judiciar/lichidatorul care transmite suma. În aceste condiții, în cadrul procedurii insolvenței, o entitate care nu participă la procedura colectivă, care are drept scop maximizarea posibilității recuperării creanțelor din averea debitorului, beneficiază de sumele rezultate din lichidarea patrimoniului diferiților debitori, intrând astfel în contradicție cu dreptul părților la un proces echitabil. De asemenea, arată că potrivit art. 44 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, bugetul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România este constituit, printre altele, și din cotizațiile membrilor săi, iar sumele colectate au ca destinație protejarea intereselor acestora, precum și remunerarea în situațiile în care societatea aflată în insolvență sau faliment nu dispune de bunuri din a căror valorificare să poată să-și acopere cheltuielile efectuate pe parcursul procedurii. Pe cale de consecință, introducerea unui nou comision suplimentar de 2%, care urmează a fi încasat de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România, în temeiul unui alt act normativ decât cel care reglementează organizarea și funcționarea profesiei de practician în insolvență, este de natură să confere o poziție dominantă acestei asociații profesionale. Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, reținând ca motivare susținerile autorului excepției. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctul de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile criticate sunt constituționale. În ce privește critica față de art. 21 din Constituție, aceasta nu poate fi reținută, deoarece dispozițiile criticate nu îngrădesc sub niciun aspect liberul acces la justiție, nu împiedică părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești și de a se prevala de toate garanțiile procesuale. Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 44 și art. 136 din Constituție, arată că normele criticate sunt în deplină concordanță cu prevederile constituționale, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 4 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins: "(6) Fondul prevăzut la alin. (4) va fi constituit prin: [
]
c) preluarea a 2,0% din sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvență, inclusiv din fondurile obținute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, sumă care va fi inclusă în categoria cheltuielilor aferente procedurii în sensul alin. (1)."
Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că textul criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3), art. 44 alin. (1) teza întâi și art. 136 alin. (5). Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele: 1. În ce privește încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3), Curtea observă faptul că preluarea a 2% din sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvență, inclusiv din fondurile obținute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, și includerea acestei sume în categoria cheltuielilor aferente procedurii nu poate conferi un caracter inechitabil procesului și nu conduce la tergiversarea soluționării cauzelor. Sintagma "proces echitabil" din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituție semnifică un tratament egal aplicat celor două părți în cadrul litigiilor atât din punct de vedere al drepturilor lor, cât și sub aspectul respectării garanțiilor procedurale. Pe de altă parte, dispozițiile criticate nu îngrădesc sub niciun aspect liberul acces la justiție, nu împiedică părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești și de a se prevala de toate garanțiile procesuale. 2. Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 44, Curtea observă că însuși autorul excepției recunoaște că, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, conținutul și limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege, iar conferirea unor drepturi anumitor participanți la procedura falimentului nu le atribuie în niciun caz acestora o poziție dominantă, privilegiată. Este firesc și echitabil ca lichidatorul care a efectuat acte și lucrări în interesul procedurii pentru un debitor falit, din a cărui avere nu poate fi remunerat, să apeleze la fondul de lichidare instituit în acest scop și constituit, printre alte surse, și din procentul de 2% rezultat din sumele recuperate în cadrul procedurii de insolvență ce privește alți debitori. Contrar susținerilor autorului excepției, care au fost preluate și de instanța de judecată, instituirea fondului de lichidare are tocmai scopul de a îndestula lichidatorii; se evită astfel situația ca lichidatorii, care au realizat întreaga procedură a insolvenței pentru anumiți debitori, să nu poată fi plătiți pentru motivul că acești debitori nu au disponibilități în cont, în urma lichidării. Procedura insolvenței nu se realizează numai în interesul creditorilor, ci și al debitorului și mai ales în interesul întregii societății, în special în ce privește apărarea securității circuitului civil, prin eliminarea societăților comerciale insolvabile, fapt care conduce la o mai bună și eficientă desfășurare a relațiilor comerciale. În sfârșit, în ceea ce privește încălcarea prevederilor constituționale ale art. 136 alin. (5) Curtea observă că sunt aplicabile considerentele avute în vedere la pct. 2, în condițiile în care și inviolabilitatea proprietății private este interpretată tot prin prisma art. 44 din Constituție. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Raiffeisen Bank cu sediul în București în Dosarul nr. 7/86/2001 al Tribunalului Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 14 iulie 2011. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent, Ionița Cochințu
DECIZIE nr. 1.039 din 14 iulie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
DECIZIE nr. 921 din 7 iulie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 lit. a) și lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule
ORDIN nr. 710 din 7 septembrie 2011 privind punerea în aplicare a Regulamentului pentru modificarea și completarea Regulamentului privind analiza și soluționarea plângerilor referitoare la încălcarea prevederilor art. 5, 6 și 9 din Legea concurenței nr. 21/199...
REGULAMENT din 7 septembrie 2011 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind analiza și soluționarea plângerilor referitoare la încălcarea prevederilor art. 5, 6 și 9 din Legea concurenței nr. 21/1996 și a prevederilor art. 101 și 102 din Tratatul...
DECIZIE nr. 819 din 21 iunie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 42 alin. 1 și 4 din Codul familiei
DECIZIE nr. 825 din 21 iunie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II pct. 1, 2, 5 și 9 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, astfel cum au fost modificate prin pct...
DECIZIE nr. 878 din 30 iunie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (9) și (10) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței
DECIZIE nr. 965 din 12 iulie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
Acest site folosește cookie-uri. Detalii