HOTĂRÂRE nr. 6/2014

HOTĂRÂRE nr. 6 din 24 septembrie 2014 privind contestarea înregistrării candidaturii doamnei Monica-Luisa Macovei la alegerile pentru Președintele României din anul 2014

Intrare în vigoare 24 septembrie 2014

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

HOTĂRÂRE nr. 654 din 19 august 2015 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 6/2014 privind înființarea, organizarea și funcționarea Comitetului Tehnic de Securitate Aeronautică

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer. La data de 23 septembrie 2014 a fost înregistrată la Curtea Constituțională contestația formulată de domnul Eugeniu Dragoș Petria împotriva înregistrării candidaturii doamnei Monica-Luisa Macovei la alegerile pentru Președintele României din anul 2014. Contestația formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 858F/2014, la care au fost atașate propunerea de candidatură a doamnei Monica-Luisa Macovei, împreună cu Decizia nr. 15D/22.09.2014, transmisă de Biroul Electoral Central cu Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 4.191 din 23 septembrie 2014. În temeiul dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și ale art. 68 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, contestațiile se soluționează fără înștiințarea părților, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, pe baza sesizării și a celorlalte documente aflate la dosar. În sesizarea formulată autorul contestă candidatura doamnei Monica-Luisa Macovei la funcția de Președinte al României, pe motiv că a îndeplinit funcția de procuror anterior anului 1990, având "comportament de tip informativ", a desfășurat "o campanie de terorism verbal pentru excluderea religiei creștine din școli", a manifestat o atitudine ostilă României în fața Parlamentului European și a susținut "acțiuni antiromânești". Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a contestației ca neîntemeiată, întrucât aceasta nu vizează aspecte de legalitate a înregistrării candidaturii sau de neconstituționalitate, ci nemulțumiri personale ale autorului acesteia. CURTEA, examinând contestația în raport cu prevederile Constituției, ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și ale Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, văzând concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum și documentele aflate la dosar, reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 146 lit. f) din Constituție, ale art. 37 și 38 din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, precum și celor ale art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională este competentă să soluționeze contestația privind înregistrarea candidaturii doamnei Monica-Luisa Macovei pentru funcția de Președinte al României. Examinând contestația, Curtea constată că atât condițiile de eligibilitate, cât și impedimentele constituționale pentru a fi ales în funcția de Președinte al României sunt prevăzute expres și limitativ în Constituție și în Legea nr. 370/2004, iar motivele invocate de autorul contestației nu privesc nici încălcarea dispozițiilor constituționale și nici a dispozițiilor din Legea nr. 370/2004, ci reprezintă opinia acestuia în privința persoanei candidatului la funcția de Președinte al României. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. f) din Constituție, al art. 11 alin. (1) lit. B.a), al art. 37 și 38 din Legea nr. 47/1992, precum și al art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 370/2004,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ În numele legii HOTĂRĂȘTE: Respinge contestația formulată de domnul Eugeniu Dragoș Petria privind înregistrarea candidaturii doamnei Monica-Luisa Macovei la alegerile pentru Președintele României din anul 2014. Hotărârea este definitivă, se comunică Biroului Electoral Central și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Simina Popescu _______

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 24 septembrie 2014

ORDIN nr. 3206 din 11 septembrie 2014

ORDIN nr. 3.206/C din 11 septembrie 2014 privind aprobarea normelor metodologice de acordare a majorării pentru lucrări de excepție sau misiuni speciale, precum și stabilirea condițiilor și activităților în vederea acordării majorării pentru activitatea desfăș...

NORMĂ din 24 septembrie 2014

NORME METODOLOGICE din 11 septembrie 2014 de acordare a majorării pentru lucrări de excepție sau misiuni speciale, pentru funcționarii publici cu statut special și personalul civil din Administrația Națională a Penitenciarelor

CONDIȚII ȘI PROCEDURI din 24 septembrie 2014

CONDIȚIILE ȘI ACTIVITĂȚILE din 11 septembrie 2014 în vederea acordării majorării pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, pent...