InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Ineu

Obligatia de a face

(Hotarare nr. 556 din data de 15.03.2013 pronuntata de Judecatoria Ineu)

Domeniu Carte Funciara; Proprietate privata | Dosare Judecatoria Ineu | Jurisprudenta Judecatoria Ineu

R O M A N I A
JUDECATORIA INEU                                                                    OPERATOR 2826
DOSAR NR.

SENTINTA CIVILA NR.556/2013
Sedinta publica din data de 15 martie 2013
Presedinte:
Grefier:

S-a luat in examinare cauza civila formulata de catre reclamanta SC _ SRL, impotriva paratilor C I si M A, avand ca obiect obligatia de a face.
La apelul nominal se prezinta reprezentanta reclamantei avocat M M din Baroul Arad in substituirea titularului cauzei avocat I D din Baroul Arad, lipsa fiind reclamanta si paratii.
Procedura de citare legal indeplinita.
      S-a expus referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care se constata ca prin serviciul registratura al instantei, la data de 14 martie 2013 reclamanta a depus la dosar note scrisa, timbru judiciar in cuantum de 1,00 leu, certificat eliberat de BCPI Ineu care atesta ca imobilul nu este inscris in cartea funciara si copia contractului de asistenta juridica incheiat cu reclamanta pentru un numar de 8 actiuni.
      Reprezentanta reclamantei avocat M M invedereaza instantei de judecata ca, dovada calitatii de reprezentant in prezenta cauza a fost depusa in copie, intrucat, contractul de asistenta juridica nr_. a titularului cauzei avocat I Da fost intocmit cu reclamanta pentru un numar de 8 cauze, toate aflandu-se inregistrate pe rolul judecatoriei Ineu, insa la date diferite, motiv pentru care imputernicirea avocatiala nu a putut fi depusa in original, decat la un singur dosar.
La interpelarea instantei, reprezentanta reclamantei avocat M M precizeaza ca cele 8 dosare ale Judecatoriei Ineu pentru care s-a incheiat contractul de asistenta juridica sunt: _.
Instanta constata ca este competenta general, material si teritorial sa judece prezenta cauza in temeiul art.1 pct.1 si art.13 alin.1 din Codul de  procedura civila.
De asemenea, se constata ca cererea este legal timbrata cu taxa judiciara de timbru si timbru judiciar potrivit art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.146/1997 si art.3 alin.2 teza a II-a din O.G. nr.32/1995.
Reprezentanta reclamantei avocat M M in substituirea titularului cauzei avocat I D, sustine actiunea asa cum este formulata in scris si solicita sa se constate ca, prin promisiunea bilaterala de vanzare-cumparare incheiata la data de 11.07.2011 intre reclamanta in calitate de cumparator si paratul C I in calitate de vanzator, paratul fiind mostenitor legal in calitate de sot supravietuitor al titularului titlului de proprietate C L-F, E, decedata la data de 29.05.2008, reclamanta a dobandit dreptul de proprietate  prin cumparare asupra imobilului inscris in Titlul de proprietate nr_. eliberat la data de _ de Comisia judeteana Arad pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, compus din teren arabil situat pe teritoriul comunei _, nr.top. tarla 220, parcela 1178/109, in suprafata de 4.300 mp, cu pretul de 1.075 lei, achitat integral la data incheierii promisiunii bilaterale de vanzare-cumparare; sentinta sa tina loc de contract de vanzare-cumparare in forma autentica, autorizarea intabularii dreptului de proprietate al reclamantei pe titlu de cumparare in coala CF, in baza sentintei ramasa definitiva si irevocabila, pentru opozabilitate fiind citata si fiica paratului M A, cu care paratul este comostenitor a titularului din titlul de proprietate C L-F, una si aceeasi persoana cu defuncta C E, sens in care reprezentanta reclamantei depune la dosar Adeverinta nr_.eliberata de Primaria comunei Tirnova.
Instanta, din oficiu, invoca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului.
Reprezentanta reclamantei avocat M M, fata de actele de stare civila si Anexa 24 eliberata de Primaria comunei _, apreciaza ca paratii au calitate procesuala pasiva, drept pentru care solicita respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor si citarea acestora cu mentiunea la interogatoriu, sub sanctiunea prevazuta de art.225 din codul de procedura civila.
Instanta retine cauza pentru a solutiona aceasta exceptie.

INSTANTA

Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 13.02.2013, reclamanta SC _ SRL, persoana juridica romana cu sediul in _, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Arad sub nr. _, avand C.U.I. _, reprezentata prin A G, cetatean italian, in contradictoriu cu paratii C I, domiciliat _ si M A, domiciliata in _, a solicitat sa se constate ca, prin antecontractul de vanzare-cumparare incheiat la data de 11.07.2011 intre reclamanta in calitate de cumparator si paratul C I in calitate de vanzator, paratul fiind mostenitor legal in calitate de sot supravietuitor al titularului din titlul de proprietate defuncta C L-F (E), decedata la data de 29.05.2008, reclamanta a dobandit dreptul de proprietate  prin cumparare asupra imobilului inscris in Titlul de proprietate nr_. eliberat la data de _ de Comisia judeteana Arad pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, compus din teren arabil situat pe teritoriul comunei _, tarla 220, parcela 1178/109, avand ca vecinatati la Nord A 1178/108, la Est DE 1178/2, la Sud A 1178/110, la Vest DE 1178/4 in suprafata de 4.300 mp, cu pretul de 1.075 lei, achitat integral la data incheierii promisiunii bilaterale de vanzare-cumparare; sentinta sa tina loc de contract de vanzare-cumparare in forma autentica; sa se dispuna autorizarea intabularii dreptului de proprietate al reclamantei pe titlu de cumparare in coala CF, in baza sentintei definitive; cu cheltuieli de judecata in cazul in care paratii se opun admiterii actiunii.
In fapt, reclamanta arata ca prin antecontractul de vanzare-cumparare incheiat la data de 11.07.2011, paratul a vandut terenul arabil situat pe teritoriul comunei _, tarla 220, parcela 1178/109 in suprafata de 0,43 ha cu pretul 1.075 lei, achitat integral la data incheierii antecontractului de vanzare-cumparare, cand a intrat in posesia si folosinta imobilului pe care il foloseste si in prezent si, intrucat paratii s-au obligat sa perfecteze contractul de vanzare-cumparare in forma autentica, dar nu au mai facut demersurile necesare.
In drept, reclamanta a invocat dispozitiile art.896 si art.1179 din Noul Cod Civil.
In probatiune, reclamanta a anexat cererii urmatoarele inscrisuri: in original, inscris sub semnatura privata intitulat "Promisiune bilaterala de vanzare-cumparare" din data de 11.07.2011 (filele 4-5) si in copie,  titlu de proprietate nr_. codul _ emis de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor (fila 6), certificat de deces seria _ nr_. (fila 7), sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale nr_. (fila 8), certificat de casatorie seria _ nr_. (fila 9), act de identitate seria _, nr_. (fila 10), act de identitate seria _ nr_. (fila 11) certificat de inregistrare seria _, nr_. (fila 12).
Cererea este legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 171 lei, potrivit chitantei seria _ nr_. din data de 13.02.2013 (fila 3) si cu timbru judiciar in valoare de 3 lei potrivit art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.146/1997 si art.3 alin.2 teza a II-a din O.G. nr.32/1995.
Desi a fost legal citata, paratul nu s-a prezentat si nu a depus intampinare.
La termenul din data de 1.03.2013, instanta a acordat un nou termen de judecata pentru a completa reclamanta timbrarea cererii cu timbru judiciar mobil in valoare de 1 leu, sub sanctiunea anularii cererii ca insuficient timbrata conform art. 9 teza a II-a din O.G. nr.32/1995 si art. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997, precum si cu mentiunea de a depune extras de carte funciara pentru bunul imobil daca are carte funciara deschisa sau certificat de sarcini pentru imobil in situatia in care nu are carte funciara deschisa si certificat fiscal emis de compartimentul de specialitate al autoritatii administratiei publice locale cu privire la imobilul care face obiectul litigiului, de a face dovada calitatii de mostenitor si de a depune dovada cu privire la faptul ca, C L F este aceeasi persoana cu C E.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In fapt, inscrisul sub semnatura privata intitulat "Promisiune bilaterala de vanzare-cumparare" din data de 11.07.2011 (filele 4-5) este incheiat intre paratul C I in calitate de promitent-vanzator si reclamanta in calitate de promitent-cumparator, avand ca obiect suprafata de 0,43 ha teren arabil situat in extravilanul localitatii _, tarla 220, parcela 1178/109, pentru suma de 1075 lei.
Imobilul care face obiectul inscrisului sub semnatura privata, este inscris in titlul de proprietate nr_., cod _ (fila 6),  eliberat de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor din Judetul Arad, pentru numita C E decedata in data de _, conform certificatului de deces eliberat de Primaria comunei _ in data de 30.05.2008 (fila 7).
Astfel cum rezulta din certificatul nr_. eliberat de BCPI Ineu (fila 29), imobilul mentionat nu este inregistrat in cartea funciara.
Reclamanta sustine ca paratul C Ieste mostenitor al defunctei C E, in calitate de sot supravietuitor si, in acest sens, a depus la dosarul cauzei sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale cu  nr_. eliberata de Primaria comunei _ (fila 8).
In drept, potrivit art.106 din Legea notarilor publici si a activitatii notariale nr.36 din 12 mai 1995 si art.14 din Codul de procedura civila din 1865 succesiunea poate fi dezbatuta doar de catre notarul public sau instanta de judecata, iar Primaria nu are atributii pentru a dezbate succesiunea.
Intrucat, reclamanta nu a depus la dosarul cauzei probe din care sa rezulte ca succesiunea dupa defuncta C E a fost dezbatuta la notarul public sau de catre instanta de judecata, si nici nu a formulat in prezenta cauza un capat distinct de cerere prin care sa solicite dezbaterea succesiunii defunctei pe calea unei actiuni oblice, instanta nu poate retine calitatea paratului de mostenitor.
In consecinta, instanta constata ca reclamanta nu a facut dovada ca paratul C I este proprietarul imobilului cu privire la care s-a incheiat inscrisul sub semnatura privata mentionat.
Din dispozitiile art.6 alin.2 si 3 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicata, art.3, 4 si art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011 se desprinde regula ca pentru actul juridic civil se aplica legea in vigoare la data incheierii actului juridic nu numai in privinta conditiilor de validitate si, pe cale de consecinta a nulitatii, ci si pentru alte aspecte ce privesc incheierea actului juridic, pentru alte cauze de ineficacitate, pentru regulile de interpretare a actului, pentru efectele actului juridic (inclusiv cele produse dupa intrarea in vigoare a unei noi legi), pentru executarea obligatiilor asumate de parti, pentru incetarea actului juridic. Avand in vedere aceste prevederi legale, intrucat inscrisul sub semnatura privata intitulat "Promisiune bilaterala de vanzare-cumparare" este incheiat in data de 11.07.2011, instanta constata ca prevederile art.5 alin.2 din Titlul X al Legii nr.247/2005 sunt aplicabile in prezenta cauza.
Prin art.5 alin.2 din Titlul X al Legii nr.247/2005 s-a prevazut ca in situatia in care ulterior incheierii unui antecontract cu privire la teren, cu sau fara constructii, una dintre parti refuza sa incheie contractul, partea care si-a indeplinit obligatiile poate sesiza instanta competenta, ce poate pronunta o hotarare care sa tina loc de contract.
Din reglementarile legale enuntate rezulta ca, pentru admisibilitatea unei atare actiuni, trebuie sa fie indeplinite anumite conditii, si anume, sa existe un antecontract valabil incheiat; antecontractul sa fie dovedit potrivit dreptului comun; una din parti sa refuze autentificarea actului; reclamantul sa-si fi indeplinit obligatiile asumate prin antecontract; promitentul-vanzator sa fie proprietar al bunului, iar promitentul cumparator sa nu fie incapabil a dobandi acel bun la data pronuntarii sentintei.
Astfel, in ipoteza refuzului promitentului-vanzator de a incheia contractul in forma autentica, promitentul-cumparator poate cere instantei sa pronunte o hotarare care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare. Insa, intrucat aceasta hotarare are caracter constitutiv de drepturi, conditia esentiala pentru pronuntarea ei este ca, la momentul judecatii, promitentul vanzator sa fie proprietar asupra bunului care face obiectul promisiunii.
Chiar daca reclamanta nu a prezentat probe din care sa rezulte ca paratul este proprietarul imobilului cu privire la care s-a incheiat inscrisul sub semnatura privata, instanta retine ca inscrisul reprezinta o promisiune bilaterala de vanzare-cumparare, respectiv un antecontract valabil incheiat.
Astfel, exista posibilitatea legala pentru parti ca orice contract sa fie precedat de o promisiune de a contracta, iar faptul ca promisiunea priveste lucruri care, la momentul incheierii conventiei, nu s-ar afla in patrimoniul promitentului, nu constituie motiv pentru a se constata nulitatea ei.
  Nu exista nici o dispozitie legala care sa prevada ca promisiunea de vanzare a unui bun imobil, facuta de un neproprietar nu ar fi valabila. Aceasta solutie isi are ratiunea in faptul ca persoana neproprietara are posibilitatea sa dobandeasca proprietatea bunului oferit spre vanzare, de la adevaratul proprietar, iar apoi sa fie in masura a perfecta vanzarea.
Astfel, instanta constata ca antecontractul de vanzare-cumparare are ca obiect o obligatie de a face, de a incheia in viitor un contract autentic de vanzare-cumparare, susceptibil de a transfera proprietatea de la vanzator la cumparator.  Instanta poate se pronunte o hotarare care sa tina loc de contract autentic de vanzare-cumparare, doar daca se face dovada ca imobilul se gaseste in patrimoniul vanzatorului la momentul judecatii si nu exista alte impedimente legale.
Intrucat reclamantul este cel care declanseaza procedura judiciara, lui ii revine obligatia de a justifica atat calitatea lui procesuala, cat si calitatea procesuala a paratului. Aceasta obligatie isi are temeiul in art. 112 Cod proc.civ, care prevede ca cererea de chemare in judecata trebuie sa cuprinda, printre alte elemente obiectul precum si motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza pretentia reclamantului.
Prin indicarea pretentiei sale, precum si, a imprejurarilor de fapt si de drept pe care se bazeaza aceasta pretentie, reclamantul justifica indreptatirea pe care o are de a introduce cererea impotriva paratului.
Actiunea prin care se solicita pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare se poate opune doar adevaratului proprietar, consecinta fiind ca numai acesta poate avea calitate procesuala pasiva intr-o actiune cu un astfel de obiect. Cum reclamantul nu a prezentat probe cu privire la calitatea de mostenitor a paratului, respectiv nu a dovedit ca paratul este proprietarul imobilului la momentul judecatii, instanta constata ca reclamantul nu a justificat legitimarea procesuala pasiva a lui C I, chemat in judecata in calitate de parat.
Pentru considerentele aratate, instanta va admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului C I si, in consecinta, va respinge actiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

                Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului C Isi, in consecinta,
Respinge actiunea formulata de reclamanta SC _ SRL cu sediul in _ si cu sediul procesual ales la cabinet de avocat I D, in _, in contradictoriu cu paratii C I domiciliat in _ si M A domiciliata in comuna _.
                Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
                Pronuntata in sedinta publica, azi 15.03.2013.

Presedinte          Grefier
                 Red./Tehnored/
5 ex./3 com.
 
Sentinta se comunica cu:

- reclamanta SC _SRL, si cu sediul procesual ales la cabinet de avocat I D, _

- paratul C I domiciliat in _

- M A domiciliat in _
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Carte Funciara; Proprietate privata

Gradul de pericol social ridicat, individualizarea sanctiunii aplicate, primirea persoanelor la munca fara contract - Sentinta civila nr. 1147 din data de 07.10.2013
Proportionalitatea sanctiunii raportat la contraventia comisa - Sentinta civila nr. 1134 din data de 01.10.2013
Conditii pentru aplicarea sanctiunii avertismentului - Sentinta civila nr. 1132 din data de 01.10.2013
Prezumtia de nevinovatie, masurarea valorii vitezei cu aparat omologat - Sentinta civila nr. 959 din data de 17.07.2013
Dovada notificarii debitorului, conditii de admisibilitate a actiunii pentru pronuntarea unei hotarari care tine loc de contract - Sentinta civila nr. 960 din data de 17.07.2013
Nerespectare a masurilor privind incredintarea minorului - Sentinta penala nr. 135 din data de 02.12.2013
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 666 din data de 05.04.2013
Stabilirea dreptului de proprietate privata, pentru obligatie de a face - punere in posesie - Sentinta civila nr. 628 din data de 01.04.2013
Anularea procesului verbal de contraventie - Sentinta civila nr. 2343 din data de 06.11.2013
Pretentii-majorare despagubiri - Sentinta civila nr. 537 din data de 14.03.2013
Contestatia la executare si cererea reconventionala pentru despagubiri - Sentinta civila nr. 662 din data de 04.04.2013
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 803 din data de 23.05.2013
Pretentii, obligatia de a face - Sentinta civila nr. 2073 din data de 02.10.2012
Ordonanta presedintiala - Sentinta civila nr. 999 din data de 06.09.2013
Modificare act constitutiv - Hotarare nr. 1032 din data de 30.07.2013
Ordonanta presedintiala - Sentinta civila nr. 896 din data de 18.06.2013
Constatare clauza abuziva - Sentinta civila nr. 1657 din data de 08.08.2012
Anularea titlului executoriu - Sentinta civila nr. 1069 din data de 09.09.2013
Acordare personalitate juridica - Hotarare nr. 837 din data de 10.07.2013
Rectificare Carte Funciara - Sentinta civila nr. 881 din data de 13.06.2013