DECIZIE nr. 550 din 3 mai 2011
DECIZIE nr. 550 din 3 mai 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 73 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
DECIZIE nr. 849 din 23 iunie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
Augustin Zegrean - președinte
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Raco Impex" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 22.105/300/2010 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 6 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 22.105/300/2010, Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 149 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Excepția a fost invocată de Societatea Comercială "Raco Impex" - S.R.L. din București, într-un dosar având ca obiect validarea unei popriri. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționalitate, întrucât un creditor - subiect de drept privat, pentru a-și recupera creanțele pe care le are față de debitorii săi, are nevoie ca această creanță să fie constatată printr-un titlu executoriu, după care solicită încuviințarea instanței de executare silită. În schimb, dacă debitorul unei obligații fiscale față de stat este la rândul său creditor față de alți debitori, subiecte de drept privat, creanța acestuia se transformă într-o creanță lichidă și certă doar pentru că raportul juridic este născut între acest debitor și stat, care îi conferă acestui creditor - debitor al statului - privilegiul de a trece peste etapele de executare pe care în alte condiții ar trebui să le urmeze. Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă apreciază ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate invocată, întrucât este la latitudinea legiuitorului modul în care reglementează posibilitatea statului de recuperare a sumelor datorate de către debitorii săi, mai ales că, în ipoteza încuviințării menținerii popririi, ca și în situația validării popririi, consfințită de art. 460 din Codul de procedură civilă, terțul poprit devine debitor direct al creditorului său, în această ipoteză, al statului. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 149 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care au următorul conținut: "Sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente." În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile Codului de procedură fiscală reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal. Legiuitorul este competent să reglementeze, cu respectarea dispozițiilor constituționale, condițiile în care statul își poate recupera sumele datorate de la debitorii săi. Statul trebuie să aibă posibilitatea de a recupera rapid sumele de bani datorate, sume de bani care alimentează în mod ritmic și permanent bugetul public național și care sunt folosite pentru buna funcționare a autorităților și instituțiilor publice. Faptul că prin această procedură se asigură o anumită celeritate procesului de recuperare a sumelor datorate nu constituie o încălcare a dispozițiilor art. 16 din Constituție, situațiile învederate de autorul excepției în susținerea criticilor sale fiind diferite, una vizând sfera publică, cealaltă sfera privată a raporturilor juridice. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Raco Impex" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 22.105/300/2010 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 23 iunie 2011. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent, Fabian Niculae _________
DECIZIE nr. 550 din 3 mai 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 73 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței
DECIZIE nr. 756 din 7 iunie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001
DECIZIE nr. 859 din 23 iunie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18^2 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție
DECIZIE nr. 860 din 23 iunie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter...
DECIZIE nr. 869 din 23 iunie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție
DECIZIE nr. 839 din 23 iunie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 3, art. 4 alin. (1) și (2) și art. 5 alin. (1) și (4) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administ...
Acest site folosește cookie-uri. Detalii