DECIZIE nr. 332/2014

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepție ridicată de Sindicatul Finanțelor Publice "Samfisc" Satu Mare, în reprezentarea membrului de sindicat Costel Sălăgeanu, în Dosarul nr. 4.650/83/2013 al Tribunalului Satu Mare - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 45D/2014. 2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este îndeplinită. 3. Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 46D/2014 și nr. 379-382D/2014, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Sindicatul Finanțelor Publice "Samfisc" Satu Mare, în reprezentarea membrului de sindicat Ildiko Herțeg în Dosarul nr. 4.653/83/2013 al Tribunalului Satu Mare - Secția I civilă, de Sindicatul Finanțelor Publice "Samfisc" Satu Mare, în reprezentarea membrilor de sindicat Anetta Rozalia Debreceni, Mihai Barth, Suciu Gyorfi Daniela, în dosarele nr. 4.918/83/2013, nr. 4.933/83/2013 și nr. 4.936/83/2013 ale Tribunalului Satu Mare - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și de Ioan Bartha în Dosarul nr. 4.939/83/2013 al Tribunalului Satu Mare - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. 4. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. 6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. 7. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 46D/2014 și nr. 379-382D/2014 la Dosarul nr. 45D/2014, care a fost primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă deciziile Curții Constituționale nr. 383/2011, nr. 260/2014 și nr. 308/2014. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele: 9. Prin Încheierea din 8 ianuarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 4.650/83/2013, și prin Încheierea din 4 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4.653/83/2013, Tribunalul Satu Mare - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepția a fost ridicată de reclamantul Sindicatul Finanțelor Publice "Samfisc" Satu Mare, în reprezentarea membrilor de sindicat Costel Sălăgeanu și Ildiko Herțeg, în cadrul unor litigii de muncă având ca obiect soluționarea contestațiilor la deciziile de concediere. 10. Prin încheierile din 10 aprilie 2014, pronunțate în dosarele nr. 4.918/83/2013, nr. 4.933/83/2013, nr. 4.936/83/2013 și nr. 4.939/83/2013, Tribunalul Satu Mare - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepția a fost ridicată de reclamantul Sindicatul Finanțelor Publice "Samfisc" Satu Mare, în reprezentarea membrilor de sindicat Anetta Rozalia Debreceni, Mihai Barth, Suciu Gyorfi Daniela, respectiv de reclamantul Ioan Bartha în cadrul unor litigii de muncă având ca obiect soluționarea contestațiilor la deciziile de concediere. 11. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor art. 16 din Constituție privind egalitatea în fața legii, art. 41 alin. (2) privind dreptul salariaților la măsuri de protecție socială și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Referitor la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, arată că dispozițiile de lege criticate disting între cetățenii României în funcție de sectorul de activitate în care sunt angajați. Astfel, dacă pentru cetățenii angajați în sistem privat se recunosc beneficiile prevederilor art. 68-73 din Codul muncii, aceste beneficii sunt excluse pentru cetățenii angajați în instituții și autorități publice. De asemenea, autorii excepției susțin că sunt încălcate și prevederile art. 20 alin. (1) și art. 1 alin. (5) din Constituție raportate la art. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la interzicerea discriminării. 12. Cu privire la încălcarea art. 41 alin. (2) din Constituție, autorii excepției arată că angajații în instituții și autorități publice sunt lipsiți de măsurile de protecție socială vizând atenuarea consecințelor concedierii, care constau în acordarea sprijinului pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaților concediați și în compensațiile ce urmează a fi acordate salariaților concediați. 13. Referitor la art. 53 din Constituție, susțin că, în contextul menționat, art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii realizează o restrângere a exercițiului dreptului la măsuri de protecție socială în caz de concediere, fără a fi dovedită nevoia apărării securității naționale, a ordinii ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor. De asemenea, restrângerea beneficiilor prevăzute la art. 68-73 din Legea nr. 53/2003 pentru categoria de salariați din instituțiile și autoritățile publice este dispusă fără să fie dovedită necesitatea acestei măsuri într-o societate democratică, fără ca măsura să fie proporțională cu situația care a determinat-o, fiind astfel o măsură aplicată în mod discriminatoriu, ce aduce atingere existenței dreptului. 14. Tribunalul Satu Mare - Secția I civilă și Tribunalul Satu Mare - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă argumentele cuprinse în Decizia Curții Constituționale nr. 383/2011. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 16. Avocatul Poporului, exprimându-și punctul de vedere în dosarele Curții Constituționale nr. 45D/2014 și nr. 46D/2014, consideră, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, invocând în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 383/2011. În plus, cu privire la critica referitoare la art. 41 alin. (2) din Constituție, apreciază că reglementarea măsurilor de protecție socială este de competența exclusivă a legiuitorului și că nicio dispoziție din Constituție nu consacră dreptul persoanelor concediate la plăți compensatorii. Referitor la art. 53 din Constituție, consideră că dispozițiile de lege criticate nu pun în discuție restrângeri ale exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale. 17. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 18. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. 19. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial la României nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare. Dispozițiile de lege criticate au fost introduse în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii prin art. I pct. 37 din Legea nr. 40/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011. Astfel, dispozițiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, au următorul cuprins: "Prevederile art. 68-73 nu se aplică salariaților din instituțiile publice și autoritățile publice." 20. Prevederile art. 68-73, la care fac referire dispozițiile de lege criticate, fac parte din secțiunea 5 - "Concedierea colectivă. Informarea, consultarea salariaților și procedura concedierilor colective" a capitolului V - "Încetarea contractului individual de muncă" din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prevăd următoarele: - Art. 68: "(1) Prin concediere colectivă se înțelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu țin de persoana salariatului, a unui număr de:

a) cel puțin 10 salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați mai mult de 20 de salariați și mai puțin de 100 de salariați;

b) cel puțin 10% din salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 100 de salariați, dar mai puțin de 300 de salariați;

c) cel puțin 30 de salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 300 de salariați.

(2) La stabilirea numărului efectiv de salariați concediați colectiv, potrivit alin. (1), se iau în calcul și acei salariați cărora le-au încetat contractele individuale de muncă din inițiativa angajatorului, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana salariatului, cu condiția existenței a cel puțin 5 concedieri.";

- Art. 69: "(1) În cazul în care angajatorul intenționează să efectueze concedieri colective, acesta are obligația de a iniția, în timp util și în scopul ajungerii la o înțelegere, în condițiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, cu privire cel puțin la:

a) metodele și mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați care vor fi concediați;

b) atenuarea consecințelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaților concediați.

(2) În perioada în care au loc consultări, potrivit alin. (1), pentru a permite sindicatului sau reprezentanților salariaților să formuleze propuneri în timp util, angajatorul are obligația să le furnizeze toate informațiile relevante și să le notifice, în scris, următoarele:

a) numărul total și categoriile de salariați;

b) motivele care determină concedierea preconizată;

c) numărul și categoriile de salariați care vor fi afectați de concediere;

d) criteriile avute în vedere, potrivit legii și/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere;

e) măsurile avute în vedere pentru limitarea numărului concedierilor;

f) măsurile pentru atenuarea consecințelor concedierii și compensațiile ce urmează să fie acordate salariaților concediați, conform dispozițiilor legale și/sau contractului colectiv de muncă aplicabil;

g) data de la care sau perioada în care vor avea loc concedierile;

h) termenul înăuntrul căruia sindicatul sau, după caz, reprezentanții salariaților pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numărului salariaților concediați.

(3) Criteriile prevăzute la alin. (2) lit. d) se aplică pentru departajarea salariaților după evaluarea realizării obiectivelor de performanță.

(4) Obligațiile prevăzute la alin. (1) și (2) se mențin indiferent dacă decizia care determină concedierile colective este luată de către angajator sau de o întreprindere care deține controlul asupra angajatorului.

(5) În situația în care decizia care determină concedierile colective este luată de o întreprindere care deține controlul asupra angajatorului, acesta nu se poate prevala, în nerespectarea obligațiilor prevăzute la alin. (1) și (2), de faptul că întreprinderea respectivă nu i-a furnizat informațiile necesare.";

- Art. 70: "Angajatorul are obligația să comunice o copie a notificării prevăzute la art. 69 alin. (2) inspectoratului teritorial de muncă și agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă la aceeași dată la care a comunicat-o sindicatului sau, după caz, reprezentanților salariaților."; - Art. 71: "(1) Sindicatul sau, după caz, reprezentanții salariaților pot propune angajatorului măsuri în vederea evitării concedierilor ori diminuării numărului salariaților concediați, într-un termen de 10 zile calendaristice de la data primirii notificării.

(2) Angajatorul are obligația de a răspunde în scris și motivat la propunerile formulate potrivit prevederilor alin. (1), în termen de 5 zile calendaristice de la primirea acestora.";

- Art. 72: "(1) În situația în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanții salariaților, potrivit prevederilor art. 69 și 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligația de a notifica în scris inspectoratul teritorial de muncă și agenția teritorială de ocupare a forței de muncă, cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.

(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă toate informațiile relevante cu privire la intenția de concediere colectivă, prevăzute la art. 69 alin. (2), precum și rezultatele consultărilor cu sindicatul sau reprezentanții salariaților, prevăzute la art. 69 alin. (1) și art. 71, în special motivele concedierilor, numărul total al salariaților, numărul salariaților afectați de concediere și data de la care sau perioada în care vor avea loc aceste concedieri.

(3) Angajatorul are obligația să comunice o copie a notificării prevăzute la alin. (1) sindicatului sau reprezentanților salariaților, la aceeași dată la care a comunicat-o inspectoratului teritorial de muncă și agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă.

(4) Sindicatul sau reprezentanții salariaților pot transmite eventuale puncte de vedere inspectoratului teritorial de muncă.

(5) La solicitarea motivată a oricăreia dintre părți, inspectoratul teritorial de muncă, cu avizul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă, poate dispune reducerea perioadei prevăzute la alin. (1), fără a aduce atingere drepturilor individuale cu privire la perioada de preaviz.

(6) Inspectoratul teritorial de muncă are obligația de a informa în termen de 3 zile lucrătoare angajatorul și sindicatul sau reprezentanții salariaților, după caz, asupra reducerii sau prelungirii perioadei prevăzute la alin. (1), precum și cu privire la motivele care au stat la baza acestei decizii.";

- Art. 73: "(1) În perioada prevăzută la art. 72 alin. (1), agenția teritorială de ocupare a forței de muncă trebuie să caute soluții la problemele ridicate de concedierile colective preconizate și să le comunice în timp util angajatorului și sindicatului ori, după caz, reprezentanților salariaților.

(2) La solicitarea motivată a oricăreia dintre părți, inspectoratul teritorial de muncă, cu consultarea agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă, poate dispune amânarea momentului emiterii deciziilor de concediere cu maximum 10 zile calendaristice, în cazul în care aspectele legate de concedierea colectivă avută în vedere nu pot fi soluționate până la data stabilită în notificarea de concediere colectivă prevăzută la art. 72 alin. (1) ca fiind data emiterii deciziilor de concediere.

(3) Inspectoratul teritorial de muncă are obligația de a informa în scris angajatorul și sindicatul sau reprezentanții salariaților, după caz, asupra amânării momentului emiterii deciziilor de concediere, precum și despre motivele care au stat la baza acestei decizii, înainte de expirarea perioadei inițiale prevăzute la art. 72 alin. (1)."

21. Autorii excepției susțin că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii, ale art. 41 alin. (2) privind dreptul salariaților la măsuri de protecție socială și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, autorii excepției fac referire la prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind supremația Constituției și art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la art. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la egalitate. 22. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate, potrivit cărora, în cazul concedierilor colective, obligațiile angajatorului cu privire la informare, consultare și notificare nu se aplică salariaților din instituțiile publice și autoritățile publice au fost introduse în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii prin art. I pct. 37 din Legea nr. 40/2011. În expunerea de motive a Legii nr. 40/2011 se precizează că modificările propuse vizează "în principal flexibilizarea relațiilor de muncă, dinamizarea pieței muncii și armonizarea prevederilor Codului muncii cu Directivele Europene". Astfel, Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 225 din 12 august 1998, prevede la art. 1-4 dispoziții similare cu cele cuprinse în art. 68-73 din Legea nr. 53/2003, referitoare la informarea, consultarea salariaților și procedura concedierilor colective. La art. 1 alin. (2) lit. b), Directiva prevede următoarele: "Prezenta directivă nu se aplică în cazul: [

] (b) lucrătorilor din administrația publică sau din instituțiile de drept public (sau, în statele membre în care acest concept nu este cunoscut, de organisme echivalente);" 23. Referitor la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea s-a pronunțat, pe calea controlului de constituționalitate a priori asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, prin Decizia nr. 383 din 23 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011, constatând că acestea nu contravin principiului egalității în drepturi. Curtea a reținut că dispozițiile de lege criticate creează, într-adevăr, un tratament juridic diferit pentru salariații din instituțiile publice și autoritățile publice în raport cu ceilalți salariați, în sensul în care acestora nu le sunt aplicabile dispozițiile codului referitoare la concedierea colectivă și garanțiile care însoțesc o asemenea măsură. Pentru a conchide, însă, că această diferență de tratament aduce atingere dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în drepturi a cetățenilor este necesar a se analiza dacă cele două categorii de salariați se află în situații identice ori comparabile prin prisma normei legale avute în vedere. 24. Prin aceeași decizie, Curtea a constatat că instituția concedierii colective, cu tot ceea ce aceasta presupune în înțelesul Codului muncii, nu se poate aplica la nivelul personalului din instituțiile și autoritățile publice, având în vedere situația specifică a acestuia. O atare viziune este justificată de faptul că, așa cum Curtea arăta și prin Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, sau Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, "cei care sunt angajați în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legați, în mod esențial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizațiile sau soldele de bugetul public național, de încasările și de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecințe în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile/indemnizațiile/soldele reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat și un angajator". Cele reținute mai sus nu au semnificația faptului că nu se vor putea lua măsuri de concediere colectivă la nivelul instituțiilor și autorităților publice și nici că eventualele măsuri de concediere colectivă pot fi dispuse de către angajatorul public numai în virtutea propriei voințe și a propriului act de decizie. Din contră, măsurile de concediere colectivă în privința personalului din instituțiile și autoritățile publice al cărui raport de muncă izvorăște în temeiul unui contract individual de muncă se vor putea face doar în baza unor reglementări primare speciale, care vor cuprinde măsuri de acompaniere corespunzătoare, de natură să nu discrimineze această categorie de salariați față de salariații din mediul privat. 25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței acesteia, considerentele și soluția deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. 26. Cu privire la critica referitoare la încălcarea art. 41 alin. (2) din Constituție, Curtea reține că, potrivit normei constituționale invocate, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială care privesc: securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, "precum și în alte situații specifice, stabilite prin lege". Prin urmare, nu există o obligație constituțională a legiuitorului de a reglementa măsuri de protecție specială în caz de concediere colectivă a angajaților din instituțiile și autoritățile publice. Astfel, legiuitorul poate să instituie - în ipoteza unor concedieri colective - măsuri de protecție specială a angajaților și să reglementeze și condițiile în care acestea se vor acorda. 27. Cât privește susținerea referitoare la compensațiile ce urmează a fi acordate salariaților concediați, aceleași argumente conduc la concluzia că și aceasta este neîntemeiată. De altfel, prin Decizia nr. 941 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 12 decembrie 2012, Curtea a reținut că "dreptul la plăți compensatorii nu este un drept constituțional, legiuitorul dispunând de o marjă de apreciere în stabilirea măsurilor de protecție socială diferențiate pe categorii de salariați." Pe de altă parte, nici Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective nu prevede posibilitatea aplicării măsurilor de protecție specială în ipoteza concedierilor colective pentru angajații din instituțiile și autoritățile publice și nici obligația de a se acorda compensații bănești. 28. Referitor la pretinsa încălcare a art. 53 din Constituție, Curtea observă că aceste dispoziții constituționale nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată. 29. Ținând cont de toate aceste considerente, Curtea reține că nici art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală referitor la obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor nu este încălcat prin dispozițiile de lege criticate. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul Finanțelor Publice "Samfisc" Satu Mare, în reprezentarea membrului de sindicat Costel Sălăgeanu, în Dosarul nr. 4.650/83/2013 al Tribunalului Satu Mare - Secția I civilă, de Sindicatul Finanțelor Publice "Samfisc" Satu Mare, în reprezentarea membrului de sindicat Ildiko Herțeg, în Dosarul nr. 4.653/83/2013 al Tribunalului Satu Mare - Secția I civilă, de Sindicatul Finanțelor Publice "Samfisc" Satu Mare, în reprezentarea membrilor de sindicat Anetta Rozalia Debreceni, Mihai Barth, Suciu Gyorfi Daniela, în dosarele nr. 4.918/83/2013, nr. 4.933/83/2013 și nr. 4.936/83/2013 ale Tribunalului Satu Mare - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și de Ioan Bartha în Dosarul nr. 4.939/83/2013 al Tribunalului Satu Mare - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secția I civilă și Tribunalului Satu Mare - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 iunie 2014.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean