DECIZIE nr. 357/2012

Acsinte Gaspar - președinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 363 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ilie Nicolae în Dosarul nr. 7.810/94/2007 (863/2011) al Curții de Apel București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 762D/2011. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că părțile Societatea Comercială "OMP" - S.R.L. din Bacău și Societatea Comercială "Partener" - S.R.L. din Bacău au depus concluzii scrise prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 29 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 7.810/94/2007 (863/2011), Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 363 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ilie Nicolae în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unui recurs în materie penală. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 363 alin. 3 din Codul de procedură penală încalcă dispozițiile constituționale ale art. 15 - Universalitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalității pedepsei, art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare și art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană, deoarece textul nu precizează ce se întâmplă în situația în care se dispune amânarea pronunțării, chiar de mai multe ori. Curtea de Apel București - Secția I penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse de părți, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 363 alin. 3 cu denumirea marginală Termenul de declarare a apelului din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: "Pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare. Pentru părțile care au lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare, precum și pentru inculpatul deținut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituțiimilitare de învățământ, ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, care au lipsit de la pronunțare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv." Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 15 - Universalitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalității pedepsei, art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare și art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 636 din 24 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.137 din 15 decembrie 2005, Curtea Constituțională a statuat că prevederile legale criticate sunt norme de procedură, stabilite de legiuitor în temeiul prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituție, și, contrar susținerilor autorului excepției, acestea respectă dispozițiile constituționale, precum și pe cele din documentele internaționale invocate. Astfel, faptul că, potrivit reglementării criticate, pentru părțile prezente la dezbateri sau la pronunțare termenul de declarare a apelului sau a recursului, după caz, curge (cu excepțiile prevăzute de lege) de la data pronunțării hotărârii nu este de natură să aducă atingere dreptului la apărare, respectiv dreptului la un proces echitabil al acestora, câtă vreme părțile, fiind prezente, au posibilitatea să cunoască soluția instanței și să acționeze în consecință, exercitându-și fără nicio îngrădire drepturile procesuale prevăzute de lege. Situația relevată de autorul excepției, în sensul că în speță sau în practică instanțele judecătorești nu respectă art. 310 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "Hotărârea se pronunță în ședință publică de către președintele completului de judecată asistat de grefier", încălcând astfel drepturile constituționale ale părților, nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci de aplicare a legii, care nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale. Pentru aceleași motive aplicarea dispozițiilor art. 363 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală în situația amânării de pronunțare nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, respectiv dreptului la apărare. Astfel, chiar dacă instanța dispune amânarea pronunțării, partea prezentă la dezbateri poate afla data pronunțării hotărârii și deci soluția instanței, având, prin urmare, posibilitatea să exercite împotriva acesteia căile de atac în condițiile legii. Mai mult, pentru situațiile în care părțile sunt în imposibilitatea de a promova căile de atac în termenele prevăzute de lege, legiuitorul a reglementat repunerea în termen, art. 364 alin. 1 din Codul de procedură penală stabilind în acest sens că "apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile", soluție care, potrivit art. 385^3 alin. 2 din Codul de procedură penală, este valabilă și în ce privește calea de atac a recursului. Așa fiind, și în aceste cazuri este asigurată deplina exercitare a dreptului la apărare, respectiv la un proces echitabil, criticile autorului excepției fiind neîntemeiate. Curtea a constatat că nu poate fi reținută nici pretinsa încălcare, prin dispozițiile art. 363 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală, a prevederilor constituționale, respectiv a celor din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care reglementează egalitatea în drepturi, întrucât egalitatea nu înseamnă uniformitate, astfel încât la situații diferite regimul juridic aplicabil nu poate fi decât diferit. Situația diferită a părților prezente la dezbateri sau la pronunțare, și care, în cunoștință de cauză, pot să promoveze căile de atac împotriva hotărârii pronunțate, justifică un tratament juridic diferit, respectiv stabilirea ca moment de la care începe să curgă termenul pentru declararea acestor căi de atac pe cel al pronunțării hotărârii. De altfel, potrivit art. 129 din Constituție, exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești se face "în condițiile legii". Eventuala lipsă de diligență a părții care, deși a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțarea hotărârii judecătorești, nu promovează căile de atac împotriva acesteia în termenul prevăzut de lege nu poate constitui temei al criticii de neconstituționalitate. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudențe, argumentele și soluția deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 363 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ilie Nicolae în Dosarul nr. 7.810/94/2007 (863/2011) al Curții de Apel București - Secția I penală. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 24 aprilie 2012. PREȘEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru