DECIZIE nr. 602/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII pct. 6 și 10 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, excepție ridicată de Emilian Roșca în Dosarul nr. 1.955/255/2009 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.260D/2011. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza este în stare de judecată. Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 27 septembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1.955/255/2009, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII pct. 6 și 10 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor. Excepția a fost ridicată de Emilian Roșca cu ocazia soluționării recursului împotriva unei hotărâri penale pronunțate de judecătorie în primă instanță. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate, care desființează calea de atac a apelului în cauzele penale soluționate în primă instanță de către judecătorii, încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât inculpatul beneficiază de o singură cale de atac, și anume recursul. Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate sunt în acord cu Legea fundamentală. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, deoarece accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. În acest sens, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacră doar dreptul la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție. Mai mult, textele de lege criticate sunt în deplină concordanță și cu prevederile art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, potrivit cărora stabilirea competenței instanțelor și a procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. XVIII pct. 6 și 10 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Eroarea materială este însă evidentă, întrucât din considerentele încheierii reiese că, în realitate, autorul excepției critică pct. 4 și 9 ale art. XVIII din Legea nr. 202/2010, care elimină apelul împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în primă instanță și reglementează competența curților de apel ca instanțe de recurs, iar nu dispozițiile similare ale punctelor 6 și 10 ale art. XVIII din Legea nr. 202/2010, dispoziții care se referă la instanțele militare. Prin urmare, Curtea se va pronunța asupra art. XVIII pct. 4 și 9 din Legea nr. 202/2010, având următorul cuprins: " Codul de procedură penală, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: [

] 4. La articolul 27, punctul 2 se abrogă. [

] 9. La articolul 28 1, punctul 3 se modifică și va avea următorul cuprins: «3. ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în primă instanță, cu excepția celor date în competența tribunalului, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege;»" Art. 27 pct. 2 din Codul de procedură penală, abrogat de art. XVIII pct. 4 din Legea nr. 202/2010, avea următorul cuprins: "Tribunalul: [

] 2. ca instanță de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în primă instanță;". Art. 28^1 pct. 3 din Codul de procedură penală, modificat de art. XVIII pct. 9 din Legea nr. 202/2010, reglementează competența în materie de recurs a Curții de Apel. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. XVIII pct. 4 și 9 din Legea nr. 202/2010 au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 230 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 2 mai 2012, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a textelor de lege criticate, reținând că dispozițiile art. XVIII pct. 4 și 9 din Legea nr. 202/2010, care elimină apelul împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în primă instanță și instituie competența curților de apel ca instanțe de recurs, nu aduc nicio atingere dispozițiilor din Legea fundamentală invocate de autorii excepției. Stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Curtea a reținut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituție, text care face referire la "condițiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, ca de altfel și al art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea "sunt prevăzute numai de lege" [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004]. Astfel, Curtea a statuat că dispozițiile art. XVIII pct. 4 și 9 din Legea nr. 202/2010 nu încalcă dreptul la un proces echitabil, reglementat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, întrucât nu înlătură posibilitatea inculpaților de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Totodată, dreptul la un proces echitabil nu presupune obligativitatea parcurgerii, în materie penală, a unui număr de trei grade de jurisdicție. Astfel, textele de lege criticate asigură dreptul la două grade de jurisdicție (judecata în primă instanță și cea în recurs) în materie penală, drept reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin decizia mai sus menționată, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII pct. 4 și 9 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, excepție ridicată de Emilian Roșca în Dosarul nr. 1.955/255/2009 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 12 iunie 2012. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică