DECIZIE nr. 78/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Monica Elena Davidoiu în Dosarul nr. 2.426/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.583D/2012. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, arătând că numirea în funcția de judecător sau procuror, conform prevederilor art. 33 alin. (1) și art. 61 din Legea nr. 303/2004, are ca scop ocuparea unor posturi vacante și acoperirea numărului necesar de judecători și procurori prevăzut de lege, motiv pentru care extinderea interdicției de 3 ani, referitoare la delegare, detașare, transfer și promovare, și la numirea într-o funcție de magistrat, potrivit dispozițiilor art. 61 din legea analizată, este pe deplin justificată. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 27 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 2.426/1/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Monica Elena Davidoiu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2012, prin care a fost respinsă contestația autoarei excepției, care are calitatea de procuror, dobândită în condițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, împotriva Hotărârii Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii de respingere a cererii acesteia de numire din funcția de procuror în funcția de judecător, conform dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 303/2004. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că extinderea, prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 989 din 20 decembrie 2011, a interdicțiilor prevăzute prin dispozițiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 și în privința cererii de numire în funcția de judecător sau procuror, conform prevederilor art. 61 din aceeași lege, este de natură a încălca normele constituționale invocate. Se arată, în acest sens, că, potrivit prevederilor art. 53 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentală, interdicțiile trebuie să fie instituite prin lege, și nu prin acte administrative cu o forță juridică inferioară legii, cum sunt hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în caz contrar fiind încălcate dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5). Se mai arată că o astfel de restrângere nu este necesară și nici proporțională cu scopul urmărit. Se susține, totodată, că interpretarea criticată îngrădește dreptul la muncă, fiind, totodată, neconstituțională și din perspectiva faptului că, anterior datei emiterii deciziei administrative atacate, Consiliul Superior al Magistraturii a soluționat favorabil cereri identice. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate de autoarea excepției. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că exigențele criticate se justifică prin prisma finalității urmărite, aceea a asigurării stabilității exercitării profesiei de magistrat, stabilitate care generează securitatea întregului sistem juridic, indispensabilă atât pentru ocrotirea intereselor generale, cât și a celor individuale, pe care statul este obligat să o asigure. Se arată, de asemenea, că textele criticate nu aduc atingere substanței dreptului la muncă și libertății alegerii profesiei, a meseriei, a ocupației sau a locului de muncă și că, în speță, fiind vorba de profesia de magistrat, ce implică exercițiul autorității publice, libertatea exercitării acesteia nu poate fi absolutizată. Se mai susține că interdicția analizată se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situația juridică prevăzută de ipoteza normei de la art. 61 din Legea nr. 303/2004, fără a se putea reține existența vreunei discriminări. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, care au următorul cuprins: "(14) Persoanele numite în condițiile prezentului articol nu pot fi delegate, detașate, transferate și nu pot promova la alte instanțe sau parchete timp de cel puțin 3 ani de la numirea în funcție." Se susține, în esență, că textele criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) cu privire la statul român, art. 41 alin. (1) referitor la muncă și protecția socială a muncii și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 14 din 22 ianuarie 2013 *), nepublicată în Monitorul Oficial al României până la data pronunțării prezentei decizii, a statuat că dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 instituie, pe cale de excepție, o modalitate de admitere în magistratură distinctă de cea reglementată la art. 12 și următoarele din aceeași lege, constând în promovarea concursului organizat pentru ocuparea unui post vacant din sistemul judiciar. La acest concurs pot participa, potrivit art. 33 alin. (1) anterior menționat, numai foștii judecători și procurori care și-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) din legea analizată, avocații, notarii, asistenții judiciari, consilierii juridici, personalul de probațiune cu studii superioare juridice, ofițerii de poliție judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi sau al Consiliului Legislativ, din Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române și Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învățământul juridic superior acreditat, precum și magistrații - asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție -, care, pe lângă faptul că îndeplinesc condițiile generale, comune, de participare la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii [prevăzute de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 ], au o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani. Concursul se organizează, potrivit alin. (2) al aceluiași art. 33, anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii, pentru ocuparea posturilor vacante de la judecătorii și parchetele de pe lângă acestea. _________

Notă

*) Decizia nr. 14 din 22 ianuarie 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 20 martie 2013.

Curtea a constatat, astfel, că aceste modalități de admitere în magistratură au două aspecte comune, primul constând în condițiile generale necesare a fi îndeplinite de către candidați, enumerate la art. 14 alin. (2) din legea analizată, ce definesc vocația sau posibilitatea unei persoane de a dobândi calitatea de magistrat, iar a doua rezidă în promovarea concursului organizat, în acest scop, pe baza competenței profesionale, a aptitudinilor și a bunei reputații. În cazul absolvenților Institutului Național al Magistraturii, competența profesională și aptitudinile cerute de exercitarea funcției de judecător sau procuror sunt dobândite prin cursurile de formare profesională și verificate prin examene susținute la finalul fiecăreia dintre cele două etape ale formării profesionale - auditor de justiție și judecător/procuror stagiar. În cazul acestora, este prevăzută o perioadă de 3 ani de formare profesională, până la momentul ocupării unui post de judecător/procuror definitiv. Pentru persoanele prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, această condiție a formării și dobândirii aptitudinilor profesionale este asimilată unei vechimi în specialitate juridică de cel puțin 5 ani. După promovarea fie a examenului de capacitate, fie a concursului pe post, toți magistrații sunt numiți în funcție prin decret al Președintelui României, bucurându-se de același statut unic, reglementat prin legea supusă analizei. Curtea a observat că dispozițiile art. 33 alin. (14) din legea examinată instituie, într-adevăr, o diferență de tratament juridic în privința persoanelor absolvente ale Institutului Național al Magistraturii și a celor care au devenit magistrați în condițiile art. 33 alin. (1) al aceleiași legi, adică prin promovarea concursului organizat pe post, cu îndeplinirea condițiilor generale prevăzute de art. 14 alin. (2) și a condiției speciale de vechime în specialitate și că acestor din urmă magistrați le este interzisă detașarea, delegarea, transferul ori promovarea la alte instanțe sau parchete timp de 3 ani de la numirea în funcție. Curtea a mai constatat împrejurările în care este organizat concursul în urma promovării căruia persoanele menționate la art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 au dobândit calitatea de judecător sau procuror, arătând că, potrivit alin. (2) al art. 33 anterior referit, acest concurs este organizat pentru ocuparea unor posturi vacante din cadrul judecătoriilor și al parchetelor de pe lângă acestea. Așadar, fiecare post vacant este individualizat prin indicarea judecătoriei sau parchetului respectiv, aspect ce constituie un element obiectiv, de caracterizare a postului respectiv și o condiție concretă și predeterminată de participare la concurs. Curtea a mai reținut că înscrierea la concurs echivalează cu exercitarea alegerii libere a profesiei, inclusiv a locului de muncă, persoana interesată fiind implicit de acord cu această condiție și cu faptul că urmează să se supună prevederilor Legii nr. 303/2004, asumându-și toate obligațiile ce decurg din statutul dobândit, și nu doar drepturile care îl definesc. Elementul obiectiv al situației, constând în admiterea în magistratură prin ocuparea unui post vacant la judecătorii sau parchete de pe lângă acestea, îl reprezintă, prin urmare, tocmai înscrierea la un concurs organizat special pentru ocuparea acelui post vacant, din sistemul judiciar, în cadrul unei anumite judecătorii sau unui anumit parchet de pe lângă aceasta, și nu a altei instanțe sau a altui parchet. Curtea a constatat, totodată, că, potrivit preambulului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, rațiunea pentru care legiuitorul a gândit o asemenea modalitate de acces în magistratură constă tocmai în acoperirea numărului mare de posturi vacante temporar la instanțe și parchete, fiind necesară crearea unui fond de rezervă cu posturi bugetate de judecător și procuror. În considerarea acestui obiectiv, este pe deplin justificată încercarea de contracarare a fenomenului migraționist al magistraților și impunerea, în acest scop, a unei anumite perioade de timp în care magistratul să își exercite în concret funcția pentru care a concurat, iar statul, în calitate de administrator al sistemului judiciar și de gestionar al resurselor umane încadrate în acest sistem, în vederea bunei funcționări a justiției, în general, să aibă siguranța ocupării acelui post, până atunci vacant. În lipsa unei asemenea interdicții, s-ar fi creat posibilitatea eludării scopului și finalității pentru care a fost gândită această modalitate de acces în magistratură, și anume o cât mai bună funcționare a sistemului judiciar și administrare a justiției. Curtea a mai reținut prin aceeași decizie că, sub aspectul rezonabilității și al proporționalității tratamentului juridic instituit, diferit de cel corespunzător magistraților absolvenți ai Institutului Național al Magistraturii, acesta trebuie raportat, pe de o parte, la durata interdicției de delegare, detașare, transfer și promovare la alte instanțe sau parchete și, pe de altă parte, la consecințele acestei interdicții asupra persoanelor vizate. Totodată, Curtea a constatat că interdicția reglementată de art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 are un caracter temporar, fără a fi stabilită pentru o perioadă lungă de timp, și că, mai mult decât atât, trebuie avut în vedere faptul că și absolvenților Institutului Național al Magistraturii li se impune executarea unui stagiu de 1 an, iar după promovarea examenului de capacitate, vor ocupa posturile vacante de la judecătorii și parchete de pe lângă acestea, fiind obligați să exercite funcția de procuror sau judecător timp de 6 ani, sub sancțiunea restituirii bursei de auditor de justiție și a cheltuielilor de școlarizare efectuate pentru formarea sa profesională. Curtea a mai reținut că individualizarea instanței sau a parchetului unde se organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de judecător ori de procuror se constituie într-o condiție predeterminată a acelui post și cunoscută în prealabil, iar înscrierea la concurs semnifică acordul față de această condiție. În plus, magistratul numit în funcție în condițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu poate invoca dezacordul său față de această interdicție ulterior ocupării postului, deoarece se prezumă în mod justificat că a cunoscut, cel puțin de la momentul înscrierii la concurs, prevederile Legii nr. 303/2004 și și-a asumat toate consecințele ce decurg din acestea, ceea ce implică și adaptarea vieții sale private și de familie la noul statut profesional. Astfel, Curtea a constatat că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea prin textele criticate a dispozițiilor art. 53 din Constituție. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în decizia menționată își păstrează valabilitatea și în cauza de față. Pentru aceste considerente, Curtea nu poate reține nici încălcarea prin textele criticate a prevederilor constituționale ale art. 41 alin. (1) și art. 1 alin. (5). Distinct de cele arătate, Curtea constată că autoarea excepției de neconstituționalitate critică, în subsidiar, și dispozițiile Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 989 din 20 decembrie 2011, prin care interdicția instituită prin dispozițiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 este extinsă în privința numirii în funcția de judecător sau procuror, conform prevederilor art. 61 din aceeași lege. Însă, acest aspect excedează competența instanței de contencios constituțional, care, potrivit prevederilor dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță [

]". Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Monica Elena Davidoiu în Dosarul nr. 2.426/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 21 februarie 2013. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ________