InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Babadag

plangere contraventionala

(Sentinta civila nr. 1031 din data de 16.12.2009 pronuntata de Judecatoria Babadag)

Domeniu Convietuirea sociala (infractiuni privind) | Dosare Judecatoria Babadag | Jurisprudenta Judecatoria Babadag

Dosar nr.1403/179/2009
         Domeniu alocat : Contraventii
         Tip speta : sentinta civila
         Data spetei : s.c. nr. 1031/16.12.2009
         Titlu: plangere contraventionala
            
            Prin plangerea contraventionala adresata Judecatoriei Tulcea  si inregistrata pe rolul acestei instante sub nr.5809/327/2009 , petentul I.V.  a contestat  procesul verbal de contraventie seria F nr. 111656/2009  ,  incheiat de Inspectoratul General al Politiei de Frontiera Tulcea - SPF Tulcea  , solicitand anularea  procesului-verbal de contraventie, ca nelegal si netemeinic .
            In motivarea plangerii  petentul a aratat in esenta ,  ca nu se face vinovat de savarsirea faptei retinute in sarcina sa , sustinand ca nu are cunostinta  despre motivul pentru care i s-a intocmit procesul-verbal deoarece in ziua respectiva nu s-a intalnit cu nici un echipaj al politiei .
            Plangerea  nu a fost intemeiata in drept  .
            Intimata  a depus intampinare invederand faptul ca la data de 10.07.2009 un echipaj al politiei de frontiera care se afla pe raza localitatii Baia, avand informatii despre braconajul piscicol , a procedat , in jurul orei 5,00 la interceptarea unui autoturism cu nr. de inmatriculare CT 21 COM , in care se aflau trei persoane . S-a mai sustinut ca , conducatorul autoturismului nu numai ca a refuzat sa opreasca la semnalele regulamentare efectuate de politistii de frontiera , dar a si incercat sa-i loveasca pe acestia cu autoturismul .
            Astfel din informatiile obtinute ulterior de la postul de politie s-a reusit identificarea celor trei persoane care , conform organelor locale de politie , sunt persoane extrem de violente si agresive , in consecinta procedandu-se la sanctionarea petentului conform procesului verbal in speta .
            S-a sustinut ca , conform art.75 lit.d din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.105/2001 privind frontiera de stat a Romaniei , modificata si aprobata prin Legea nr.243/20021 , este contraventie daca potrivit legii  penale nu constituie infractiune urmatoarea fapta :" refuzul unei persoane de a da relatii pentru stabilirea identitatii sale , de a se legitima cu actele de identitate ori de a prezenta la control bagajele sau mijloacele de transport , la cererea organelor politiei de frontiera sau ale politiei " , fiind sanctionata de art.76 alin. 1 lit.d din acelasi act normativ cu amenda de la 3.000.000 lei la 15.000.000 lei .
            S-a mai invederat ca actul de constatare este incheiat temeinic si legal , nu are vicii de forma si fond , iar petentul se face vinovat de savarsirea faptei pentru care s-a dispus sanctionarea, motive pentru care se solicita a se respinge plangerea formulata de petent ca nefondata .
            Alaturat intampinarii s-a depus raportul intocmit de catre agentii constatatori  .
             Prin sentinta civila nr.2739/15.10.2009 Judecatoria Tulcea a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Babadag , retinandu-se ca potrivit art.32 al.2 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor , competenta solutionarii plangerii impotriva  procesului   verbal de constatare a contraventiei si aplicare a sanctiunii apartine judecatoriei in a carei circumscriptie a fost savarsita contraventia .
             Cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Babadag sub nr.1403/179/12.11.2009 .
             Din actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele :
            Verificarea legalitatii si temeiniciei unui proces verbal de contraventie trebuie facuta prin prisma jurisprudentei CEDO  prin care s-a stabilit ca desi nepenala la nivel intern , materia contraventionala este considerata materie penala in sensul art.6 din Conventie.
            Avand in vedere si faptul ca prin decizia pronuntata in cauza Anghel c. Romania , Curtea Europeana pentru Drepturile Omului a inlaturat prezumtia deplina , absoluta , irefragabila de legalitate a unui proces verbal de constatare  si sanctionare a contraventiei pentru a acorda in mod real , efectiv dreptul la un proces echitabil , instanta a incuviintat la cererea intimatei proba testimoniala cu martorii indicati in intampinare , martori sustinuti a avea calitatea de agenti constatatori .
            Desi incuviintata proba testimoniala cu martorii propusi , acestia nu s-au prezentat in instanta , desi citarea s-a facut prin serviciul personal al intimatei , martorii indicati avand calitatea de agenti constatatori ai intimatei .
         Examinandu-se procesul verbal de contraventie se retine ca acesta a fost intocmit la o data ulterioara , respectiv la data de 27.07.2009 , fapta retinandu-se ca s-a savarsit in data de 10.07.2009 , ora 5,20 .
         S-a retinut ca  in timp ce se afla in autoturismul inmatriculat sub nr. CT 21 COM , petentul a refuzat a se supune controlului si asi declina identitatea ignorand semnalele regulamentare de oprire efectuate de organele de politie.
         In raportul intocmit de agentul constatator , la o data ulterioara , respectiv la 22.07.2009 ,  s-a retinut ca autoturismul in cauza era condus de catre numitul C.R.si ca in autoturism se mai aflau petentul cat si numitul M.I. .
         Desi s-a sustinut ca , conducatorul autoturismului nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat de lucratorul de politie , iar identificarea persoanelor din autoturism s-a realizat pe baza informatiilor obtinute ulterior de la postul de politie , nu s-a aratat modalitatea in care s-a procedat la identificarea persoanelor pretinse a fi fost in autoturism , in cauza organul de politie nefacand un minim de cercetari inainte de sanctionarea petentului .
         In cauza petentul nu a fost audiat de catre organele constatatoare , retinandu-se refuzul acestuia de a se legitima cu acte de identitate , in contextul in care acesta nu era conducatorul autoturismului ci posibil  un simplu pasager , obligatia opririi pentru legitimare si verificare apartinandu-i conducatorului autovehiculului in temeiul dispozitiilor OUG 195/2002 .
         In contextul in care nu exista nicio proba care sa indice cu certitudine autorul faptei , in conditiile in care aceasta nu a fost constatata in mod cert sub aspectul savarsirii elementului contraventional , fara a fi identificat in fapt si subiectul activ al contraventiei , nu se poate acorda prezumtie de veridicitate si legalitate procesului verbal de contraventie .
         Petentului nu ii incumba obligatia unor aparari in contextul in care intimata nu a probat prezumtia de veridicitate si legalitate , pentru a putea conferi actului sanctionator prezumtia de legalitate si temeinicie bazata pe constatari obiective .
         In atare situatie , si in acord cu jurisprudenta Curtii de la Strasbourg, in privinta prezumtiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depaseasca in folosirea lor, in speta , fapta nefiind constatata  proprius sensibus (prin propriile simturi)  de catre agentul constatator , procesul verbal de contraventie nu  se va bucura de prezumtia de legalitate si temeinicie sub aspectul acestei fapte ,  organul de  politie nefacand un minimum de cercetari inainte de sanctionarea petentului .
         In absenta oricaror  probe,   in sustinerea procesului verbal de contraventie nu se  poate conferi actului sanctionator in speta o prezumtie de legalitate si temeinicie , motiv pentru care  instanta nu poate retine  vinovatia acestuia dincolo de orice indoiala rezonabila .
         Pentru considerentele sus expuse se va admite plangerea si se va dispune anularea procesului verbal de contraventie contestat .
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Convietuirea sociala (infractiuni privind)

Penal - initiere, constituire de grup infractional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7) - Sentinta penala nr. ** din data de 13.04.2010
Penal - initiere, constituire de grup infractional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7) - Sentinta penala nr. ** din data de 13.04.2010
SENTINTA CIVILA - Sentinta civila nr. 1157 din data de 19.09.2007
Art.998 - 999 Cod civil - limitele libertatii de exprimare in presa. Aprecierea caracterului articolului ca fiind defaimator sau informarea publicului cu respectarea cadrului deontologic al ziaristului. - Decizie nr. 799 din data de 11.05.2009
Caile de atac ordinare. - Decizie nr. 120 din data de 30.01.2008
Raspundere delictuala ziarist. Analiza bunei credinte si a libertatii de exprimare. - Sentinta civila nr. 4954 din data de 20.04.2010
Sentintapenala 87 - Hotarare nr. 87 din data de 22.06.2009
Raspundere delictuala ziarist. Analiza bunei credinte si a libertatii de exprimare. - Sentinta civila nr. 4954 din data de 20.04.2010
furt calificat - Sentinta penala nr. 201 din data de 10.11.2011
furt calificat, talharie, violare de domiciliu, amenintare - Sentinta penala nr. 123 din data de 15.06.2011
divort (cu minori) - Sentinta civila nr. 318 din data de 12.05.2011
furt calificat - Sentinta civila nr. 82 din data de 20.04.2011
contestatie la executare, contestatie la titlu si suspendarea executarii - Sentinta civila nr. 319 din data de 12.05.2011
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 631 din data de 29.09.2011
pretentii - Sentinta civila nr. 69 din data de 17.01.2011
constatare nulitate absoluta contract de vanzare/cumparare - Sentinta civila nr. 77 din data de 27.01.2011
ucidere din culpa, vatamare corporala din culpa - Sentinta penala nr. 62 din data de 24.03.2011
plangere impotriva rezolutiei procurorului - art.278(1) - Sentinta penala nr. 64 din data de 30.03.2011
Titlu: art.86 al.2 din O.UG. nr.195/2002 - Sentinta penala nr. 172 din data de 05.10.2011
art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit. a, alin. 3 lit. b din Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal - Sentinta penala nr. 156 din data de 14.09.2011