La data de 2.04.2003 s-a inregistrat la Tribunalul Vaslui -judecator sindic - cererea creditoarei Casa Judeteana de Pensii Vaslui, privind deschiderea procedurii de reorganizare judiciara si faliment a debitoarei SC "Fructera" SA Barlad, creanta fiind de 1.110.167.498 lei, reprezentand creante bugetare datorate bugetului asigurarilor sociale de stat.
Ulterior s-au inregistrat si cererile creditorilor SC "Prodagro" SA Zorleni - societate in faliment cu o creanta declarata de 2.669.506.495 lei si Directia de Telecomunicatii Vaslui cu o creanta declarata de 8.508.000 lei.
Debitoarea SC "Fructera" SA Barlad a formulat contestatie la 21.05.2003 si respectiv 28.05.2003, prin care nu a contestat intinderea creantelor creditorilor si nici starea de insolventa, argumentand doar ca in raport de cererea creditoarei Casa Judeteana de Pensii Vaslui s-au efectuat demersuri pentru a fi esalonate la plata debitele restante cu termen de gratie de 6 luni conform Legii 254/2002, iar cu privire la creanta recurentei a invocat unele plati.
Este de mentionat ca nici dupa reinregistrarea cauzei la judecatorul sindic, la 2 octombrie 2003 debitoarea contestatoare nu a administrat probe concludente de natura a demonstra cu nu este in stare de insolventa.
S-au depus doar tabelele centralizatoare cu anexe ce denota plati in pondere, ulterioare sesizarii instantei, in sume de regula modice ce sunt de natura a demonstra ca nu este in vadita incapacitate de plata a datoriilor exigibile, cu sume disponibile in cont.
Concluzia instantei de admitere a contestatiei debitoarei este vadit gresita, neavand suport probator, astfel incat in mod nelegal s-a retinut ca cererea introductiva nu este intemeiata.
In contextul intregului probator administrat in cauza de catre toti creditorii debitoarei, Curtea de Apel retine ca incapacitatea de plata a acesteia este dovedita, fiind indeplinite conditiile impuse de art. 31 alin. 7 din legea 64-2005, urmare respingerii contestatiei debitoarei ca nefondata.
Prin decizia comerciala nr.83-15.03.2004 a Curtii de Apel s-a admis recursul formulat de creditoare, modificandu-se in tot sentinta civila nr. 138-30.10.2003 a Tribunalului Vaslui-judecator sindic, in sensul ca respinge contestatia formulata de debitoare, admite cererea creditoarelor, dispunand trimiterea dosarului Tribunalului Vaslui - judecator sindic, pentru indeplinirea procedurilor prevazute de Legea 64/1995.
Decizia comerciala nr. 83/16.02.2004
Legea nr. 64/1995. Incapacitatea de plata a debitoarei.
Decizie nr. 83 din data de 16.02.2003
pronunțată de Curtea de Apel Iasi
Sursa: Portal.just.ro