DECIZIE nr. 306/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) și (2) din Legea învățământului nr. 84/1995 și ale art. 18 alin. (1) și (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, excepție ridicată de Emil Moise în Dosarul nr. 9.042/200/2011 al Judecătoriei Buzău și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.311D/2011. Dezbaterile au avut loc la data de 20 martie 2012 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 27 martie 2012, la cererea autorului excepției, în vederea depunerii la dosar a unor concluzii scrise. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Decizia nr. 250 din 13 octombrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 6.271/114/2011, Tribunalul Buzău - Secția penală - admițând recursul împotriva Încheierii din 29 septembrie 2011 pronunțate de Judecătoria Buzău în Dosarul nr. 9.042/200/2011, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, deoarece dispozițiile de lege criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei - a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) și (2) din Legea învățământului nr. 84/1995 și ale art. 18 alin. (1) și (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de petentul Emil Moise în fața Judecătoriei Buzău într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri penale întemeiate pe dispozițiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, formulată împotriva soluției dispuse de procuror în Dosarul nr. 477/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, menținută de prim-procurorul parchetului, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de profesorii de religie Marius Adrian Rădulescu și Mihaela Ionescu pentru infracțiunile prevăzute la art. 247 din Codul penal - abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi și art. 318 din același cod - împiedicarea libertății cultelor, întrucât faptele nu există. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia consideră că dispozițiile de lege criticate contravin următoarelor prevederi constituționale: art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 4 privind unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 23 privind libertatea individuală, art. 29 privind libertatea conștiinței, cu trimitere la art. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens, arată că fiica sa a fost obligată să asiste la evenimente religioase - ora de religie și să aibă acte de natură religioasă - se închină la începutul și sfârșitul fiecărei ore de religie, iar ca părinte niciodată nu și-a dat acordul pentru această oră timp de 8 ani. Mai arată că în clasa a 9-a, când fiica sa a refuzat să se prezinte la orele de religie, aceasta a cumulat absențe, fiind în situația de a fi discutată în colegiul profesoral. Consideră că nimeni, nici chiar legea, nu îl poate obliga să facă o cerere prin care să solicite să oprească pe cineva să săvârșească o infracțiune împotriva fetiței sale. Consideră că cei care doresc să facă ora de religie, aceia trebuie să facă o cerere în acest sens. Tribunalul Buzău - Secția penală consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Astfel, prin faptul că Religia a fost inclusă în planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal, elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, asigurându-li-se dreptul constituțional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii, nu se aduce atingere prevederilor constituționale invocate de autorul excepției de neconstituționalitate, în condițiile în care, la solicitarea scrisă a elevului major, repsectiv a părinților sau tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie, în acest caz, situația școlară încheindu-se fără disciplina Religie. Astfel, așa cum s-a reținut și în considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 72/1995, potrivit art. 32 alin. (7) din Constituție, în școlile de stat învățământul religios este organizat și garantat prin lege, iar, potrivit art. 29 alin. (6) din Constituție, părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine. Art. 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 18 alin. (1) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 13 pct. 3 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și art. 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sunt reluate, în esență, de art. 29 alin. (1) și (6) din Constituția României. Introducerea în sistemul de învățământ românesc a disciplinei Religie, ca disciplină obligatorie, nu echivalează cu obligativitatea religiei pentru elevi, fără a se ține cont de dreptul părintelui sau al tutorelui de a asigura educația copiilor minori potrivit propriilor convingeri, obligativitatea privind numai includerea religiei ca disciplină în planurile de învățământ, religia și confesiunea rămânând să fie alese sau nu, conform dispozițiilor legale. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 84/1995 este inadmisibilă, față de dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992. Cât privește dispozițiile art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1/2011, apreciază că acestea sunt constituționale. În acest sens, arată că studiul religiei, în conformitate cu opțiunea elevului și acordul părintelui sau tutorelui legal, în măsura în care obiectul materiei și modalitatea de predare se integrează procesului normal de învățământ și se axează pe prezentarea unor elemente de cultură religioasă generale, abordate într-o manieră neutrală, nu poate fi considerat, ca și în cazul altor discipline, o modalitate de constrângere a subiecților în aderarea la o anumită religie. În plus, prevederile criticate trebuie examinate prin prisma art. 32 alin. (7) teza finală, art. 29 alin. (1) teza finală și alin. (6) din Legea fundamentală, art. 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 18 alin. (1) și (2) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 13 pct. 3 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și art. 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În esență, toate aceste prevederi sunt reluate de art. 29 alin. (1) și (6) din Constituție. În concluzie, dispozițiile de lege criticate nu pot fi interpretate decât în strictă conformitate cu art. 29 din Constituție. Totodată, dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere principiului egalității în fața legii, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normelor juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 72/1995. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în actul de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie dispozițiile art. 9 alin. (1) și (2) din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, și ale art. 18 alin. (1) și (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011.

Legea învățământului nr. 84/1995 a fost abrogată prin art. 361 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011. În speța de față, dispozițiile Legii nr. 84/1995, deși nu mai sunt în vigoare, produc în continuare efecte juridice, ele guvernând în anul 2010, când a fost înregistrată plângerea penală formulată de petentul Emil Moise, raporturile de serviciu ale cadrelor didactice - profesori de religie Marius Adrian Rădulescu și Mihaela Ionescu. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a statuat că, o dată sesizată, are sarcina de a controla normele supuse controlului, "fără a condiționa acest control de eliminarea, indiferent sub ce formă, din fondul activ al legislației a actului criticat pentru neconstituționalitate", și că "sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare". Prin urmare, Curtea a stabilit că este obligată să se pronunțe asupra constituționalității textului aplicabil cauzei potrivit principiului tempus regit actum, și nu numai asupra textului nou care ar prelua soluția legislativă criticată. În același sens este și Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012. Așadar, obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă atât dispozițiile art. 9 alin. (1) și (2) din Legea învățământului nr. 84/1995, cât și ale art. 18 alin. (1) și (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, având următorul conținut: - Art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 84/1995: "(1) Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ Religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul părinților sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia și confesiunea.

(2) La solicitarea scrisă a părinților sau a tutorelui legal instituit, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz situația școlară se încheie fără această disciplină. În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.";

- Art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1/2011: "(1) Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.

(2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situația școlară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele: Potrivit art. 29 alin. (1) din Constituție, "Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale", iar potrivit art. 29 alin. (6) "Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine". În conformitate cu art. 32 alin. (7) din Constituție, "Statul asigură libertatea învățământului religios, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult. În școlile de stat, învățământul religios este organizat și garantat prin lege". În sensul art. 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertatea gândirii, a conștiinței și a religiei, acest drept implicând libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile sale prin învățământ.

Articolul 18 alin. (1) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice cuprinde o reglementare identică, iar alin. (2) prevede că "nimeni nu va fi supus vreunei constrângeri putând aduce atingere libertății sale de a avea sau de a adopta o religie sau o convingere la alegerea sa". Prin art. 13 pct. 3 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, statele-părți la acest pact s-au angajat să respecte libertatea părinților și, atunci când este cazul, a tutorilor legali de "a asigura educația religioasă și morală a copiilor lor în conformitate cu propriile lor convingeri". Art. 9 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că "Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor". Ținând cont de toate aceste dispoziții, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 84/1995 - în cadrul controlului de constituționalitate a priori - prin Decizia nr. 72 din 18 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 31 iulie 1995, constatând că prevederile art. 9 alin. (1) din Legea învățământului sunt constituționale numai dacă se respectă, conform art. 29 alin. (1) și (6) din Constituție, dreptul părinților sau tutorilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine. În cauza de față, Curtea constată că este asigurat dreptul părinților sau tutorilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine, întrucât, potrivit dispozițiilor de lege criticate, la solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie, iar în acest caz situația școlară se încheie fără disciplina Religie. În concluzie, Curtea constată că atât art. 9 alin. (1) și (2) din Legea învățământului nr. 84/1995, cât și art. 18 alin. (1) și (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011 prevăd acordul părinților pentru ca elevul să participe la ora de religie. Prin urmare, susținerile autorului excepției în sensul că fiica sa a fost obligată să asiste la evenimente religioase - ora de religie și să aibă acte de natură religioasă - se închină la începutul și sfârșitul fiecărei ore de religie, iar ca părinte niciodată nu și-a dat acordul pentru această oră timp de 8 ani nu pot fi primite, deoarece, dacă nu se dorea frecventarea orelor de religie, părintele avea posibilitatea prevăzută de lege de a solicita în scris școlii respective neparticiparea la orele de religie. De altfel, în aceeași materie a libertății religioase s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 18 martie 2011, în Cauza Lautsi împotriva Italiei, constatând că prezența crucifixelor în sălile de clasă face parte din mediul școlar, ca element al dreptului la educație în sens larg. În acest sens, Curtea de la Strasbourg a invocat diversitatea spațiului european în materia conservării și perpetuării tradițiilor culturale și religioase, diversitate ce este permisă prin recunoașterea unei largi marje de apreciere a statelor în materie de educație, cu respectarea dreptului părinților de a asigura, potrivit propriilor convingeri religioase și filozofice, educația copiilor minori. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că expunerea crucifixului în sălile de clasă nu reprezintă o formă de îndoctrinare, iar marja de apreciere a statului italian nu a depășit limita impusă de obligațiile sale rezultate din Convenție. În concluzie, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) și (2) din Legea învățământului nr. 84/1995 și ale art. 18 alin. (1) și (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, astfel cum a fost motivată, este neîntemeiată. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) și (2) din Legea învățământului nr. 84/1995 și ale art. 18 alin. (1) și (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, excepție ridicată de Emil Moise în Dosarul nr. 9.042/200/2011 al Judecătoriei Buzău. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 27 martie 2012. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ___________