HOTĂRÂRE nr. 86 din 2 februarie 2011
HOTĂRÂRE nr. 86 din 2 februarie 2011 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Reabilitarea a 10 poduri importante/strategice în zona Dobrogea"
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
DECIZIE nr. 1.625 din 16 decembrie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Florian-Brândușel Teodorescu în Dosarul nr. 901/85/2010 al Tribunalului Sibiu - Secția penală. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza este în stare de judecată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă, întrucât, ulterior sesizării Curții, dispozițiile de lege criticate au fost abrogate prin Legea nr. 177/2010. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Decizia penală nr. 69 din 1 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 901/85/2010, Tribunalul Sibiu - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Florian-Brândușel Teodorescu cu ocazia soluționării dosarului mai sus menționat. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, referitoare la suspendarea judecății până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate, încalcă dispozițiile constituționale privind obligația instanței, în faza de judecată, de a verifica periodic, și nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Tribunalul Sibiu - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, care, ulterior sesizării Curții, au fost abrogate prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010. În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 23 alin. (6) privind obligația instanței, în faza de judecată, de a verifica periodic, și nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării sale, dispozițiile art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală au fost abrogate prin Legea nr. 177/2010. Prin urmare, în baza art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a devenit inadmisibilă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Respinge ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Florian-Brândușel Teodorescu în Dosarul nr. 901/85/2010 al Tribunalului Sibiu - Secția penală. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 16 decembrie 2010. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică _________
HOTĂRÂRE nr. 86 din 2 februarie 2011 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Reabilitarea a 10 poduri importante/strategice în zona Dobrogea"
HOTĂRÂRE nr. 49 din 19 ianuarie 2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind prevenirea și intervenția în echipă multidisciplinară și în rețea în situațiile de violență asupra copilului și de violență în familie și a Metodologiei de intervenție multidiscip...
METODOLOGIE-CADRU din 19 ianuarie 2011 privind prevenirea și intervenția în echipă multidisciplinară și în rețea în situațiile de violență asupra copilului și de violență în familie
METODOLOGIE din 19 ianuarie 2011 de intervenție multidisciplinară și interinstituțională privind copiii exploatați și aflați în situații de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum și copiii români migranți victime ale a...
Acest site folosește cookie-uri. Detalii