DECIZIE nr. 222/2012
DECIZIE nr. 222 din 13 martie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 451 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și ale art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 451 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și ale art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, excepție ridicată de Corneliu Căileanu în Dosarul nr. 5.154/99/2009 al Curții de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 217D/2011. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16 februarie 2012 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 6 martie 2012, iar apoi, pentru același motiv, la data de 7 martie și 13 martie 2012. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 3 februarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 5.154/99/2009, Curtea de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 451 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și ale art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României. Excepția a fost ridicată de Corneliu Căileanu cu prilejul soluționării unei acțiuni în contencios administrativ și fiscal având ca obiect recursul formulat împotriva Sentinței nr. 768/CA/22 septembrie 2010 a Tribunalului Iași. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate, care prevăd că decizia de sancționare a medicului stabilită de Comisia superioară de disciplină de pe lângă Colegiul Medicilor din România poate fi atacată în contencios administrativ de către medicul sancționat, sunt contrare dispozițiilor constituționale și internaționale care consacră dreptul de acces liber la justiție, având totodată un caracter discriminatoriu. Astfel, aceste dispoziții nu prevăd dreptul persoanei care a declanșat procedura răspunderii disciplinare a medicului la aceeași cale de atac. Deși răspunderea disciplinară nu înlătură răspunderea penală, contravențională sau civilă a medicului, totuși decizia Comisiei de disciplină stabilește existența culpei medicului. Prin urmare, dacă se constată inexistența culpei medicului, atunci soluția acțiunilor în justiție penală, civilă ori contravențională va fi de respingere. Curtea de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepția de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 451 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, dispoziții potrivit cărora "Împotriva deciziei de sancționare a Comisiei superioare de disciplină, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancționat poate formula o acțiune în anulare la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază își desfășoară activitatea." De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dispoziții potrivit cărora " Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: [
] La articolul 29, alineatul (5) se abrogă". Autorul excepției consideră că aceste texte de lege contravin următoarelor dispoziții din Constituție: art. 1 privind statul român, art. 5 privind cetățenia, art. 15 referitor la universalitate, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, art. 57 privind exercitarea drepturilor și a libertăților, art. 73 privind categoriile de legi, art. 126 alin. (6) referitor la controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, art. 142 alin. (1) privind structura Curții Constituționale și art. 146 lit. d) referitor la atribuțiile Curții Constituționale. De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 11 și art. 20 din Constituție prin raportare la prevederile art. 6 paragraful 1 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la procesul echitabil și interzicerea discriminării, dar și în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 12 la convenția mai sus amintită referitoare la interzicerea generală a discriminării. Examinând motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 451 din Legea nr. 95/2006 au mai fost supuse analizei de constituționalitate în raport cu aceleași texte din Legea fundamentală și critici asemănătoare în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 871 din 10 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, Curtea a reținut că "răspunderea disciplinară a medicilor își are temeiul în obligațiile ce izvorăsc din prevederile legilor și regulamentelor profesiei medicale, ale Codului de deontologie medicală și ale regulilor de bună practică profesională, ale Statutului Colegiului Medicilor din România ori ale deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România, obligații a căror nerespectare prejudiciază onoarea și prestigiul profesiei sau ale Colegiului Medicilor din România. Prin urmare, această formă specială de răspundere vizează strict raporturile dintre medic, pe de o parte, și categoria profesională din care face parte sau reprezentantul acestei categorii, Colegiul Medicilor din România, ale căror interese sunt prejudiciate, de cealaltă parte. Acest cadru al răspunderii disciplinare justifică soluția legislativă criticată care consacră dreptul de a ataca în justiție decizia Colegiului Medicilor din România doar pentru medicul sancționat prin această decizie. Aceasta nu are însă semnificația restrângerii dreptului persoanei care a formulat plângerea împotriva medicului de a obține în justiție repararea drepturilor sau intereselor sale vătămate prin conduita medicului. În acest sens, trebuie observat că art. 442 din Legea nr. 95/2006 prevede că «Răspunderea disciplinară a membrilor Colegiului Medicilor din România, potrivit prezentei legi, nu exclude răspunderea penală, contravențională sau civilă, conform prevederilor legale.»" În prezenta cauză, însă, autorul excepției nu se plânge de faptul că nu ar avea acces la justiție pe calea unei acțiuni penale, contravenționale sau civile, ci că exercitarea anterioară a acțiunii disciplinare lipsește de efect aceste acțiuni. În acest sens, arată faptul că decizia Comisiei superioare de disciplină, prin care să reținut că medicul împotriva căruia s-a inițiat acțiune disciplinară nu săvârșise o abatere disciplinară, a constituit motivul de neîncepere a urmării penale împotriva acestuia. Un astfel de argument suplimentar nu este de natură a schimba soluția deciziei Curții Constituționale mai sus amintite. Astfel, Curtea apreciază că, în realitate, aspectele invocate de autorul excepției țin de modul de aplicare a legii. Acțiunea disciplinară nu doar că nu împiedică exercitarea acțiunilor penală, contravențională sau civilă, dar nu poate constitui nici temeiul admiterii ori respingerii pe fond a acțiunii penale, întrucât aceasta din urmă se bucură de prioritate în soluționare. Altfel spus, penalul ține în loc disciplinarul, așa cum ține în loc și civilul. O astfel de soluție se impune având în vedere deosebirea graduală a normelor sociale pretins lezate. De altfel, niciun text din Legea nr. 95/2006 nu condiționează exercitarea acțiunilor penale, civile ori contravenționale de către persoana pretins a fi vătămată de exercitarea și soluționarea anterioară a acțiunii disciplinare. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, Curtea constată că acestea abrogă prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, prevederi potrivit cărora "Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă". Asupra conformității dispozițiilor art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 cu dispozițiile art. 21 din Constituție, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 1.610 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 7 martie 2012, în care a arătat că prevederile legale criticate nu îngrădesc posibilitatea părților interesate de a se adresa instanțelor judecătorești și de a valorifica în acest cadru toate garanțiile dreptului la un proces echitabil, întrucât, așa cum rezultă din chiar conținutul prevederilor criticate, în măsura în care s-a admis o excepție de neconstituționalitate, aceasta poate constitui motiv de revizuire a unei hotărâri definitive pronunțate, dacă soluția dată s-a întemeiat pe dispoziția declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare. În plus, prin continuarea judecății în cauzele în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, se dă expresie exigenței constituționale consacrate de art. 21 alin. (3) potrivit căreia părțile au dreptul la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluțiile și considerentele deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 451 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și ale art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, excepție ridicată de Corneliu Căileanu în Dosarul nr. 5.154/99/2009 al Curții de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 13 martie 2012. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea ___________
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 15 mai 2012
DECIZIE nr. 174 din 14 mai 2012
DECIZIE nr. 174 din 14 mai 2012 pentru numirea domnului Liviu Voinea în funcția de secretar de stat la Ministerul Finanțelor Publice
DECIZIE nr. 175 din 14 mai 2012
DECIZIE nr. 175 din 14 mai 2012 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, de către doamna Manuela-Irina Pătrășcoiu a funcției publice din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Ministerului Finanțelor Publice
DECIZIE nr. 176 din 14 mai 2012
DECIZIE nr. 176 din 14 mai 2012 pentru eliberarea domnului Mihail Vasile-Ozunu din funcția de secretar de stat pentru relația cu Parlamentul, informare publică și creșterea calității vieții personalului la Ministerul Apărării Naționale
DECIZIE nr. 177 din 14 mai 2012
DECIZIE nr. 177 din 14 mai 2012 pentru numirea domnului Dan Tătaru în funcția de secretar de stat pentru relația cu Parlamentul, informare publică și creșterea calității vieții personalului la Ministerul Apărării Naționale
DECIZIE nr. 178 din 14 mai 2012
DECIZIE nr. 178 din 14 mai 2012 privind eliberarea domnului Cătălin Teodor Vătafu din funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Europene
DECIZIE nr. 179 din 14 mai 2012
DECIZIE nr. 179 din 14 mai 2012 privind numirea domnului Alexandru Răzvan Cotovelea în funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Europene
ORDIN nr. 675 din 7 mai 2012
ORDIN nr. 675 din 7 mai 2012 privind supunerea regimului de control prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 428/2009 al Consiliului din 5 mai 2009 de instituire a unui regim comunitar pentru controlul exporturilor, transferului, serviciilor de intermediere și tranzi...
DECIZIE nr. 365 din 24 aprilie 2012
DECIZIE nr. 365 din 24 aprilie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în ansamblul său, și, în special, a prevederilor art. 1 și art. 2 alin. (1) li...