DECIZIE nr. 308/2013

Augustin Zegrean - președinte Valer Dorneanu - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Mircea Ștefan Minea - judecător Daniel Marius Morar - judecător Iulia Antoanella Motoc - judecător Mona-Maria Pivniceru - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Fabian Niculae - magistrat-asistent Cu participarea în ședința publică a reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (2) raportate la art. 10 lit. b) și art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepție ridicată de Societatea Comercială Helmetex - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 5.135/271/2011 al Tribunalului Bihor - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 219D/2013. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, domnul avocat Ovidiu Costea din cadrul Baroului Bihor, lipsind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia. În susținerea criticilor de neconstituționalitate, se arată că dispozițiile legale atacate încalcă libertatea economică prin duritatea lor, ele neluând în seamă nici situația angajaților care trebuie trimiși în șomaj pe perioada de inactivitate. De asemenea, se mai arată că legiuitorul nu face diferențiere între taxa pe valoare adăugată și profit, dispunându-se confiscarea tuturor sumelor găsite. Se consideră că există o practică incorectă a Gărzii Financiare, care suspendă activitatea unei societăți comerciale fără a aplica sigilii, iar după 7-8 luni se prezintă din nou la sediul societății pentru a confisca toată suma realizată de societate în intervalul menționat de prevederile legale. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Astfel, în ceea ce privește dispozițiile art. 14 alin. (2) din ordonanța de urgență, se arată că măsura suspendării activității pe o perioadă de 3 luni constituie o sancțiune contravențională complementară. Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (3) teza a doua, se arată că realizarea de venituri reprezintă continuarea unei situații ilicite, astfel încât nu subzistă vreun fine de neconstituționalitate. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 27 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 5.135/271/2011, Tribunalul Bihor - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (2) raportate la art. 10 lit. b) și art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Excepția a fost invocată de Societatea Comercială Helmetex - S.R.L. din Oradea într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzute de art. 10 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât faptul că, ocazional, agentul economic sau un angajat al acestuia săvârșește vreuna din faptele contravenționale prevăzute de lege nu poate constitui temei pentru aplicarea unor sancțiuni atât de grave. Se arată, astfel, că măsura complementară a suspendării activității economice pe o perioadă de 3 luni este de natură a aduce atingere drepturilor constituționale. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, sancțiunea suspendării activității economice este neproductivă, statul lipsindu-se singur de o sursă de venituri. Mai mult, prevederile respective afectează dreptul la muncă al salariaților agentului economic sancționat. Prevederile criticate încalcă art. 44 din Legea fundamentală, în condițiile în care agentul economic continuă să își desfășoare activitatea pe perioada celor 3 luni de suspendare a activității, cu îndeplinirea obligațiilor fiscale prevăzute de lege, iar sumele rezultate din această activitate sunt confiscate. Tribunalul Bihor - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Guvernul, invocând jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 670 din 30 aprilie 2009, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie prevederile art. 14 alin. (2) raportate la art. 10 lit. b) și art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Din examinarea excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie dispozițiile art. 10 lit. b) teza a doua și cea finală, ale art. 11 alin. (3) teza finală și ale art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, dispoziții ce au următoarea redactare: - art. 10 lit. b): "Constituie contravenții următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni: [

] b) neîndeplinirea obligației agenților economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative;"; - art. 11 alin. (3): "Sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând agenților economici prevăzuți la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menționat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniență și se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat. De asemenea, se confiscă sumele încasate din livrarea de bunuri ori prestarea de servicii după suspendarea activității agenților economici, potrivit art. 14."; - art. 14 alin. (2) "Nerespectarea de către agenții economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale și nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative, atrage și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni." În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 41 alin. (1) privind munca și protecția socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică și art. 56 privind contribuțiile financiare. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, constatând că sunt constituționale. Astfel, prevederile art. 10 lit. b), art. 11 alin. (3) și art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 au format în numeroase rânduri obiect al excepției de neconstituționalitate, raportat la critici și prevederi constituționale similare, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 76 din 2 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2012, Decizia nr. 721 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 7 septembrie 2011, Decizia nr. 506 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 25 iunie 2010, sau Decizia nr. 670 din 30 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că stabilirea unor contravenții și a unor sancțiuni corespunzătoare reprezintă o opțiune legitimă a legiuitorului, care dă expresie, în contextul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999, preocupării statului pentru a asigura libertatea comerțului, protecția concurenței loiale și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție. În situația textelor de lege criticate, reglementarea contravenției este justificată de imperativul protejării interesului social și al ordinii de drept prin adoptarea unor măsuri specifice de preîntâmpinare și sancționare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală. Agentul economic în activitatea căruia s-a constatat săvârșirea unei contravenții nu poate invoca principiul libertății economice, în condițiile în care acesta nu respectă prevederile legale. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate reprezintă norme coercitive, instituind sancțiuni contravenționale pentru agenții economici care nu respectă dispozițiile legale referitoare la justificarea sumelor de bani găsite la punctele de vânzare aparținând acestora. Consecința încălcării acestor dispoziții legale o constituie calificarea sumelor respective ca având proveniență ilegală și confiscarea acestora. Curtea a mai constatat că textele de lege criticate dau expresie prevederilor constituționale ale art. 44 alin. (9) în virtutea cărora "Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii", fiind deci în deplină concordanță cu textele constituționale menționate în susținerea excepției. Totodată, Curtea a reținut că sancțiunea suspendării pe o perioadă de 3 luni a activității unității care nu a respectat obligațiile prevăzute de textul de lege criticat nu este o măsură de natură a restrânge libertatea comerțului sau de a afecta obligațiile statului de a asigura protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară sau crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții, ci, dimpotrivă, reprezintă tocmai o măsură prin care statul dă expresie tuturor acestor obligații constituționale. Prin Decizia nr. 752 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 23 octombrie 2012, Curtea a statuat că, pentru aceleași argumente, nu poate fi reținută nici încălcarea prevederilor constituționale ale art. 45, întrucât accesul liber la o activitate economică și libera inițiativă trebuie exercitate în condițiile legii. Or, în acest domeniu, cadrul legislativ îl constituie însăși reglementarea criticată, iar calificarea unei fapte drept contravenție și sancționarea acesteia cu amendă reprezintă o opțiune legitimă a legiuitorului, care, cu referire la prevederile din ordonanța criticată, dă expresie preocupării statului pentru a asigura libertatea comerțului, protecția concurenței loiale și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, nefiind lezat nici dreptul de proprietate privată, care este inviolabil în condițiile legii. În același timp, prin Decizia nr. 828 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 10 decembrie 2012, Curtea a reținut că, având în vedere finalitatea urmărită de legiuitor prin sancțiunea prevăzută de reglementarea criticată, nu poate fi reținută existența vreunei contrarietăți între dispozițiile art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 și prevederile constituționale ale art. 41 alin. (1). Prin Decizia nr. 507 din 29 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 22 iunie 2007, Curtea a statuat că, în ceea ce privește aprecierile autorului excepției, referitoare la eventualele consecințe negative ale suspendării pe termen de 3 luni a activității unei firme, constând în pierderi aduse veniturilor statului, trebuie precizat că prin reglementarea criticată se urmărește protejarea ordinii de drept și a interesului social, iar nu obținerea unor venituri la bugetul de stat cu nesocotirea acestor imperative. Însă, Curtea constată că, în fapt, aspectele învederate de autorul excepției de neconstituționalitate în motivarea acesteia vizează modificarea și completarea normelor legale supuse controlului de constituționalitate. Or, Curtea Constituțională, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu poate modifica sau completa textul de lege supus controlului său, această competență revenind, în mod exclusiv, legiuitorului. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 lit. b) teza a doua și cea finală, ale art. 11 alin. (3) teza finală și ale art. 14 alin. (2) și din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepție ridicată de Societatea Comercială Helmetex - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 5.135/271/2011 al Tribunalului Bihor - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 iunie 2013.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Fabian Niculae