DECIZIE nr. 388/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 și 85 din Codul penal, excepție ridicată de Caius Hella în Dosarul nr. 1.694/295/2008 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă că autorul excepției a transmis Curții o cerere de amânare a soluționării cauzei în vederea citării sale la o altă adresă din Germania și a angajării unui apărător ales. Reprezentantul Ministerului Public se opune amânării judecării cauzei. Curtea, deliberând, respinge cererea de acordare a unui nou termen. Cauza este în stare de judecată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 8 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.694/295/2008, Curtea de Apel Timișoara - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 și 85 din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Caius Hella cu ocazia soluționării unei cauze penale. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că art. 83 și 85 din Codul penal, care reglementează revocarea, respectiv anularea suspendării condiționate a executării pedepsei, încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi și ale art. 23 alin. (1), (11) și (12) privind libertatea individuală, prezumția de nevinovăție și legalitatea pedepsei, precum și prevederile art. 7 referitoare la interzicerea discriminării din Declarația Universală a Drepturilor Omului, întrucât instituie, în mod inechitabil, un regim sancționator mai sever în cazul revocării suspendării condiționate decât în cel al anulării acesteia. În acest sens arată că, pe de o parte, în situația în care instanța revocă suspendarea executării pedepsei, aceasta din urmă nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune, în timp ce în cazul anulării suspendării executării pedepsei se aplică dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni sau recidivă, iar pe de altă parte, deși art. 85 din Codul penal oferă instanței posibilitatea de a dispune o nouă suspendare condiționată a executării pedepsei în situația reglementată la alin. 3 al acestui text de lege, o atare posibilitate nu este prevăzută și de art. 83 din Codul penal. Curtea de Apel Timișoara - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispozițiilor din Constituție și din Declarația Universală a Drepturilor Omului invocate de autorul excepției. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 83 și 85 din Codul penal, având următorul cuprins: - Art. 83: "Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune. Revocarea suspendării pedepsei nu are loc însă, dacă infracțiunea săvârșită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare. Dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, se poate aplica suspendarea condiționată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări. La stabilirea pedepsei pentru infracțiunea săvârșită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplică sporul prevăzut de lege pentru recidivă."; - Art. 85: "Dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârșise o infracțiune înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiționată a executării pedepsei se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni sau recidivă. Anularea suspendării executării pedepsei nu are loc, dacă infracțiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperită după expirarea termenului de încercare. În cazurile prevăzute în alin. 1, dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depășește 2 ani, instanța poate aplica dispozițiile art. 81. În cazul când se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea condiționată a executării pedepsei." În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi și ale art. 23 alin. (1), (11) și (12) privind libertatea individuală, prezumția de nevinovăție și legalitatea pedepsei, precum și a prevederilor art. 7 referitoare la interzicerea discriminării din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 83 și 85 din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la dispozițiile art. 16 din Constituție și ale art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 195 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 3 aprilie 2007, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, reținând că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. Curtea a constatat totodată că nu există nicio contradicție între textele de lege criticate și prevederile art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi, respectiv cele ale art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, privind interzicerea discriminării. Aceasta întrucât, astfel cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite, cum este cazul în speță, tratamentul nu poate fi decât diferit. Art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi a cetățenilor în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, ci și necesitatea lui. În același sens Curtea s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 83 din Codul penal, în raport cu art. 16 din Legea fundamentală, și prin Decizia nr. 63 din 19 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 9 februarie 2010, și prin Decizia nr. 625 din 6 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 31 mai 2010. În ceea ce privește raportarea prevederilor art. 83 din Codul penal la dispozițiile art. 23 alin. (1), (11) și (12) din Constituție, prin Decizia nr. 637 din 24 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.138 din 15 decembrie 2005, Curtea, respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, a statuat că textul de lege criticat nu încalcă normele constituționale privind libertatea individuală și prezumția de nevinovăție, întrucât revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei se realizează numai dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă. Curtea a reținut totodată că reglementarea revocării suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni a fost realizată de către legiuitor în temeiul prerogativelor sale constituționale, stabilite de dispozițiile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Faptul că norma criticată impune instanței să revoce suspendarea condiționată, indiferent de gravitatea faptei, de pericolul social pe care-l reprezintă infractorul, nu reprezintă decât o aplicare a principiului egalității, care impune ca toate persoanele aflate în aceeași situație să beneficieze de același tratament juridic. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 și 85 din Codul penal, excepție ridicată de Caius Hella în Dosarul nr. 1.694/295/2008 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 24 martie 2011. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică