SENTINTA CIVILA

ROMANIA
TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A III A CIVILA

DOSAR NR. 27659/3/2007
SENTINTA CIVILA NR. 1157
SEDINTA PUBLICA DE LA 19.09.2007
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PRESEDINTE – IONICA NINU
GREFIER – GEORGETA IONITA

Pe rol solutionarea actiunii formulata de reclamanta DIRECTIA GENERALA DE PASAPOARTE in contradictoriu cu paratul GHERGHINOIU FLORIN.
La apelul facut in sedinta publica nu au raspuns partile.
Din partea Ministerului Public – Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti – a participat procuror Ioan Victoria.
Procedura de citare a partilor este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
Nemaifiind alte cereri de formulat ori acte de depus si fata de faptul ca s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa, tribunalul constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul asupra fondului.
Reprezentantul Ministerului Public solicita admiterea actiunii astfel cum a fost formulata.
Tribunalul retine cauza in pronuntare.

TRIBUNALUL

Deliberand asupra actiunii civile de fata, retine urmatoarele:
Prin cererea inregistrata la data de 09.08.2007 reclamanta Directia Generala de Pasapoarte a chemat in judecata pe paratul  solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna restrangerea dreptului la libera circulatie pentru o perioada de cel mult 3 ani.
In motivarea cererii reclamanta a sustinut ca paratul a fost returnat din Austria la data de27.07.2007, in baza Acordului de readmisie incheiat de Romania cu aceasta tara si ca ii sunt aplicabile dispozitiile art. 38 lit.a din Legea nr. 248/2005.
S-a mai aratat ca in vederea integrarii in Uniunea Europeana Romania trebuie sa probeze capacitatea de a stopa migratia ilegala, iar prezenta, fara respectarea conditiilor legale de intrare si sedere a paratului, pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene ar dovedi exact contrariul – fiind necesar a se face in acest sens si aplicarea prevederilor art. 52 din actul normativ invocat anterior privind restrangerea dreptului la libera circulatie in strainatate pe teritoriile tuturor statelor membre.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 38-39 din Legea nr. 248/2005 si Codul de procedura civila.
In dovedirea actiunii a fost depusa la dosar o copie de pe talonul inregistrat la D.G.P.
Paratul, legal citat, nu s-a prezentat si nu a formulat intampinare.
Examinand actele dosarului tribunalul constata ca cererea este neintemeiata pentru considerentele expuse in continuare.
Prezenta actiune, formulata ulterior integrarii Romaniei in Uniunea Europeana, la data de 1.01.2007,  are ca obiect restrangerea exercitarii dreptului la libera circulatie pentru parat avand in vedere ca acesta a fost returnat in baza acordului de readmisie incheiat de Romania.
In baza unui astfel de acord de readmisie fiecare parte contractanta readmite pe teritoriul sau, la cererea celeilalte parti contractante si fara alte formalitati, oricare persoana care nu indeplineste conditiile necesare pentru intrare sau care nu mai intruneste cerintele  pentru sederea pe teritoriul partii contractante solicitante, daca s-a stabilit sau este prezumat ca aceasta este cetatean al partii contractante solicitante.
In prezenta cauza, nu  se arata expres care cerinte nu au fost indeplinite pentru sederea paratului  pe teritoriul statului.
Dupa data de 1.01.2007, in baza art. 18 si 39 TCE, (dispozitii legale comunitare ce pot fi invocate si retinute ca aplicabile in cauza in virtutea principiului  efectului direct al dreptului comunitar) libera circulatie a persoanelor  este asigurata in interiorul Comunitatii Europene, fiecare cetatean al Uniunii , avand dreptul de a circula si a de a domicilia in mod liber pe teritoriul statelor membre, fiind suspus limitarilor  si conditiilor prevazute de Tratat si de masurile adoptate pentru punerea in aplicare a acestuia.
Libertatea de circulatie implica, sub rezerva limitarilor  pe motive de ordine publica, securitate publica ori sanatate publica, printre alte coordonate, deplasarea in mod liber pe teritoriul  statelor membre in scopul angajarii, precum si sederea intr-un stat membru pentru scop de angajare potrivit prevederilor ce carmuiesc angajarea nationalilor acelui stat, stabilite prin lege, regulament ori actiune administrativa.
Este adevarat ca, beneficiarii  libertatii de circulatie asa cum este prevazuta in Tratat si in legislatia subsidiara sunt lucratorii salariati si membrii lor de familie.
Insa, categoria lucratorilor salariati a primit o larga acceptiune, considerandu-se ca exista  activitate salariala, chiar daca activitatea nu este decat ocazionala si remunerarea este inferioara minimului legal; este suficient ca activitatea sa fie efectiva si nu pur si simplu voluntara.
Este, totodata, necesar ca deplasarea intr-un alt stat sa aiba ca finalitate cerinta unei activitati economice, neexistand inca dreptul de sedere in oricare stat membru independent  de activitatea profesionala.
In prezenta cauza nu s-au administrat probe din care sa rezulte contrariul celor retinute mai sus, paratul fiind returnat in Romania pentru depasirea perioadei legale a valabilitatii vizei acordata la iesirea din tara, anterior integrarii Romaniei in U.E, cerinta/formalitate legala care dupa 1.01.2007 a fost suprimata.
Libera circulatie a persoanelor poate fi ingradita pentru motive de ordine publica, de securitate publica ori de sanatate publica.
Directiva nr. 64/221/1969 a Consiliului Europei detaliaza motivele  restrictive pentru libera circulatie a persoanelor, iar masurile atrase in consecinta, trebuie sa fie intemeiate exclusiv pe comportamentul individual al persoanei in cauza, pedepsele penale anterioare neputand constitui prin ele insele motive pentru luarea unor astfel de masuri.
In conceptia Curtii Europene de Justitie  expresia „sub rezerva limitarilor justificate pe motive de ordine publica, priveste nu numai prevederile  legislative adoptate de fiecare stat membru spre a limita in cadrul teritoriului sau libertatea de circulatie si de sedere pentru resortisantii altor state membre, ci si deciziile individuale luate in aplicarea unor astfel de prevederi legislative.
Dar chiar asa fiind, Curtea a considerat, totusi, ca masurile de restrangere a dreptului de sedere nu pot fi impuse de un alt stat membru resortisantilor altui stat membru care sunt supusi prevederilor Tratatului, cu exceptia cazurilor si imprejurarilor in care astfel de masuri pot fi aplicate resortisantilor statului interesat.
Definirea si (sau) aplicarea conceptului de „ordine publica” apartine in primul rand legilor si tribunalelor nationale, fapt care face posibile actiuni  abuzive ale statelor membre  in aprecierea situatiilor ce constituie motive justificative de limitare a libertatii de circulatie.
Simpla neindeplinire de catre un resortisant al unui stat membru a formalitatilor privind intrarea, circulatia si sederea strainilor nu este de asa natura incat sa constituie  in sine o conditie care ameninta ordinea publica si securitatea

publica si nu poate deci, prin ea insasi sa justifice o masura ordonand expulzarea si detentiunea temporara in acest scop.
Oricum , recurgerea de catre autoritatile publice la acest concept  in masura sa se  justifice restrictii asupra liberei circulatii a persoanelor, care sa fie sub incidenta dreptului comunitar, presupune, in orice caz, existenta, in plus fata de tulburarea ordinii sociale pe care orice incalcare  a legii o implica, a unei amenintari suficiente si intr-adevar serioase la cerintele de ordine publica  afectand unul dintre interesele fundamentale  ale societatii.
Fata de acest criteriu  - a aratat Curtea  - nici un stat nu poate sa reclame ca o anumita conduita a unei persoane ar indeplini aceasta  proba daca el nu ia masuri represive contra unor comportamente similare in care ar fi implicati propriii resortisanti spre a se asigura egalitatea de tratament (nediscriminarea).
Toate aceste consideratii teoretice au fost apreciate  de tribunal ca necesare in prezenta cauza, fata de modalitatea in care prin actiunea formulata se urmareste restrangerea exercitarii dreptului la libera circulatie a paratului, desi nu s-au invocat si in mod evident, nu s-au dovedit motivele de limitare a liberei circulatii, referitoare la ordinea publica, securitatea publica si sanatatea publica, existenta acordului de readmisie nefiind suficienta in conditiile in care, in virtutea dispozitiilor Tratatului Comunitatii Europene nu s-a dovedit ca paratul nu intruneste cerintele legale pentru sederea  pe teritoriul statului, dat fiind ca, dupa data de 1.01.2007 si cetatenii romani au dreptul de a circula si de a domicilia in mod liber pe teritoriul statelor membre U.E..
Invocarea de catre reclamanta a dispoz. art. 5 din Legea nr. 248/2005, care reglementeaza obligatiile generale ale cetatenilor romani pe perioada sederii in strainatate, in raport de faptul ca parata a fost returnata in Romania pentru nerespectarea dispozitiilor legale in materie de vize, este lipsita de relevanta in contextul actual, in conditiile in care, asa cum s-a aratat mai sus, nu s-a dovedit in cauza existenta unor motive de ordine publica de securitate publica, ori de sanatate publica, sau existenta interesului public intr-o societate democratica, pentru a se justifica o masura restrictiva a libertatilor democratice.
Restrangerea exercitarii dreptului la libera circulatie in strainatate, reprezentand  o interdictie – temporara – de a calatori in anumite state ce se aplica cetatenilor romani in conditii expres prevazute de lege, impune instantei intreprinderea unei analize riguroase a indeplinirii acestor cerinte ce constituie o garantie a respectarii unui drept fundamental al cetatenilor, consacrat ca atare de art. 25 din Constitutia Romaniei.
Pe de alta parte, cererea trebuie examinata prin prisma ansamblului normelor ce constituie ordinea juridica instituita la nivelul Uniunii Europene pe care Romania ca stat membru, incepand cu data de 1.01.2007, trebuie sa o respecte,

cu atat mai mult cu cat aceasta ordine are ca principii fundamentale suprematia dreptului comunitar, efectul direct al acestuia si obligatia de a nu aplica dreptul national contrar legislatiei comunitare.
In acest sens, art. 234 din Tratatul Comunitatii Europene prevede ca dispozitiile acestuia nu aduc atingere drepturilor si obligatiilor care rezulta din conventiile incheiate anterior intrarii sale in vigoare incheiate de statele membre, dar in masura in care aceste conventii nu sunt compatibile cu tratatul, statele membre trebuie sa recurga la toate mijloacele corespunzatoare pentru a elimina incompatibilitatile constatate.
Potrivit normelor cuprinse in Preambulul Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la libera circulatie pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora, cetatenii Uniunii ar trebui sa beneficieze de dreptul de sedere in statul membru gazda pentru o perioada de cel mult trei luni, fara a face obiectul nici unei conditii sau formalitati, alta decat cerinta de a detine o carte de identitate valabila sau un pasaport valabil – dreptul fundamental. 
De asemenea, potrivit art. 4 alin.1 si 2 din directiva sus-mentionata, “toti cetatenii Uniunii care detin carti de identitate valabile sau pasapoarte valabile si membrii familiei acestora care nu au cetatenia unui stat membru si care detin pasapoarte valabile au dreptul de a parasi teritoriul unui stat membru pentru a se deplasa in alt stat membru”, fara a li se putea impune acestor persoane “vize de iesire si nici alte formalitati echivalente”.
Pe de alta parte, art. 27 alin.1 prevede ca “statele membre pot restrange libertatea de circulatie si de sedere a cetatenilor Uniunii si a membrilor de familie, indiferent de cetatenie, pentru motive de ordine publica, siguranta publica sau sanatate publica”, in paragraful al doilea precizandu-se in acest sens ca masurile luate din motive de ordine publica sau siguranta publica respecta principiul proportionalitatii si se intemeiaza exclusiv pe conduita persoanei in cauza”, iar “condamnarile penale anterioare nu pot justifica in sine luarea unor asemenea masuri”.
Tribunalul urmeaza a constata in prealabil ca Directiva  2004/38/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la libera circulatie pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora, este pe deplin aplicabila in cauza de fata, avand in vedere incompatibilitatea normelor cuprinse in aceasta cu cele prevazute de art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 care prevede posibilitatea restrangerii dreptului la libera circulatie doar “daca persoana a fost returnata dintr-un stat in baza unui acord de readmisie incheiat de Romania si acel stat” – fara a distinge daca acea persoana prezinta sau nu un pericol pentru ordinea, siguranta publica sau sanatatea publica a statului din care a fost returnat – si, respectiv, faptul ca pana la data de 1 ianuarie 2007 dispozitiile Directivei nu au fost transpuse in dreptul intern, legislatia romana relevanta nefiind modificata sub aspectul examinat.
  In raport de efectul direct al directivei comunitare, din normele careia rezulta fara echivoc ca imprejurarea ca autoritatile unui alt stat au dispus expulzarea paratului nu este prin ea insasi suficienta pentru ca tribunalul sa interzica dreptul la libera circulatie a unui cetatean roman pe teritoriul acelui stat, libertatea de circulatie sub acest aspect neputand fi ingradita decat daca situatia invocata de reclamanta prin cererea sa poate fi incadrata intr-una dintre cele trei cazuri ce constituie exceptii de la principiul liberei circulatii a persoanelor, tribunalul retine din actele depuse de reclamanta in sustinerea cererii sale ca nu s-a dovedit in speta existenta niciuneia dintre cazurile de exceptie aratate.
Astfel, reclamanta a invocat doar nerespectarea conditiilor prevazute de legea unui alt stat referitoare la dreptul de sedere pe teritoriul acestuia a unui cetatean roman, fara a administra nicio proba concludenta cu privire la conduita paratului din care sa reiasa ca incalcarea conditiilor impuse de legea straina ar constitui o amenintare reala, prezenta si suficient de grava  la adresa unui interes fundamental al societatii.
Pe de alta parte, existenta acordului bilateral de readmisie incheiat cu statul roman impune acestuia din urma doar obligatia de a readmite cetatenii sai care au fost expulzati de catre celalalt stat parte la acord, dar nu poate justifica, fata de cele retinute anterior, luarea unor masuri de restrangere a libertatii de circulatie a persoanelor returnate din statul respectiv.
Or, in lipsa altor probe concludente, tribunalul nu poate da curs solicitarii formulate de reclamanta prin prezenta actiune, o solutie contrara putand aduce o atingere grava unui drept fundamental al unei persoane, fara a se putea stabili ca aceasta ingerinta este conforma prevederilor legale invocate si ca este necesara intr-o societate democratica.
In consecinta, vazand dispozitiile art. 38-39 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate, tribunalul va respinge cererea ca neintemeiata.


PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE


Respinge cererea formulata de reclamanta Directia Generala de Pasapoarte, cu sediul in Bucuresti, str. Nicolae Iorga nr. 29, sector 1,  impotriva paratului  GHEORGHINOIU FLORIN, cu domiciliul in Bucuresti, str. Lacramioarei nr. 39, bl. 19, sc. A, ap. 34, sector 3, ca neintemeiata.
Cu drept de apel in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica , azi 19.09.2007.


Presedinte,  Grefier,
    IONICA NINU                                                       GEORGETA IONITA

Red./tehred. I.N.
6 ex.