InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Babadag

art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit. a, alin. 3 lit. b din Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal

(Sentinta penala nr. 156 din data de 14.09.2011 pronuntata de Judecatoria Babadag)

Domeniu Plangeri prealabile | Dosare Judecatoria Babadag | Jurisprudenta Judecatoria Babadag

Domeniu alocat : furt
Tip speta : sentinta penala
Data spetei : s.p. nr. 156/14.09.2011
Titlu: art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit. a, alin. 3 lit. b din Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal
Prin rechizitoriul nr.697/P/2009 intocmit de Parchetul de pe langa Judecatoria Babadag s-a dispus punerea in miscare si trimiterea in judecata a  inculpatilor: M.F., M.L., C.M., I.M., toti pentru savarsirea infractiunilor prevazute si pedepsite de art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.a, alin.3 lit.b din Cod penal cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal si A.A.N., pentru savarsirea infractiunii prevazute de dispozitiile art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.a, alin.3 lit.b din Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal.
Pana la inceperea cercetarii judecatoresti, inculpatul M.F. a declarat ca solicita judecata in procedura simplificata prevazuta de art.320 indice 1 Cod procedura penala, invederand ca recunoaste in totalitate savarsirea faptei retinute in sarcina sa prin actul de sesizare al instantei si a solicitat ca judecata sa se faca in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, nesolicitand administrarea de noi probe si nici de inscrisuri in circumstantiere.
Fata de declaratia inculpatului M.F. de recunoastere a vinovatiei, instanta a admis cererea de judecare in procedura prevazuta de art.320 indice 1 Cod procedura penala si a dispus disjungerea cauzei fata de ceilalti inculpati M.L., C.M., I.M., A.A.N., in temeiul art.38 Cod procedura penala, formandu-se prezentul dosar nr.388/179/2011.
Avand in vedere ca pentru solutionarea actiunii civile exercitata de partea civila s-a impus administrarea de probe in fata instantei, s-a dispus, in temeiul art.320 indice 1 alin.5 Cod procedura penala disjungerea actiunii civile, intinderea prejudiciului fiind contestata.
Prin rechizitoriu, s-a retinut ca in dimineata zilei de 08.08.2009, in jurul orelor 630, inculpatii M.F., M.L. si A.A.N. s-au deplasat in zona statiei de pompare SPP 7 Babadag, care face parte din Amenajarea de irigatii Sud Babadag, administrata de Administratia Nationala a Imbunatatirilor Funciare R.A. - Sucursala Teritoriala Dobrogea, in scopul sustragerii de componente metalice din incinta acesteia. Cei trei s-au deplasat la locul faptei cu autoutilitara marca Dacia, inmatriculata TL 02 X, apartinand numitului C.A., bunicul inculpatului M.F.. Cu acest autovehicul inculpatii au transportat si un aparat de sudura cu flacara oxiacetilenica, cinci tuburi de oxigen, o butelie de aragaz, o ranga si un ciocan, bunuri imprumutate de inculpatul M.F. si utilizate la taierea si dezmembrarea componentelor metalice de dimensiuni mari din incinta statiei. Cu ajutorul aparatului de sudura inculpatul M.L. a taiat, mai intai, un hidrofor cu capacitatea de 10 mc, amplasat pe trei piloni din beton armat. Dupa finalizarea taierii inculpatul M.F. l-a apelat telefonic, in jurul orelor 900, pe inculpatul C.M., caruia i-a solicitat sa se deplaseze la locul faptei cu autoutilitara marca Ford, inmatriculata TX1698X, care se afla la sediul S.C. P.R.S.R.L. Babadag, situat in Babadag, str.A. Acest autovehicul apartinea unui cetatean bulgar si era utilizat de inculpatul M.F. in desfasurarea activitatii societatii comerciale mai sus mentionate, al carei asociat unic si administrator este, si care are ca obiect principal de activitate recuperarea materialelor reciclabile sortate. Inculpatul C.M. a condus autoutilitara in zona statiei de pompare urmand indicatiile date telefonic de inculpatul M.F.. La locul faptei i-a gasit pe inculpatii M.F., M.L. si A.A.N.si a vazut pe sol corpul hidroforului taiat in bucati. Toti cei patru inculpati au incarcat aceste bucati de metal in autoutilitara, dupa care inculpatii M.F. si C.M. au transportat bunurile sustrase la sediul societatii comerciale mentionate anterior unde le-au descarcat. Inculpatul M.L. a continuat taierea componentelor metalice din incinta statiei de pompare, cu ajutorul inculpatului A.A.N., fiind dezmembrate inca doua hidrofoare de 10 mc fiecare, o grinda de rulare si capetele de conducta cu flanse montate in peretii statiei, astfel cum rezulta din procesul-verbal de constatare incheiat la data de 16.08.2009 de inspectorul de zona din cadrul A.N.I.F.-R.A., inregistrat sub nr.2292/17.08.2009 la Unitatea de Administrare Tulcea a acestei regii autonome. Inainte de finalizarea activitatii de dezmembrare prin taiere a componentelor mentionate, cei doi inculpati au fost surprinsi de inculpatul I.M. care, la acea data, asigura paza fermei nr.2 a S.C. VITIS S.A. Babadag, aflata in imediata apropiere a statiei de pompare. Acesta s-a marginit la a-i intreba pe cei doi inculpati daca au acordul cuiva pentru a taia hidrofoarele, situatie in care inculpatul A.A.N. i-a telefonat inculpatului M.F. pentru a-i cere sa se intoarca la locul faptei in vederea stabilirii unei intelegeri cu inculpatul I.M.. Dupa intoarcerea sa la locul faptei, inculpatul M.F. i-a oferit inculpatului I.M. un pachet de tigari, o sticla cu bere si suma de 20 lei pentru a-i cumpara tacerea. Acesta a acceptat bunurile oferite si nu numai ca a asistat la taierea hidrofoarelor, dar a si strans fragmentele metalice cazute in iarba cu scopul de a si le insusi. Mai mult, dupa taierea hidrofoarelor, i-a solicitat inculpatului M.L. sa taie cateva capete de teava cu flanse, aflate langa amplasamentul hidrofoarelor, pe care, de asemenea, si le-a insusit. La finalul activitatii de taiere, inculpatul I.M. a oferit aceste bunuri inculpatului M.F. in schimbul sumei de 100 lei, participand si la incarcarea autoutilitarei. Toti cei cinci inculpati au incarcat autovehiculul cu care inculpatul C.M. a efectuat al doilea transport la sediul S.C. P.R. S.R.L. Babadag. Inculpatii au parasit locul faptei in jurul orelor 1130 la bordul celor doua autoutilitare, dupa ce au incarcat pentru a treia oara autoutilitara condusa de inculpatul C.M.. Cele doua autovehicule s-au deplasat la sediul societatii comerciale amintite unde au fost descarcate bunurile sustrase. Greutatea totala a componentelor metalice sustrase de inculpati a fost de aprox. sase tone dupa cum rezulta din convorbirile telefonice purtate intre invinuiti.
Pentru participarea sa la savarsirea faptei descrise anterior inculpatul M.L. a primit de la inculpatul M.F. suma de 100 lei si lemne de foc in valoare de 300 lei. Inculpatul C.M. nu a primit nici o suma de bani pentru contributia sa, dar, avand in vedere relatia de prietenie cu inculpatul M.F., s-a retinut ca urma sa beneficieze de posibilitatea de a imprumuta gratuit autoutilitara acestuia marca Ford. 
Inculpatul A.A.N. s-a intors la domiciliu in jurul orelor 1200, iar in jurul orelor 1700 inculpatul M.F. l-a vizitat pentru a-i cere sa participe la incarcarea deseurilor metalice, inclusiv a celor sustrase, in camionul care urma sa le transporte la un alt centru de colectare. In cursul acestei activitati inculpatul minor s-a ranit la un deget si a fost transportat la spital de inculpatul M.F. care a suportat costul tratamentului si l-a recompensat cu suma de 50 lei.
In cauza cercetarile au fost declansate urmare sesizarii transmise Politiei orasului Babadag, la data de 17 august 2009, de catre Unitatea de Administrare Tulcea a Sucursalei Teritoriale Dobrogea din cadrul Administratiei Nationale a Imbunatatirilor Funciare R.A.
In vederea identificarii autorilor infractiunii, la propunerea organului de cercetare penala, Parchetul de pe langa Judecatoria Babadag a propus Judecatoriei Babadag, dupa inceperea urmaririi penale in rem, autorizarea interceptarii si inregistrarii convorbirilor telefonice purtate de numitul M.F. pentru o perioada de 30 de zile, incepand cu data de 10.10.2009. Prin incheierea nr.11 din 9.10.2009, pronuntata in dosarul nr.1266/179/2009, instanta de judecata a admis propunerea parchetului si a emis autorizatia nr.11 din 09.10.2009 in sensul celor solicitate.
M.F. a recunoscut savarsirea faptei si in cursul urmaririi penale, mentionand ca initiativa comiterii furtului i-a apartinut, desi continutul convorbirilor telefonice interceptate evidentiaza faptul ca acesta a incercat sa-i convinga pe inculpatii C.M., M.L. si A.A.N. sa nu recunoasca participarea la savarsirea faptei si sa induca in eroare organele de cercetare penala declarand in mod nesincer ca bunurile sustrase ar fi fost luate de o persoana din loc.Zebil, jud. Tulcea si nu din incinta unei statii de pompare.
In cursul urmaririi penale, inculpatul M.L. a recunoscut de la prima audiere participarea sa la comiterea infractiunii, mentionand ca desi, initial, nu a cunoscut locatia componentelor care urmau a fi taiate, pe parcursul desfasurarii acestei activitati a realizat faptul ca participa la savarsirea unei infractiuni si a acceptat producerea rezultatului faptei sale, aspect confirmat si de continutul convorbirilor telefonice purtate cu inculpatul M..
Inculpatul A.A.N. in prima declaratie data in fata organelor de cercetare penala, la data de 22.10.2009, nu a recunoscut savarsirea faptei prezentand versiunea mincinoasa pregatita impreuna cu inculpatul M.F.. Ulterior, tot in cursul urmaririi penale, a revenit asupra acesteia si a recunoscut contributia sa infractionala astfel cum a fost prezentata anterior. Acesta a inteles din primul moment ca participa la savarsirea unui furt si a acceptat acest fapt, aspect recunoscut expres si confirmat prin convorbirile telefonice purtate cu inculpatul M.F..
Inculpatul C.M., audiat in cursul urmaririi penale, nu a recunoscut savarsirea faptei declarand in fata organelor de ancheta ca in cursul anului 2009 a condus autoutilitara numitului M.F. cu care a transportat fier vechi ridicat de la o persoana neidentificata a carei adresa nu si-o poate aminti. Ulterior, audiat la data de 05.11.2009 in prezenta aparatorului ales, a recunoscut participarea la comiterea furtului, dar a incercat sa se disculpe sustinand ca nu a cunoscut faptul ca bunurile la incarcarea carora a participat si pe care le-a transportat provin din furt.
  Inculpatul I.M. a negat, in ambele faze, atat a urmaririi penale, cat si a judecatii, participarea sa la comiterea furtului, sustinand ca declaratiile celorlalti patru inculpati conform carora a actionat si el in calitate de autor al infractiunii sunt nesincere.
           Fiind audiat in cursul judecatii, inculpatul M.L. a declarat ca s-a deplasat impreuna cu M.F., la solicitarea acestuia, in cursul unei dimineti, fara a-si aminti data calendaristica, intr-o zona din extravilanul localitatii Babadag, pentru a taia trei hidrofoare in scopul valorificarii metalului rezultat din taierea acestora, hidrofoare din care au mai fost taiate anterior componente si care faceau parte dintr-o statie dezafectata, avand asupra lor un aparat de taiat si tuburi de oxigen, impreuna cu ei fiind si inculpatul A.A., invederand ca dupa terminarea operatiunii de taiere a trei hidrofoare in bucati, M.F. i-a telefonat inculpatului C.M. pentru a veni cu masina si a incarca materialul rezultat in urma taierii hidrofoarelor, fara ca el sa constientizeze ca participa la savarsirea infractiunii de furt intrucat M.F. l-a asigurat ca hidrofoarele ii apartin si ca ar fi purtat discutii cu seful acelei statii care i-a dat acceptul sa taie respectivele hidrofoare.
A mai sustinut ca, in timp ce se afla la fata locului, iar M.F. si C.M. au plecat cu primul transport, a venit inculpatul I.M. care l-a chestionat referitor la prezenta sa in acel loc, moment in care inculpatul A.A. a luat legatura telefonic cu M.F. spre a-i aduce la cunostinta de aparitia inculpatului I.M., ulterior facandu-si aparitia M.F. si C.M. care au purtat discutii cu inculpatul I.M. fara a putea sa le reproduca intrucat nu le-a auzit si i-au dat o sticla de bere si tigari, apreciind ca a primit aceste foloase cu scopul de a-i ajuta la incarcat, ceea ce s-a si intamplat, insusi inculpatul I.M. solicitandu-i sa-i taie niste bucati din fier spre a le valorifica el lui M.F., solicitare caruia acesta i-a dat curs avand aprobarea lui M.F., sustinand ca fierul vandut de I.M. lui M.F. nu facea parte din hidrofoare, ci reprezentau niste capete de teava care erau deja sectionate si se aflau la fata locului.
A mai invederat ca s-au realizat trei transporturi de material feros cu un autoturism tip duba condus de catre C.M., incarcatura care cantarea circa 3,5 tone si care a fost transportata la sediul firmei detinuta de M.F., sustinand ca pentru serviciile prestate a primit de la M.F. suma de 100 lei si mai mult de jumatate de papuc de lemne reprezentand deseuri rezultate din curtea sa.
A mai declarat inculpatul ca, desi in cursul urmaririi penale a sustinut ca initial nu a avut reprezentarea faptei sale, in momentul in care la fata locului si-a facut aparitia I.M. acesta a avut unele suspiciuni, gandind ca M.F. nu a avut consimtamantul sefului statiei pentru efectuarea operatiunii l-a care a participat si el, insa dupa ce M.F. a discutat cu I.M. nu a mai avut indoieli, fapt care a fost intarit si de imprejurarea ca s-au intors de la locul faptei pe drum public, circuland prin interiorul orasului Babadag.
Inculpatul a mai aratat ca discutiile cu privire la taierea hidrofoarelor dintre el si M.F. au avut loc in prezenta sotiei sale si s-au purtat cu doua-trei zile inainte de savarsirea faptei, el mai prestand astfel de servicii lui M.F. la solicitarea acestuia si cu alte ocazii, fiind de profesie lacatus mecanic, invederand ca la circa doua luni de la savarsirea faptei a fost informat de catre M.F. ca impotriva lor a fost inceputa urmarirea penala.
Inculpatul C.M., in cursul judecatii, a declarat ca, in cursul anului 2009, la solicitarea lui M.F., s-a urcat la volanul autovehiculului apartinand acestuia din urma, cheile fiind in contact, si s-a deplasat la locul faptei urmare a indicatiilor primite de la M.F. unde se aflau ceilalti coinculpati, cu exceptia lui I.M., si unde erau taiate bucati din hidrofoare, incarcand cu totii in platforma fierul rezultat, fara a-l chestiona pe M.F. daca operatiunea realizata era legala, el neconstientizand ca participa la savarsirea infractiunii de furt, intrucat cunostea faptul ca M.F. detinea o firma care se ocupa cu achizitionarea de materialelor feroase, iar operatiunea s-a realizat in timpul zilei, respectiv in jurul orelor 10.
A mai aratat inculpatul ca nu a ascultat convorbirea purtata intre A.A. si M.F. referitoare la faptul ca la locul faptei si-a facut aparitia si I.M. care solicita explicatii si nici nu i-a fost relatat continutul acestei convorbiri de catre M.F., invederand ca l-a lasat pe M.F. la locul faptei si el a efectuat cel de-al doilea transport, fierul rezultat fiind descarcat la locuinta lui M.F. unde isi are sediul centrul de colectare a materialului feros.
Pentru serviciile prestate nu a obtinut niciun folos intrucat obisnuiau sa se ajute reciproc, el imprumutand deseori masina, respectiv Dacia papuc apartinand lui M.F., pentru rezolvarea unor probleme.
Inculpatul a sustinut ca dupa savarsirea faptei a fost contactat de catre M.F. care i-a solicitat sa nu recunoasca fapta, amenintandu-l ca va face afirmatii in sensul ca a participat in mod constient la savarsirea faptei si ca a primit si o suma de bani in schimbul serviciilor prestate, afirmatii care vor avea ca drept consecinta concedierea sa de la locul de munca, iar el i-a facut cunoscut acestuia ca era suspectat de comiterea faptei de furt.
A mai invederat inculpatul ca nu ii cunostea pe M.L. si nici pe I.M. si nu a purtat nicio discutie cu acesta nici inainte si nici in timpul operatiunilor realizate, sustinand ca nu a perceput momentul in care i s-au inmanat lui I.M. tigarile, berea si respectiv suma de bani sustinuta.
Inculpatul A.A., fiind audiat in cursul urmaririi penale, a declarat ca in cursul anului 2009, s-a deplasat cu o dacie papuc, impreuna cu M.F. si M.L., fara a cunoaste locatia, fiind obisnuit sa fie luat de catre M.F. pentru a presta diverse activitati, respectiv la incarcat lemne, fier, sumele obtinute fiindu-i necesare pentru achizitionarea materialelor necesare la scoala, invederand ca, odata ajunsi la fata locului, M.L. a inceput sa taie hidrofoarele care erau dezafectate, ruginite, gaurite si din care lipseau diverse elemente, ulterior sosind si C.M. care fusese apelat de M.F., dupa care au procedat la incarcarea fierului obtinut in autovehicul si au fost efectuate trei transporturi, fara a-l intreba pe M.F. daca are dreptul sa taie hidrofoarele, acesta din urma nefacand vreo afirmatie despre acest lucru.
A mai declarat inculpatul ca, dupa ce C.M. si M.F. au plecat pentru a efectua primul transport, la locul faptei a venit si I.M. care le-a cerut explicatii cu privire la operatiunea de taiere a hidrofoarelor si daca a primit consimtamantul vreunei persoane abilitate pentru a efectua respectiva operatiune, context in care l-a contactat telefonic pe M.F. caruia i-a facut cunoscut cele mai sus relatate referitor la I.M., raspunsul fiind "nu este treaba lui I.M. si ca este treaba lui si stie ce face", solicitandu-i sa-i ceara lui I.M. sa ramana pentru a-i ajuta, insa nu cunoaste ce discutii s-au purtat intre M.F. si I.M., ei continuandu-si activitatea de taiere, M.F. dandu-i lui I.M. un pachet de tigari si o bere, ajutandu-i si acesta la incarcatul fierul rezultat.
Inculpatul a mai invederat ca M.L. a taiat niste capete de tevi care se aflau pozitionate la circa 3-4 m decat erau situate hidrofoarele, iar I.M. i le-a vandut lui M.F. pentru suma de 100 lei, spunandu-i ca decat sa vina el si sa le incarce cu caruta sa mai bine i le valorifica lui M.F., sustinand totodata ca in aceeasi zi a participat la o alta operatiune de incarcare fier vechi decat cel care a fost luat de la statia in speta, la firma detinuta de M.F., cand a suferit o leziune la un deget, fiind transportat la Spitalul Babadag, ocazie cu care M.F. i-a dat suma de 50 lei pentru a-si procura medicamente.
A mai aratat inculpatul ca, desi la urmarirea penala a declarat ca a avut reprezentarea participarii la savarsirea unei fapte penale, sustine ca a dat acea declaratie sub imperiul presiunilor exercitate de lucratorul de politie care a instrumentat cauza, la prima declaratia care i-a fost luata neparticipand vreun aparator, sustinand ca de fapt nu a cunoscut imprejurarea ca participa la o fapta de furt, el nepurtand discutii cu M.L. nici anterior si nici in timpul savarsirii faptei referitoare la imprejurarea daca M.F. era indreptatit sau nu sa ia aceste hidrofoare, afland de la lucratorul de politie dupa aproximativ doua - trei luni despre faptul ca M.F. nu avea consimtamantul de a taia respectivele hidrofoare si ca a participat la furt.
Inculpatul I.M. a declarat in cursul cercetarii judecatoresti ca a lucrat ca agent de paza la SC V. SA Babadag, iar in cursul anului 2009, se afla de serviciu cand a observat un autovehicul in care se afla M.F. insotit de o alta persoana a carei identitate nu o cunoaste, sustinand ca nu s-a intalnit la statia SPP cu niciunul dintre cei patru inculpati si nici nu i-a surprins pe acestia  cand taiau cu autogelul hidrofoarele, context in care nu recunoaste invinuirea ce i se aduce prin actul de acuzare, pozitie pe care a adoptat-o si la confruntarea cu cei patru inculpati, apreciind ca este invinuit de acestia intrucat considera ca el ar fi fost persoana care le-a dezvaluit identitatea organelor de cercetare penala.
A mai invederat inculpatul ca ii cunoaste pe inculpati din vedere si nu a avut alte raporturi sau intelegeri cu acestia, sustinand ca nu isi aminteste daca i-ar fi cerut o tigara inculpatului C.M. cand se afla in vie si cand acesta pretinde ca a trecut prin dreptul sau.
M.F., in cursul judecatii, fiind audiat in calitate de martor, a sustinut ca, in ceea ce-l priveste a fost disjunsa actiunea penala in prezenta cauza, fiind solutionata prin hotarare irevocabila actiunea penala pusa in miscare impotriva sa, si ca isi mentine declaratiile date la cercetarea si la urmarirea penala, invederand ca nu poate aprecia daca inculpatul A.A. a constientizat ca participa la savarsirea unei fapte de furt, sustinand ca acesta obisnuia sa-l ajute la colectionarea fierului vechi, respectiv la operatiunile de incarcare - descarcare, iar in ziua in speta, i-a solicitat ajutorul acestuia, fara a fi intrebat daca are consimtamantul detinatorului hidrofoarelor spre a le taia, hidrofoare care erau dezafectate, statia fiind intr-o avansata stare de degradare, si ca intr-adevar l-a contactat telefonic ca sa-i comunice ca la fata locului si-a facut aparitia numitul I.M. care l-a intrebat daca au consimtamantul partii civile, el raspunzandu-i sa astepte pana se va intoarce, iar inculpatul i-a cerut sa-i cumpere un pachet de tigari si o sticla de bere pentru I.M. "spre a-si vedea de treaba", invederand ca inculpatul C.M., ajungand la fata locului, a constientizat ca participa la comiterea unei infractiuni, neputand face aceste aprecieri si cu privire la inculpatul A.A..
A mai declarat martorul ca I.M. a fost la fata locului desi acesta sustine contrariul, si ca i-a dat acestuia suma de 100 lei pentru unele tevi ce nu au fost taiate de catre el, insa el si le-a insusit, invederand ca despre existenta bazinelor a aflat de la numitul A.V. care i-a facut cunoscut ca ar apartine ANIF, fara a putea confirma intru-totul informatia.
Cu privire la inculpatul M.L., invedereaza ca i-a spus acestuia dupa cateva zile ca nu a avut consimtamantul proprietarului pentru a taia respectivele hidrofoare, respectiv la momentul in care a primit telefon de la C.M. ca este suspectat de organele de politie de savarsirea faptei de furt, iar pentru serviciile prestate de catre M.L. i-a remis acestuia suma de 100 lei si un papuc de lemne.  
La solicitarea instantei, Administratia Nationala a Imbunatatirilor Funciare RA - Sucursala Teritoriala Dogrobea, prin adresa nr.146/03.05.2011, a comunicat faptul ca bunurile care fac obiectul prezentei cauze erau functionale si se aflau montate pe pozitii, fiind parti componente ale statiei SPP 7 Babadag, avand asigurata paza prin patrulare cu personal propriu existent, anexand fisa mijloacelor fixe si fisa de inventar a statiei SPP 7 Babadag la data de 31.12.2009, fisa contului 213102 pe perioada 01.01.2009-31.12.2009 si balanta de verificare intocmita la data de 31.12.2009 la nivel de Unitate de Administrare in cadrul ANIF RA - Sucursala Teritoriala Dobrogea, bilantul la data de 31.12.2009 fiind intocmit de ANIF RA Bucuresti care are personalitate juridica si este depus la ANAF Bucuresti, precizand ca aceasta reprezinta o raportare anuala a celor 13 sucursale afiliate din toata tara, urmarirea celor trei hidrofoare fiind imposibil de realizat.
Cu ocazia aducerii la cunostinta a materialului de urmarire penala, M.L., M.F. si A.A.N. au recunoscut si regretat savarsirea faptelor, inculpatul I.M. negand savarsirea faptei, C.M. sustinand ca nu a avut reprezentarea subiectiva a participarii la savarsirea unei fapte penale.
Pozitia procesuala a inculpatilor M.L., C.M. si A.A.N. adoptata in cursul judecatii, de retractare a depozitiilor anterioare cu privire la savarsirea faptei se apreciaza ca nu este argumentata, modificarea pozitiei procesuale a acestora putandu-se explica din punct de vedere psihologic prin interesul acestora in inlaturarea raspunderii penale.
Revenirea fara nici o justificare temeinic argumentata asupra declaratiilor anterioare si atitudinea oscilanta nu poate influenta situatia de fapt stabilita in conditii de regularitate procedurala anterior sesizarii instantei, sustinerile inculpatilor fiind infirmate de faptele si imprejurarile ce se desprind din ansamblul probelor existente in cauza, procesele verbale de certificare a autenticitatii convorbirilor telefonice purtate de inculpatul M.F. in perioada 10.10.2009 - 08.11.2009 cu ceilalti coinculpati, procesele verbale de reconstituire a modului si conditiilor in care au fost savarsite faptele, declaratiile de recunoastere, procesele verbale de confruntare, procese verbale de cercetare la fata locului + planse foto.
In acest context, se retine ca sunt expresia adevarului declaratiile inculpatilor de recunoastere care se coroboreaza cu faptele si imprejurarile ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza, revenirea fara nici o justificare argumentata temeinic asupra declaratiilor date initial neputand fi retinuta.
Inculpatul C.M. desi initial, audiat la 21.10.2009, nu a recunoscut savarsirea faptei, ulterior, audiat la data de 05.11.2009 a recunoscut participarea la comiterea furtului, disculpandu-se si sustinand ca nu a cunoscut faptul ca bunurile la incarcarea carora a participat si pe care le-a transportat provin din furt. Actiunile concrete ale inculpatului se circumscriu contributiei infractionale specifice autoratului, continutul convorbirilor telefonice purtate cu inculpatul M.F., relevanta fiind cea purtata la 21.10.2009, ora 10:22:25, care evidentiaza pozitia psihica a inculpatului C.M. fata de comiterea infractiunii, indreptatind concluzia ca acesta a avut reprezentarea subiectiva a faptei sale si a acceptat producerea rezultatului faptei sale.
Din modul concret in care a fost efectuata actiunea, din circumstantele care au insotit-o si care i-au urmat, se poate deduce ca dovada vinovatiei o constituie insusi complexul acestor date, vinovatia acestor inculpati rezultand din materialitatea faptelor si din insusi complexul datelor si imprejurarilor faptelor, stabilite pe baza mijloacelor de proba sus-mentionate si a concluziilor logice ce se desprind din examinarea lor, astfel ca in cauza se considera intrunit elementul subiectiv ce caracterizeaza fapta retinuta in sarcina inculpatilor care au negat savarsirea faptei.
Nu se poate retine ca inculpatii s-ar fi aflat in eroare de fapt, in cauza nefiind intrunite cerintele prevazute in art.51 Cod penal.
De altfel, inculpatul M.L. are recunoscut ca a avut unele suspiciuni, in momentul discutiilor purtate de M. cu I.M., ceea ce conduce la aprecierea ca in caz de indoiala sau suspiciune nu exista o cunoastere gresita a realitatii, ci o cunoastere nesigura, ceea ce inseamna ca, actionand in aceste conditii, faptuitorul a acceptat eventualitatea producerii rezultatului socialmente periculos al actiunii sale.
Astfel, pe baza evaluarii judiciare a ansamblului probator administrat in cauza se apreciaza existenta faptelor si certitudinea dovedita a vinovatei inculpatilor, faptele acestora intrunind elementele constitutive ale infractiunii retinute in actul de sesizare.
Din referatul de evaluare intocmit de Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Tulcea privind pe inculpatul minor A.A.N., reiese ca situatia familiei A.nu este una favorabila.
Se retine ca situatia familiala a acestuia este dificila, parintii avand o relatie tensionata si instabila, din cauza consumului exagerat de bauturi alcoolice al tatalui, care se manifesta prin agresivitate fizica si verbala, mama inculpatului fiind plecata la munca in Spania din 2008, fara a mai reveni la domiciliu, situatie care si-a pus amprenta asupra dezvoltarii sale psihoemotionale, dar si asupra evolutiei comportamentale, inculpatul fiind elev in clasa a XI-a la Scoala de Arte si Meserii din cadrul Grupului Scolar Dimitrie Cantemir Babadag, profil - comert, cu o evolutie slaba la invatatura (se afla in prag de repetentie) si o frecventa la cursuri mai redusa, continuand sa stea in compania coinculpatului M.F. si sa presteze diferite activitati pentru acesta, nefiind capabil sa constientizeze ca implicarea lui in prezenta fapta de furt denota o incalcare grava a legii.
Retinand ca faptele inculpatilor intrunesc elementele infractiunii sus retinute  si procedand la individualizarea pedepsei prin prisma criteriilor prev. de art.72 Cod penal si dand semnificatia cuvenita gradului de pericol social al faptei savarsite, imprejurarilor in care fapta a fost savarsita, elemente unite cu datele ce caracterizeaza persoana inculpatilor, lipsa de antecedente penale, se apreciaza ca se poate da efect circumstantelor atenuante prevazute de art.74 si art.76 Cod penal.
Retinand ca incidenta concursului de circumstante atenuante si agravante,  urmeaza a-l condamnat pe inculpatul C..M. la 6 luni inchisoare, pe inculpatul I.M. la 3 luni inchisoare, pe inculpatul A.A.N.la 3 luni inchisoare si pe inculpatul M.L. la 6 luni inchisoare, apreciindu-se ca pedepsele aplicate pot conduce la atingerea scopului pedepsei si la reinsertia sociala a inculpatilor.
Apreciind ca in raport de imprejurarile sus retinute scopul pedepsei aplicate poate fi atins si fara executarea pedepsei, in conditiile institutiei suspendarii conditionate, se va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei, toate cerintele prev. de art.81 Cod penal fiind intrunite pentru a se putea acorda beneficiul suspendarii conditionate.
Conform art.82 Cod penal va stabili un termen de incercare pentru inculpatii C.M. si M.L. de 2 ani si 6 luni si pentru inculpatul I.M. de 2 ani si 3 luni.
In baza art.110 Cod penal va stabili un termen de incercare pentru inculpatul minor A.A.N. de 1 an si 3 luni.
Se va atrage atentia inculpatilor asupra disp.art.83 si 85 Cod penal privind revocarea si anularea suspendarii conditionate a executarii pedepsei aplicate.
Cum potrivit art.71 alin.2 cod penal si in acord cu practica CEDO, condamnarea la pedeapsa inchisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevazute in art.64 alin.1 lit. a si b si, dupa caz, in art.64 alin.1 lit.c din acelasi cod, din momentul in care hotararea de condamnare a ramas definitiva si pana la terminarea executarii pedepsei, pana la gratierea totala a restului de pedeapsa ori pana la implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei, urmeaza a aplica inculpatului pedeapsa accesorie a  interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II si lit. b Cod penal.
          In ceea ce priveste pedeapsa accesorie, raportat la Jurisprudenta CEDO exprimata in cauza Hirst contra Marii Britanii, Sabou si Parcalab contra Romaniei si la art.3 din protocolul nr.1 aditional CEDO, se retine ca natura faptelor savarsite, urmarile produse, ansamblul circumstantelor personale ale inculpatului, duc la concluzia existentei unei nedemnitati in exercitarea drepturilor prevazute de art.64 lit.a teza a II-a si lit.b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales in autoritatile publice si in functii elective publice si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat, motiv pentru care exercitiul acestor drepturi va fi interzis pe perioada executarii pedepsei principale.
In baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii se va dispune suspendarea executarii pedepsei accesorii.
Referitor la actiunea civila alaturata actiunii penale, este de subliniat ca partea vatamata s-a constituit in cauza parte civila cu suma de 74.259,95 lei reprezentand prejudiciul cauzat si calculat conform devizului atasat la dosarul cauzei.
Inculpatii au contestat intinderea prejudiciului, sustinand in esenta ca prejudiciul nu a fost determinat pe baza de elemente certe.
Desi s-a contestat intinderea prejudiciului determinat de partea vatamata, prin indicarea elementelor sale structurale, conform devizului atasat la dosarul cauzei, inculpatii nu au solicitat determinarea prin expertiza, desi instanta a pus in vedere necesitatea administrarii acesteia, proba a carei incuviintare fusese prorogata la solicitarea inculpatului A.A.N., acesta solicitand efectuarea unei expertize in functie de inscrisurile contabile depuse in cursul judecatii de partea vatamata, revenind asupra solicitarii de incuviintare a expertizei dupa inaintarea de catre partea vatamata a inscrisurilor contabile solicitate.
La solicitarea instantei, Administratia Nationala a Imbunatatirilor Funciare RA - Sucursala Teritoriala Dogrobea, prin adresa nr.146/03.05.2011, a comunicat faptul ca bunurile care fac obiectul prezentei cauze erau functionale si se aflau montate pe pozitii, fiind parti componente ale statiei SPP 7 Babadag, avand asigurata paza prin patrulare cu personal propriu existent, anexand fisa mijloacelor fixe si fisa de inventar a statiei SPP 7 Babadag la data de 31.12.2009, fisa contului 213102 pe perioada 01.01.2009-31.12.2009 si balanta de verificare intocmita la data de 31.12.2009 la nivel de Unitate de Administrare in cadrul ANIF RA - Sucursala Teritoriala Dobrogea, bilantul la data de 31.12.2009 fiind intocmit de ANIF RA Bucuresti care are personalitate juridica si este depus la ANAF Bucuresti, precizand ca aceasta reprezinta o raportare anuala a celor 13 sucursale afiliate din toata tara, urmarirea celor trei hidrofoare fiind imposibil de realizat.
Partea vatamata si-a motivat determinarea prejudiciului, indicand in deviz elementele structurale ale prejudiciului.
Sustinerile aparatorului inculpatului A.A.N. constand in aceea ca prejudiciul pretins nu a fost cauzat doar prin faptele inculpatilor in speta si ca a fost cauzat si prin faptele unor alti inculpati condamnati irevocabil prin sentinta penala nr.198/26 iunie 1998 a Judecatoriei Babadag nu pot fi primite, inculpatii din speta respectiva sustragand alte elemente de la statia de pompare, respectiv trei pompe marca Cris.
Potrivit art.346 Cod procedura penala, in caz de condamnare, achitare sau incetare a procesului penal, instanta se pronunta prin aceeasi sentinta si asupra actiunii civile.
Retinand realizarea elementului material al infractiunii de furt calificat, constand in actiunea de sustragere a componentelor sistemului de irigatii administrat de Sucursala Teritoriala Dobrogea, in modalitatea aratata, fara consimtamantul acesteia, precum si raportul de cauzalitate intre fapta savarsita si urmarea socialmente produsa, pe temeiul raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu pe de o parte, si al existentei vinovatiei pe de alta parte, urmeaza a fi tinuti raspunzatori inculpatii M.F., M.L., C.M. I.M. si inculpatul minor A.A.N. in solidar cu partea responsabila civilmente, pe  temeiul raspunderii civile delictuale, la acoperirea prejudiciului cauzat partii civile.
Astfel, in baza art.14 Cod procedura penala raportat la art.998 Cod civil, art.1000 al.1 si art.1003 Cod civil, obliga inculpatii, pe inculpatul minor A.A.N. in solidar cu partile responsabile civilmente, la plata sumei de 74.259,95 lei cu titlu de despagubiri civile catre partea civila.
In baza art.191 cod procedura penala va obliga inculpatii, pe inculpatul minor A.A.N. in solidar cu partile responsabile civilmente, la cate 300 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat.
Onorariul reprezentand asistenta juridica din oficiu acordata de avocat S.M. (400 lei) in faza de urmarire penala pentru inculpatul A.A.N. si avocat M.M. (400 lei) in faza de judecata pentru inculpatul I.M., va fi suportat din fondurile Ministerului Justitiei.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Plangeri prealabile

plangere impotriva procurorului - Hotarare nr. 3794 din data de 21.12.2017
alte plangeri - Hotarare nr. 3792 din data de 13.12.2017
Plangere impotriva rezolutiei procurorului de neincepere a urmaririi penale Competenta prim procurorului adjunct in solutionarea plangerii - Decizie nr. 141 din data de 19.04.2010
Plangere contra solutiei procurorului. Casare cu trimitere pentru nerespectarea dispozitiilor art.278/1 al.8 lit.b. Nemotivare. - Decizie nr. 298 din data de 18.12.2009
- Sentinta penala nr. 78 din data de 28.05.2008
abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 C.pen. ?i favorizarea infractorului prev. de art.264 C.pen - Sentinta penala nr. 1 din data de 21.03.2012
Plangerea petentului vizeaza un act al procurorului, efectuat in cursul urmaririi penale, care nu poate fi atacat decat in fata procurorului ierarhic superior, nu si in fata instantei de judecata. Legea nu permite atacarea in fata instantei de judecata, d - Hotarare nr. 558/R din data de 07.06.2013
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/F din data de 16.03.2011
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/R din data de 16.03.2011
PLANGERE ORDONANTA PROCUROR, ADMITERE - Sentinta penala nr. Sedinta Camerei de Consiliu din data de 16.05.2013
Plangere contraventionala - Decizie nr. 188/R din data de 15.02.2013
Respins recurs plangere contaventionala OPC. - Decizie nr. 253/R din data de 18.02.2010
Recurs, infractiune urmaribila la plangerea prealabila a partii vatamate. - Decizie nr. 127 din data de 05.04.2012
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 332/S din data de 30.11.2011
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 337/S din data de 07.12.2011
Plangere prealabila, momentul in care incepe sa curga termenul prevazut de art. 284 alin. 1 Cod Procedura Penala. Cu opinie separata. - Sentinta penala nr. 577/R din data de 16.12.2011
Recurs plangere rezolutie procuror. Respins - Sentinta penala nr. 3 din data de 29.10.2009
Recurs plangere rezolutie procuror – respins - Sentinta penala nr. 1 din data de 29.10.2009
Plangere impotriva deciziei C.N.S.C. Inaplicabilitatea dispozitiilor O.U.G. nr.34/2006. Desfiintarea deciziei atacate si trimiterea contestatiei spre solutionare instantei competente. - Decizie nr. 2160 din data de 27.07.2011
Anularea din oficiu a procedurii de atribuire de catre C.N.S.C.Conditii. - Decizie nr. 1 din data de 05.01.2010