DECIZIE nr. 734/2015

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. (1) lit. c) și alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Florin Sinescu în Dosarul nr. 1.061/86/2015 al Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 424 D/2015. 2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Referitor la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 452 din 16 iunie 2015 prin care instanța de contencios constituțional a constatat că textul criticat este constituțional. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, se susține că dispozițiile Codului de procedură penală asigură condițiile pentru respectarea proporționalității măsurii dispuse cu scopul urmărit. Se arată că prin dispozițiile art. 202 din Codul de procedură penală se face un control al proporționalității măsurii prevăzute la art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală și că, de asemenea, la individualizarea concretă a măsurii în cauză se procedează la un control de proporționalitate, măsura fiind însoțită de o serie de garanții procedurale eficiente prin care se analizează dacă au fost respectate condițiile de proporționalitate. Se face trimitere la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 7 iunie 2011, pronunțată în Cauza Cășuneanu împotriva României, paragrafele 52-53. Se mai susține că verificarea condițiilor de proporționalitate mai poate fi făcută ca urmare a plângerii formulate împotriva ordonanței procurorului sau a contestației promovate împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 41 din 4 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.061/86/2015, Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 215 alin. (1) lit. c) și alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Florin Sinescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei încheieri prin care a fost luată față de autorul excepției măsura preventivă a controlului judiciar. 5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că restricția prevăzută la art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală constituie o îngrădire excesivă și disproporționată a exercițiului dreptului fundamental la liberă circulație. Se susține că această restrângere nu este necesară într-o societate democratică și nu este proporțională cu scopul urmărit, prevăzut la art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind specifică unui stat polițienesc. Se arată că, prin folosirea sintagmei "ori de câte ori este chemat", textul criticat nu corespunde cerinței de calitate a legii procesual penale, neoferind persoanelor în cauză protecția adecvată împotriva acțiunilor arbitrare ale organelor statului. 6. Referitor la pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, se susține că acestea, prin natura, importanța, caracterul represiv și prin gradul de severitate și gravitate, constituie o pedeapsă penală în sensul autonom al acestei noțiuni conferit prin art. 7 din Convenție și în cel al jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Se arată că impunerea unei asemenea pedepse în cursul desfășurării procesului penal încalcă prezumția de nevinovăție, prevăzută la art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală. Se arată că obligația criticată încalcă libertatea individuală și dreptul la muncă și că impunerea ei nu este necesară într-o societate democratică, fiind excesivă în raport cu scopul urmărit. Se susține, prin urmare, încălcarea prin textul criticat a prevederilor art. 23, 41 și 53 din Constituție. 7. Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că drepturile fundamentale reglementate la art. 23, 25 și 41 din Constituție nu trebuie înțelese ca fiind absolute, ele putând face obiectul unor restrângeri, dacă acestea sunt necesare într-o societate democratică, în scopurile arătate la art. 53 alin. (1) din Constituție, inclusiv în cel al desfășurării instrucției penale, cum este cazul în prezentul dosar. Se susține că și art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție referitor la libertatea de circulație definește acest drept ca fiind unul susceptibil de restrângeri, atunci când acestea constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora. 8. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. 9. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât, prin Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, Curtea Constituțională a constatat că textele criticate sunt neconstituționale. Se precizează că în Dosarul nr. 269D/2014, în care a fost pronunțată excepția anterior referită, Avocatul Poporului a transmis un punct de vedere în care a arătat că prevederile art. 215 alin. (1) lit. c) și alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală sunt constituționale. 10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. 12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 215 alin. (1) lit. c) și alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: - Art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală: "(1) Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații: [

] c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat. [

]"; - Art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală: "(2) Organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligații: [

] e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta [

]". 13. Se susține că textele criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 23 privind libertatea individuală, art. 25 referitor la libera circulație, art. 53 cu privire la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 41 referitor la muncă și la protecția socială a muncii, precum și prevederile art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind legalitatea pedepsei. 14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211-217 din Codul de procedură penală și a constatat că acestea sunt neconstituționale. Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 15 decembrie 2014, dispozițiile art. 211-217 din Codul de procedură penală au fost puse în acord cu prevederile constituționale în sensul arătat de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, fără ca modificările și completările operate să aibă ca obiect prevederile art. 215 alin. (1) lit. c) și alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală. 15. Prin Decizia nr. 452 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 10 august 2015, Curtea Constituțională, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare, a constatat că prevederile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Prin această decizie, dar și prin Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014 precitată, Curtea a reținut că măsura controlului judiciar este o măsură preventivă neprivativă de libertate, care însă pune în discuție sfera libertății persoanei. Măsura controlului judiciar, ca măsură preventivă neprivativă de libertate, poate fi luată de către procuror, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată față de inculpat, dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune și dacă măsura este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. 16. Conform art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală, controlul judiciar presupune respectarea de către inculpat a mai multor obligații, printre care și cea de a se prezenta la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat, prevăzută la lit. c) a normei procesual penale anterior arătate. La acestea, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pot fi adăugate, de către organul judiciar care a dispus măsura controlului judiciar, una sau mai multe obligații, printre care și cea de a nu exercita profesia, meseria sau de a nu desfășura activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta, prevăzută la lit. e) a alin. (2) al art. 215 din Codul de procedură penală. 17. Analizând, din punct de vedere constituțional, natura măsurilor preventive, Curtea a constatat că acestea constituie ingerințe în dreptul fundamental al libertății individuale, prevăzut de art. 23 din Constituție, și că măsura controlului judiciar reprezintă, de asemenea, o măsură intruzivă ce poate afecta și alte drepturi și libertăți fundamentale, respectiv libera circulație [art. 215 alin. (2) lit. a), b) din Codul de procedură penală], viața intimă, familială și privată [art. 215 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. c), d), f), g) din Codul de procedură penală], libertatea întrunirilor [art. 215 alin. (2) lit. h) din Codul de procedură penală], munca și protecția socială a muncii [art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală] și libertatea economică [art. 215 alin. (2) lit. k) din Codul de procedură penală], reglementate la art. 25, 26, 39, 41 și, respectiv, 45 din Constituție. 18. În continuare, Curtea a reținut însă că drepturile fundamentale anterior enumerate nu sunt absolute prin natura lor, ele putând fi supuse unor limitări rezonabile printr-o reglementare etatică. 19. În acest sens, prin Decizia nr. 452 din 16 iunie 2015, Curtea a reținut că limitarea dreptului la muncă operată prin dispozițiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală reprezintă o ingerință care vizează un drept fundamental, respectiv dreptul la muncă, este reglementată prin lege, are ca scop legitim desfășurarea instrucției penale, precum și împiedicarea săvârșirii de noi infracțiuni prin practicarea profesiei, a meseriei sau prin desfășurarea activității în exercitarea căreia a fost săvârșită fapta, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul urmăririi penale și al judecății, se impune, fiind adecvată și necesară îndeplinirii scopului urmărit. De asemenea, ingerința analizată este proporțională cu cauza care a determinat-o, asigurând un just echilibru între interesul public și cel individual. Pentru aceste motive, Curtea nu a reținut încălcarea prin textul criticat a dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Constituție. 20. Tot prin Decizia nr. 452 din 16 iunie 2015, Curtea a constatat că prevederile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală nu contravin dispozițiilor art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituție și prevederilor art. 6 din Convenție referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât acestea au fost reglementate tocmai în scopul bunei desfășurări a procesului penal. 21. De asemenea, nu a fost reținută încălcarea prin textul criticat a prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituție cu privire la prezumția de nevinovăție, deoarece, pe tot parcursul procesului penal, inclusiv pe durata controlului judiciar, inculpatul beneficiază de această prezumție. 22. În ceea ce privește pretinsa încălcare prin textul criticat a dispozițiilor art. 23 alin. (12) din Constituție referitor la legalitatea pedepsei, Curtea a reținut că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât textul criticat reglementează măsura controlului judiciar, iar interdicția reglementată la art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală nu constituie o pedeapsă penală în sensul prevederilor art. 53 și următoarele din Codul penal. Având în vedere cele anterior expuse, Curtea a reținut că dispozițiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală nu contravin nici prevederilor art. 53 din Constituție. 23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât soluția, cât și considerentele deciziilor mai sus referite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. 24. Referitor la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, Curtea constată că argumentele reținute în considerentele Deciziei nr. 452 din 16 iunie 2015 privitoare la dispozițiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală sunt aplicabile, în mod corespunzător, și în cazul obligației prevăzute de către acestea. 25. Distinct de cele arătate, Curtea reține că controlul instituit de către organele judiciare, conform art. 211-215 din Codul de procedură penală, are ca scop asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată, precum și prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni. Acest scop este realizat prin impunerea în sarcina inculpatului a unor obligații și interdicții, în vederea supravegherii conduitei acestuia de către organul judiciar. Pentru atingerea acestei finalități, legiuitorul a instituit, prin art. 215 din Codul de procedură penală, o serie de obligații de a face, care trebuie să fie dispuse cu prilejul luării măsurii controlului judiciar, fără ca acestea să poată fi cenzurate sau înlăturate, precum și o serie de obligații de a nu face, a căror impunere este lăsată la aprecierea organului judiciar. În acest fel, măsura controlului judiciar poate fi individualizată, în funcție de informațiile existente despre faptă și despre persoana făptuitorului, informații care permit aprecierea stării de pericol ce determină luarea măsurii. 26. În acest context, Curtea reține că obligația prevăzută la art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, respectiv aceea a inculpatului de a se prezenta la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat face parte din categoria obligațiilor ce trebuie respectate de către orice inculpat în privința căruia este dispusă măsura controlului judiciar. 27. De asemenea, Curtea constată că libera circulație, prevăzută la art. 25 din Constituție, reprezintă un drept fundamental care nu este absolut, întrucât chiar alin. (1) al acestui articol prevede exercitarea acestui drept în condițiile stabilite prin lege. În acest caz, limitarea liberei circulații operată prin dispozițiile art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală este justificată prin scopul urmărit de legiuitor, acela al desfășurării instrucției penale, se impune pentru atingerea scopului anterior arătat și este adecvată și necesară îndeplinirii acestuia. Pentru aceste motive, Curtea nu poate reține încălcarea prin textul criticat a dispozițiilor art. 25 din Constituție. 28. Referitor la pretinsa încălcare prin dispozițiile art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală a prevederilor art. 53 din Constituție, așa cum s-a arătat anterior, textul criticat reglementează o restrângere a dreptului fundamental prevăzut la art. 25 din Constituție, această restrângere este prevăzută prin lege, respectiv prin dispozițiile Codului de procedură penală și are un scop legitim, acela al desfășurării instrucției penale. Totodată, ingerința analizată este proporțională cu cauza care a determinat-o, asigură un just echilibru între interesul public și cel individual și este necesară și adecvată scopului realizării instrucției penale. Pentru aceste considerente, Curtea reține că prevederile art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală nu încalcă dispozițiile art. 53 din Constituție. 29. În ceea ce privește critica conform căreia sintagma "ori de câte ori este chemat" nu corespunde cerinței de calitate a legii procesual penale, neoferind persoanelor în cauză protecția adecvată împotriva acțiunilor arbitrare ale organelor statului, Curtea constată că acest drept, conferit de legiuitor organelor judiciare, de a chema inculpatul în fața lor ori de câte ori este nevoie corespunde aceleiași finalități a controlului judiciar, aceea de realizare a instrucției penale. În acest sens, Curtea reține că prezentarea periodică a inculpatului în fața organului de poliție, potrivit programului de supraveghere sau la solicitarea organelor judiciare, în a cărui rază teritorială locuiește sau domiciliază, are ca finalitate asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. 30. Curtea constată că dispozițiile art. 7 din Convenție nu sunt aplicabile în cauză, deoarece acestea au în vedere norme de drept penal substanțial care prevăd infracțiuni sau pedepse penale, și nu norme procesual penale referitoare la conținutul măsurilor preventive. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate ridicată de Florin Sinescu în Dosarul nr. 1.061/86/2015 al Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 215 alin. (1) lit. c) și alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Decizia se comunică Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința din data de 3 noiembrie 2015.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop