HOTĂRÂRE nr. 1.362 din 12 noiembrie 2007 privind completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.347/2007 pentru aprobarea Planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează...
DECIZIE nr. XXXIII din 16 aprilie 2007 pentru examinarea recursului în interesul legii, cu privire la admisibilitatea recursului declarat împotriva deciziilor pronunțate de instanțele de apel prin care s-au anulat în tot sau în parte procedura urmată și hotărârea apelată, cu reținerea cauzei spre ju...
DECIZIE nr. XXIX din 16 aprilie 2007 pentru examinarea recursului în interesul legii, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 192 din Codul de procedură penală referitoare la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cazul respingerii cererii de înlocuire a măsurii internării medicale cu...
DECIZIE nr. XXXII din 16 aprilie 2007 pentru examinarea recursului în interesul legii, cu privire la termenul în care poate fi contestată la instanța de contencios administrativ hotărârea Comisiei pentru aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 , astfel cum a fost modificată și completată prin L...
DECIZIE nr. XXXI din 16 aprilie 2007 pentru examinarea recursului în interesul legii, cu privire la încadrarea juridică a faptei de pătrundere, în orice mod, într-o locuință sau dependințe ale acesteia ori într-o curte sau într-un loc împrejmuit ce ține de domiciliul persoanei, urmată de săvârșirea...
DECIZIE nr. XXVII din 16 aprilie 2007 pentru examinarea recursului în interesul legii, cu privire la efectele asistării sau reprezentării părților în cadrul procesului penal de persoane care nu au dobândit calitatea de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesi...
DECIZIE nr. XXVI din 16 aprilie 2007 pentru examinarea recursului în interesul legii, cu privire la competența de soluționare a cauzelor având ca obiect infracțiunile prevăzute în art. 331-352 din Codul penal sau alte infracțiuni în legătură cu îndatoririle de serviciu, săvârșite de personalul milit...
DECIZIE nr. XXIV din 16 aprilie 2007 pentru examinarea recursului în interesul legii, cu privire la aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi în cazul inculpaților cetățeni străini, când legea prevede această pedeapsă
DECIZIE nr. 950 din 5 noiembrie 2007 privind autorizarea funcționării ca broker de asigurare a Societății Comerciale "ECLAIMS MANAGEMENT - BROKER DE ASIGURARE" - S.R.L.
DECIZIE nr. 948 din 5 noiembrie 2007 privind autorizarea funcționării ca broker de asigurare a Societății Comerciale "ONE - BROKER DE ASIGURARE" - S.R.L.
DECIZIE nr. 947 din 5 noiembrie 2007 privind autorizarea funcționării ca broker de asigurare a Societății Comerciale "INSURANCE REINSURANCE INTERNATIONAL BROKER DE ASIGURARE" - S.A.
RECTIFICARE nr. 82 din 20 septembrie 2007 la Hotărârea nr. 82/2007
INSTRUCȚIUNI din 29 octombrie 2007 de aplicare a măsurilor de simplificare în domeniul taxei pe valoarea adăugată privind retururile de bunuri în spațiul comunitar și tratamentul fiscal al reparațiilor efectuate în perioada de garanție și postgaranție
INSTRUCȚIUNI din 29 octombrie 2007 de aplicare a măsurilor de simplificare în domeniul taxei pe valoarea adăugată privind operațiunile pluripartite din Comunitate, legate de lucrări asupra bunurilor mobile corporale
ORDIN nr. 1.823 din 29 octombrie 2007 pentru aprobarea Instrucțiunilor de aplicare a măsurilor de simplificare în domeniul taxei pe valoarea adăugată privind operațiunile pluripartite din Comunitate, legate de lucrări asupra bunurilor mobile corporale, și a Instrucțiunilor de aplicare a măsurilor de...
HOTĂRÂRE nr. 1.354 din 12 noiembrie 2007 privind suplimentarea bugetului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2007, în vederea finanțării unor cheltuieli de capital
ADDENDUM din 17 iulie 2007 la Acordul de finanțare privind Programul PHARE național pentru România 2005 RO 2005/017-553, subprogramul 6 - Participarea la programele și agențiile comunitare și sprijin pentru beneficiarii finali*)
ORDIN nr. 1.668 din 18 octombrie 2007 pentru publicarea unui addendum la Acordul de finanțare privind Programul PHARE național pentru România 2005 RO 2005/017-553, subprogramul 6 - Participarea la programele și agențiile comunitare și sprijin pentru beneficiarii finali
HOTĂRÂRE nr. 1.353 din 12 noiembrie 2007 privind organizarea unui stagiu de specializare în domeniul administrației publice pentru înalți funcționari irakieni
HOTĂRÂRE nr. 1.352 din 12 noiembrie 2007 privind normarea parcului auto pentru activitatea specifică a Consiliului Național al Audiovizualului