DECIZIE nr. 632/2014

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 5 din Codul penal și la art. 13 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a dispozițiilor art. 4 și art. 5 din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 12 din același act normativ, excepție ridicată de Alexandru Enache în Dosarul nr. 5.956/4/2014 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 219D/2014. 2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, sens în care face referire la jurisprudența în materie a Curții Constituționale. 4. După închiderea dezbaterilor se prezintă personal domnul Alexandru Enache. Președintele acordă cuvântul autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia. Susține că, deși suntem în prezența a două legi penale mai favorabile, spre deosebire de art. 4 din Legea nr. 187/2012 și de art. 6 din Codul penal, dispozițiile art. 5 din Codul penal prevede aplicarea nelimitată a legii penale mai favorabile. Astfel, deși sunt două situații identice, dispozițiile de lege criticate nu permit aplicarea unui tratament identic, cei condamnați definitiv nebeneficiind de același tratament ca și cei ale căror procese sunt în curs de judecată la data apariției noii reglementări. În continuare, face referire la Deciziile Curții Constituționale nr. 86/2003, nr. 89/2003 și nr. 573/2011, precum și la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. 5. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public arată că stabilirea legii penale mai favorabile în cazurile judecate definitiv urmează criterii diferite față de aplicarea aceleiași legi proceselor în curs de judecată la data apariției noii reglementări. 6. Având cuvântul în replică, autorul excepției de neconstituționalitate apreciază că dispozițiile de lege criticate vin în contradicție cu principiile fundamentale prevăzute de art. 15 alin. (2) și de art. 16 din Constituție. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: 7. Prin Încheierea din 21 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 5.956/4/2014, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 5 din Codul penal și la art. 13 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a dispozițiilor art. 4 și art. 5 din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 12 din același act normativ, excepție ridicată de Alexandru Enache cu ocazia soluționării unei cereri de modificare a pedepsei. 8. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că, spre deosebire de dispozițiile art. 5 din Codul penal, care permit o aplicare necondiționată a legii penale mai favorabile, dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal condiționează aplicarea legii penale mai favorabile în cazul inculpatului condamnat prin hotărâre penală definitivă de existența unei pedepse al cărei cuantum să depășească maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită. În raport cu acest mecanism, se impune concluzia că, în condiții de identitate sub aspectul vinovăției penale, ne aflăm în prezența unor pedepse principale având un cuantum diferit, această diferență sancționatorie nereflectând corect caracterul retributiv al justiției penale. Cu alte cuvinte, dispozițiile art. 6 din Codul penal sunt neconstituționale în măsura în care acestea nu permit reducerea procentuală a pedepsei definitive în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală mai favorabilă. Un argument în plus îl constituie și reglementarea existentă la art. 13 din Legea nr. 187/2012. 9. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 și art. 5 din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 12 din același act normativ, susține că acestea sunt neconstituționale, deoarece determină o aplicare diferită a legii penale mai favorabile condiționată de intervenția unei hotărâri penale de condamnare devenite definitivă. În fapt, prin textul criticat este anulată aplicarea legii penale mai favorabile, în cazul în care această aplicare trebuie realizată față de pedepsele stabilite prin hotărâre penală definitivă. În aceste condiții nu se mai poate susține respectarea de către legiuitor a principiului constituțional al egalității în fața legii și a aplicării legii penale mai favorabile, ci se operează o discriminare între persoane cu privire la care, deși se reține identitatea sub aspectul vinovăției penale, în final pedepsele sunt diferite, exclusiv în raport cu un eveniment exterior. 10. Judecătoria Sectorului 4 București - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că dispozițiile art. 6 din Codul penal nu instituie vreo discriminare între persoanele condamnate aflate în executarea unor pedepse privative de libertate aplicate prin hotărâri definitive, în contextul în care toate beneficiază de reducerea pedepsei atunci când cuantumul acesteia se situează peste maximul prevăzut de legea mai favorabilă. Situația condamnaților nu poate fi asimilată cu cea a persoanelor aflate în curs de judecată (inculpați), în acest caz aplicarea legii penale mai favorabile urmând a fi făcută cu prilejul deliberării și apoi a individualizării sancțiunii de către judecătorul învestit cu soluționarea cauzei pe parcursul căreia au intervenit una sau mai multe legi penale, în ipoteza în care urmează să pronunțe o soluție de condamnare. 11. Împrejurarea că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 prevăd imposibilitatea reducerii pedepsei aplicate de instanță, atunci când aceasta nu depășește maximul special prevăzut în Codul penal actual, nu poate fi considerată a aduce atingere textelor constituționale invocate, ci reprezintă o garanție a respectării puterii de lucru judecat. Cele arătate cu privire la textele menționate sunt valabile și în cazul dispozițiilor art. 5 și art. 12 din Legea nr. 187/2012. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 13. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Referitor la aplicarea legii penale în timp, invocă jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia prin aplicarea legii penale în timp se înțelege ansamblul de norme juridice penale prin care se reglementează aplicarea legii penale în raport cu timpul săvârșirii infracțiunii și cu timpul tragerii la răspundere penală a celor ce au săvârșit infracțiuni. Pentru determinarea legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o serie de aspecte, determinarea nefiind un proces abstract, ci unul concret în raport direct cu fapta comisă și cu autorul ei. Așa fiind, procesul nu vizează determinarea dispozițiilor mai favorabile, ci a legii mai favorabile, și poate fi făcut numai de către instanța de judecată, singura competentă să decidă cu privire la sensul, înțelesul și modul de aplicare al normelor criticate. În atare condiții, este evident că dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 5 din același cod și la art. 13 din Legea nr. 187/2012 nu cuprind norme de natură a încălca principiul egalității cetățenilor în fața legii, ele aplicându-se tuturor persoanelor ce cad sub incidența lor. 14. Mai mult, dispozițiile legale criticate reprezintă o consacrare a principiului constituțional potrivit căruia "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile". Referitor la excepția de neconstituționalitate a art. 4 și art. 5 din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 12 din același act normativ, apreciază, de asemenea, că nici aceasta nu poate fi reținută. Soluția legislativă criticată este justificată de necesitatea asigurării unui echilibru între principiile de rang constituțional vizând separația puterilor în stat, legalitatea pedepsei și neretroactivitatea legii, cu excepția legii penale și contravenționale mai favorabile. Principiul constituțional al separației puterilor în stat impune o restrângere minimă adusă de către puterea legiuitoare autorității de lucru judecat, restrângerea fiind justificată doar în considerarea altor principii de natură constituțională - cel al legalității pedepsei și al aplicării legii penale mai favorabile. 15. Prevederile legale criticate permit aplicarea lor în mod egal și unitar tuturor destinatarilor normei juridice, în speță persoanelor condamnate printr-o hotărâre definitivă și care se află în executarea unei pedepse stabilite în temeiul Codului penal din 1969, pedeapsă care depășește maximul special al legii penale noi. Dimpotrivă, aplicarea facultativă a legii penale noi în cazul condamnărilor definitive, consacrată de Codul penal din 1969, era de natură să conducă la crearea unor situații juridice diferite pentru condamnații aflați în executarea unor hotărâri judecătorești definitive, instanțele fiind nevoite să efectueze o nouă individualizare a pedepsei definitive aplicate, în funcție de diferite criterii de individualizare. 16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată. 18. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 5 din Codul penal și la art. 13 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a dispozițiilor art. 4 și art. 5 din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 12 din același act normativ. Codul penal a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, iar Legea nr. 187/2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Dispozițiile criticate au următorul cuprins: - Art. 6 alin. (1) din Codul penal: "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim."; - Art. 4 din Legea nr. 187/2012: "Pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi."; - Art. 5 din Legea nr. 187/2012: "(1) Atunci când o normă penală face trimitere la o altă normă determinată, de la care împrumută unul sau mai multe elemente, modificarea normei completatoare atrage și modificarea normei incomplete.

(2) În cazul abrogării normei completatoare, norma incompletă va păstra elementele preluate de la aceasta, inclusiv limitele de pedeapsă, în forma existentă la data abrogării, afară de cazul în care legea dispune altfel."

19. În opinia autorului excepției, dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul aplicării legii penale mai favorabile și art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cele ale art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. 20. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 au mai fost supuse controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, Decizia nr. 385 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 31 iulie 2014 și Decizia nr. 437 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 4 august 2014, Curtea Constituțională a statuat că aceste dispoziții nu contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) și ale art. 16. 21. Curtea a reținut existența anumitor deosebiri între aplicarea principiului retroactivității legii penale mai favorabile în cazul când legea nouă intervine înainte de judecarea definitivă a cauzei și aplicarea aceluiași principiu în situația în care legea nouă intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Astfel, Curtea a observat că în cazul unei succesiuni de legi, în cursul procesului penal, anterior rămânerii definitive a hotărârii, instanța trebuie să opereze, în concret, o stabilire a sancțiunii în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre aceste legi și să aplice aceste criterii în limitele legii identificate ca fiind mai favorabilă, luând în considerare și analizând faptele și situația particulară a fiecărui caz în parte (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 101 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 22 mai 2013). Referitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înțeles să repună în discuție criteriile de stabilire și individualizare a sancțiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancțiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancțiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă (a se vedea Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014). 22. De asemenea, Curtea a observat existența anumitor diferențe și în ceea ce privește aplicarea retroactivă a legii noi, care intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Spre deosebire de situațiile tranzitorii propriu-zise, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi, în cazul pedepselor definitiv aplicate, este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi și la cauzele legale de modificare a acestor limite. Astfel, Curtea a reținut că legea nouă poate să prevadă o pedeapsă mai ușoară, dar sancțiunea aplicată fie să depășească maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, fie să nu depășească acest maxim. Dacă în primul caz se ajunge la executarea unei sancțiuni care nu are corespondent în legea penală în vigoare, acest raționament nu mai subzistă în cea de-a doua ipoteză. Curtea a apreciat că în cea de-a doua ipoteză este vorba despre punerea în balanță a dreptului unei persoane condamnate, descris mai sus, și alte drepturi sau valori constituționale care pot contracara parțial sau complet acest drept. Astfel, legiuitorul având sarcina de a echilibra intensitatea încălcării drepturilor fundamentale ale persoanei condamnate și valorile care justifică această încălcare a eliminat aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile din Codul penal. 23. Având în vedere cele statuate în jurisprudența proprie, dar și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene referitor la principiul autorității de lucru judecat, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancțiunea aplicată depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituție. 24. Referitor la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16, Curtea observă că autorul excepției deduce neconstituționalitatea textului de lege criticat dintr-un pretins tratament discriminatoriu aplicat persoanelor condamnate definitiv, determinat de renunțarea la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive. Analizând această critică, Curtea a apreciat că analiza situației supuse controlului de constituționalitate pornește de la ipoteza că ambele categorii de persoane între care se realizează comparația de către autorul excepției sunt persoane condamnate definitiv, ceea ce ar determina calificarea situației acestora ca fiind identică. Curtea a constatat, însă, că diferența rezidă în aceea că, în cazul primei categorii, sancțiunile aplicate depășesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-și corespondent în noua legislație, situându-ne astfel în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât și de art. 6 din Codul penal, pe când în cazul celei de-a doua categorii, în care se găsește și autorul excepției, sancțiunile aplicate acestuia nu depășesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată însă în Codul penal. 25. Curtea a observat că analiza realizată din această perspectivă duce la concluzia că cele două categorii de persoane se află în situații juridice diferite, astfel încât aplicarea noii reglementări doar persoanelor a căror sancțiune aplicată depășește maximul special prevăzut de legea nouă nu poate duce la o înfrângere a principiului egalității. 26. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, Curtea a reținut că acestea trebuie privite în coroborare cu cele ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 7 august 2014, a observat că cele statuate referitor la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 se aplică mutatis mutandis și dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal. 27. Referitor la dispozițiile art. 5 din Legea nr. 187/2012, Curtea observă că acestea se referă la normele penale de trimitere și la modul în care aceasta se interpretează în cazul modificării sau abrogării normei completatoare. Pe de altă parte, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată cu ocazia soluționării unei cereri de aplicare a legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei. Având în vedere dispozițiile art. 5 din Legea nr. 187/2012 raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia". Or, "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu referire la art. 12 din același act normativ, excepție ridicată de Alexandru Enache în Dosarul nr. 5.956/4/2014 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal, cu referire la art. 5 din Codul penal și la art. 13 din Legea nr. 187/2012, precum și a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu referire la art. 12 din același act normativ, sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 11 noiembrie 2014.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu