DECIZIE nr. 713/2024

Marian Enache - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Varga Attila - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă și ale art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în ceea ce privește sintagma „numai“, excepție ridicată de Staicu Alexandru în Dosarul nr. 72/120/2018/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 468D/2020.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, domnul avocat Vlad Nicolae, din Baroul Brașov, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsind cealaltă parte. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens cele statuate în jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 6 martie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 72/120/2018/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă și ale art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în ceea ce privește sintagma „numai“. Excepția a fost invocată de Staicu Alexandru într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei decizii civile pronunțate de instanța de apel în soluționarea unei contestații formulate împotriva unei decizii emise de casa județeană de pensii.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile legale criticate lasă fără conținut dispozițiile constituționale privind statul de drept, prin faptul că nu garantează dreptul constituțional la pensie.

6. Se mai susține că textele de lege criticate discriminează categoria socială a pensionarilor prin faptul că suprimă dreptul de acces la judecata instanței supreme, în toate situațiile de încălcare sau de aplicare greșită a normelor de drept material de către instanța de apel, respectiv exclud dreptul cetățeanului pensionar la exercitarea oricărei căi extraordinare de atac la instanța competentă. Se mai arată că în același mod este restrâns și exercițiul dreptului de acces liber la justiție, bazat pe o ierarhizare injustă a importanței dreptului la pensie, în raport cu alte drepturi ale cetățenilor, fără să fie îndeplinite condițiile constituționale care impun și justifică restrângerea exercițiului unor drepturi, ca măsură obiectiv necesară, și nu satisfac nici condiția de a fi aplicată nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului la pensie. În același sens se arată că dispozițiile art. 129 din Constituție referitoare la folosirea căilor de atac nu pot fi invocate ca temei al restrângerii dreptului de acces la exercitarea căilor extraordinare de atac în cauzele privind stabilirea dreptului la pensie, întrucât expresia „în condițiile legii“ se referă la reglementarea parcursului și la motivele specifice fiecărei căi de atac, iar nu la restricționarea drepturilor cetățeanului, în alte cazuri și condiții decât cele stabilite de art. 53 din Constituție.

7. De asemenea, se mai arată că necesitatea descongestionării activității instanțelor, pentru motive legate de lipsa resurselor umane ori financiare, nu poate constitui un temei constituțional de restrângere ori de excludere a exercițiului dreptului la exercitarea căilor extraordinare de atac, dat fiind faptul că „nivelul de procesivitate în căile de atac reflectă, în primul rând, carențe ale calității judecății la nivelul instanțelor locale și regionale“. Dimpotrivă, se arată că, în cazul litigiilor privitoare la stabilirea pensiei și, cu precădere, în cazul respingerii cererii de stabilire a dreptului la pensie, care afectează însăși substanța acestui drept, se impunea ca garanțiile de realizare a unui proces echitabil să fie mai riguros respectate, iar nu să fie restrânse. Pentru aceste motive se susține și încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 124 alin. (2) privind caracterul unitar, imparțial și egalitar al justiției și ale art. 126 alin. (3) referitor la competența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Invocă în acest sens și cele statuate în Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017.

8. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile legale criticate se circumscriu domeniului de reglementare al procedurii de judecată, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, este atributul exclusiv al legiuitorului, fiind invocată în acest sens și jurisprudența Curții Constituționale în materie.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

10. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, consideră că prevederile legale criticate sunt norme de procedură prin care legiuitorul a consacrat în mod expres dublul grad de jurisdicție în materia cererilor având ca obiect drepturile de pensie.

11. Se mai apreciază că soluția legislativă criticată de autorul excepției trebuie analizată și în contextul regândirii regimului căilor de atac, prin noua reglementare procesual civilă de drept comun, care a adus o schimbare de paradigmă în ceea ce privește sistemul căilor de atac și rolul recursului. Astfel, apelul este calea de atac obișnuită, de drept comun, care se poate exercita în legătură cu orice nemulțumire referitoare la hotărârea de primă instanță, fie că este de fapt sau de drept, asigurând două judecăți de fond, deci dublul grad de jurisdicție; spre deosebire de reglementarea anterioară, când excepțiile erau nejustificat de numeroase, noul Cod de procedură civilă a restrâns considerabil aceste excepții și a dat prioritate exercitării apelului. În sistemul noului Cod de procedură civilă, apelul este singura cale ordinară de atac, calea de atac obișnuită, care a fost suprimată în puține cazuri față de vechea reglementare, tocmai pentru a sublinia că, de regulă, ultima care poate îndrepta o nedreptate este instanța de apel, care asigură o nouă judecată de fond și deci dublul grad de jurisdicție, recursul intervenind excepțional, în condiții restrictive și exclusiv pentru motive de legalitate. Recursul este o cale extraordinară de atac prin care, în condițiile și pentru motivele limitativ prevăzute de lege, se exercită un control suplimentar de legalitate. Se invocă în acest sens și jurisprudența Curții Constituționale în materie.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 483 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă și ale art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în ceea ce privește sintagma „numai“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. De asemenea, având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, care privește, în esență, lipsa căii de atac a recursului în privința hotărârilor pronunțate de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului, Curtea reține că obiect al excepției îl reprezintă dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă și ale art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, dispoziții care au următoarea redactare: – Art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă: „

De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.“;

– Art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010: „(1) Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă.“

15. În opinia autorului excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 124 alin. (2) privind caracterul unitar, imparțial și egalitar al justiției și art. 126 alin. (3) referitor la competența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, Curtea reține că, sub aspect substanțial, aceste prevederi legale au un conținut identic cu cel cuprins în prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013. Diferența constă în perioada de aplicare în timp, în sensul că, în temeiul art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, aplicarea art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă a fost prorogată pentru procesele începute din data de 1 ianuarie 2019, în timp ce art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 se referă la aceeași regulă, dar aplicabilă proceselor pornite începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la data de 31 decembrie 2018, inclusiv. În speță, procesul în cadrul căruia a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate a început în data de 8 ianuarie 2018, astfel încât, sub aspectul posibilității formulării recursului, în speță sunt aplicabile prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care au un conținut identic cu cele ale art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

17. Având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea decide asupra excepțiilor privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, precum și faptul că dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile în cauza în care a fost ridicată excepția neconstituționalitate, aceasta urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

18. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, care instituie o singură cale de atac în materia contestațiilor formulate împotriva deciziilor de pensie emise de casele teritoriale de pensii, Curtea reține că prevederile criticate sunt norme de procedură edictate de legiuitor în virtutea competenței sale constituționale, iar Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci statuează principial, în art. 129, că „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute prin lege“. Astfel, în acord cu jurisprudența sa constantă, Curtea reține că, sub aspectul existenței unei singure căi de atac împotriva hotărârilor pronunțate în această materie, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. Instanța de contencios constituțional a constatat că nicio dispoziție din Legea fundamentală nu prevede obligativitatea instituirii unor căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești, ci numai dreptul oricărei persoane de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. În jurisprudența sa constantă, Curtea a statuat că procesul echitabil nu presupune în mod imperios nici existența mai multor grade de jurisdicție și nici exercitarea acestor căi de atac de către toate părțile din proces (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.232 din 6 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 817 din 27 noiembrie 2009).

19. Cele statuate în jurisprudența amintită își găsesc aplicabilitatea și în prezenta cauză, neexistând elemente noi, care să justifice o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale.

20. Pentru aceleași considerente, în prezenta cauză, nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (3) și ale art. 126 alin. (3) din Constituție.

21. Totodată, Curtea mai reține că legiuitorul are o marjă de apreciere referitor la alegerea materiilor exceptate de la calea de atac a recursului, cum este, în prezenta cauză, a hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești în privința contestațiilor formulate împotriva deciziilor de pensie emise de casele teritoriale de pensii. În acest sens sunt și Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, paragraful 24, prin care Curtea a statuat că, în materia căilor extraordinare de atac, legiuitorul are posibilitatea de a reglementa condiții de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunțată hotărârea, în acel caz fiind vorba despre hotărâri pronunțate în materie de carte funciară, și Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 25 ianuarie 2021, paragraful 26 (hotărâri pronunțate în materia insolvenței), prin care Curtea a constatat că existența unor reglementări diferențiate, sub aspectul normelor de procedură, în funcție de specificul materiei reglementate, nu reprezintă o nesocotire a principiului egalității cetățenilor în fața legii, ci o particularizare la specificitățile și necesitățile fiecăreia dintre acestea. Totodată, prin Decizia nr. 680 din 21 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2022, paragraful 23, Curtea a statuat că stabilirea regulilor procedurale în funcție de specificul materiei reglementate, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, ține de opțiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema instituirii unui tratament juridic discriminatoriu prin prisma unor comparații între reguli aplicabile unor domenii distincte, cu individualitate proprie, adaptate specificului materiei în care sunt edictate.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Staicu Alexandru în Dosarul nr. 72/120/2018/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 19 decembrie 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

pentru MARIAN ENACHE,

în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie