DECIZIE nr. 264/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepție ridicată de Ughenu Obinna Vincent în Dosarul nr. 11.642/4/RF/2008 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă doamna Elena Andrei, interpretul autorizat de limba engleză solicitat pentru a asigura traducerea în cauză. Magistratul-asistent învederează Curții că partea Oficiul Român pentru Imigrări a transmis la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 3 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 11.642/4/RF/2008, Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepție ridicată de Ughenu Obinna Vincent într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri împotriva deciziei Oficiului Român pentru Imigrări de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textele de lege criticate "sunt imprecise cu privire la spectrul motivelor de pedepse și tratamente inumane care permit acordarea protecției umanitare condiționate" și pot genera interpretări eronate cu privire la natura și conținutul acestora. Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât argumentele invocate se referă la posibilitatea unor interpretări restrictive ale textului de lege criticat, fără a releva un conflict real între acesta și prevederile art. 22 alin. (1) și (2) din Constituție. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse la dosar, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care au următorul conținut: - Art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 - "Protecția subsidiară:

(1) Protecția subsidiară se poate acorda cetățeanului străin sau apatridului care nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat și cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), și care nu poate sau, datorită acestui risc, nu dorește protecția acelei țări.

(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înțelege: [

]

2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;". În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Constituție și celor ale art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ambele referitoare la interzicerea torturii, a pedepselor și a tratamentelor inumane ori degradante. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că a mai exercitat controlul de constituționalitate asupra textelor de lege ce formează obiect al acesteia, constatând, prin numeroase decizii, conformitatea lor cu dispozițiile constituționale și convenționale invocate și în cauza de față. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 1.178 din 30 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 8 noiembrie 2010, Curtea a reținut că prevederile art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 oferă cetățenilor străini sau apatrizilor care nu îndeplinesc condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat posibilitatea de a beneficia de o altă formă de protecție din partea statului român, denumită protecție subsidiară. Astfel, protecția subsidiară poate fi acordată acestora dacă există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își aveau reședința obișnuită, vor fi expuși unui risc serios și dacă aceștia nu pot sau, din cauza existenței acestui risc, nu doresc protecția acelei țări. Dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 explicitează noțiunea "risc serios", iar Curtea a observat că, în definirea acesteia, legiuitorul român folosește termeni identici cu cei pe care Consiliul Uniunii Europene a înțeles să îi utilizeze în reglementarea aceleiași problematici, mai exact în art. 15 din Directiva 2004/83/CE din 29 aprilie 2004 privind standardele minime pentru calificare și statutul cetățenilor țărilor terțe sau apatrizilor ca refugiați sau ca persoane aflate în nevoie de protecție internațională și conținutul protecției acordate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 304 din 30 septembrie 2004, directivă pe care Legea nr. 122/2006 o transpune la nivel național, așa cum rezultă din mențiunea cuprinsă în finalul acesteia. De asemenea, Curtea a mai observat că în preambulul acestui act european se prevede la pct. 5 că regulile privind statutul refugiaților trebuie completate prin măsuri referitoare la forme de protecție subsidiară, iar la pct. 24 din același preambul se precizează că protecția subsidiară trebuie să fie complementară și adițională protecției refugiaților prevăzute de Convenția de la Geneva. Prin aceeași decizie, Curtea a reținut că textele de lege criticate reprezintă, prin însăși forma suplimentară de protecție pe care o instituie în favoarea acelor străini care nu îndeplinesc condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat, o modalitate de concretizare a rigorilor impuse de necesitatea respectării de către statul român a principiului fundamental referitor la interzicerea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. Totodată, Curtea a constatat că prevederile legale ce formează obiect al excepției de neconstituționalitate se conformează exigențelor rezultate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privitoare la calitatea legii naționale. Aceasta, deoarece dispozițiile art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 oferă suficiente repere și elemente pentru ca persoana căreia acestea i se adresează să înțeleagă condițiile în funcție de care i se poate acorda forma de protecție solicitată, astfel că nu se poate reține critica referitoare la pretinsa lipsă de precizie și claritate a acestora. În plus, Curtea a reamintit că examinarea și aprecierea în concret a circumstanțelor specifice fiecărei situații particulare, a riscurilor la care ar putea fi expusă o persoană în cazul returnării sale în țara de origine, chestiunile legate de interpretarea și aplicarea la speță a textului de lege criticat, precum și determinarea existenței unor motive care să justifice acordarea statutului de refugiat sau a protecției subsidiare sunt aspecte ce excedează obiectului controlului de constituționalitate, acestea fiind atribute ale organelor administrative competente în această materie sau, după caz, ale instanței de judecată. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepție ridicată de Ughenu Obinna Vincent în Dosarul nr. 11.642/4/RF/2008 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 22 februarie 2011. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu